Poezie
departe o vioară cântă a zbor de toamnă
silviei
1 min lectură·
Mediu
aș fi vrut să-ți cânt un cântec
dar lemnul ăsta la care privesc
nu vibrează
dragul meu
(e prima dată când îți spun așa)
ți-aș cânta într-o mie de feluri
dacă n-aș fi doar o vioară fără corzi
ciobită
cine m-ar umple?
tu treci
pasul îți este uitare
am mâinile legate
de toamna asta
îmi șoptești cu privirea
\"te-aș iubi, dar nu vezi cum mă sting și eu?\"
și atunci...
te las să zbori în seara asta
și mâine seară
mereu
0145.293
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 81
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria-Gabriela Dobrescu. “departe o vioară cântă a zbor de toamnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-gabriela-dobrescu/poezie/13906486/departe-o-vioara-canta-a-zbor-de-toamnaComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EIDistincție acordată
Pornesc de la titlul poeziei care lasă peste toate un indicibil sentiment solar.
Este toamnă. În sufletul oamenilor, dar și al viorilor. Căci viorile-femei sunt instrumentele clipei de seară, tainice, uneori de nepătruns.
Maria, simt că această chemare de toamnă este adresată unui bărbat, și nu unei femei, Silvia fiind doar un paleativ pe care-l folosești ca să sfâșii alături de ea mireasma unor întrebări ce te înconjoară precum ceața marină ce adulmecă farul de veghe de pe o insulă îndepărtată.
Sentimentul prea-plin al chemării tale orfice face din versul tău o stare existențială, de grație. Vioara \"ciobită\" nu are la tine nevoie de corzi sau de un virtuoz, ca să-i transfere sunetul unic, de nepătruns, al acestei toamne. Ci are nevoie de sentimente ca să poată \"cânta într-o mie de feluri\". Așa este, fiecare păstrăm în noi, ascuns arhetipal poate, un instrument cu care am vrea să interpretăm marea simfonie a vieții noastre! Sentimentul disipării duble, cea a viorii din sufletul tău, și cel al stingerii( frumos cuvânt ai găsit pentru neputința de a iubi a unui bărbat) lasă peste finalul poeziei o tristețe incomensurabilă. Zborul, simbol al libertății, revine amar, repetat prin acumularea temporală, infinită:
\"te las să zbori în seara asta
și mâine seară
mereu\"
Cu prietenie și scuze pentru interpretarea personală( care nu întotdeauna este și cea pertinentă) a versului tău! Emil Iliescu
Este toamnă. În sufletul oamenilor, dar și al viorilor. Căci viorile-femei sunt instrumentele clipei de seară, tainice, uneori de nepătruns.
Maria, simt că această chemare de toamnă este adresată unui bărbat, și nu unei femei, Silvia fiind doar un paleativ pe care-l folosești ca să sfâșii alături de ea mireasma unor întrebări ce te înconjoară precum ceața marină ce adulmecă farul de veghe de pe o insulă îndepărtată.
Sentimentul prea-plin al chemării tale orfice face din versul tău o stare existențială, de grație. Vioara \"ciobită\" nu are la tine nevoie de corzi sau de un virtuoz, ca să-i transfere sunetul unic, de nepătruns, al acestei toamne. Ci are nevoie de sentimente ca să poată \"cânta într-o mie de feluri\". Așa este, fiecare păstrăm în noi, ascuns arhetipal poate, un instrument cu care am vrea să interpretăm marea simfonie a vieții noastre! Sentimentul disipării duble, cea a viorii din sufletul tău, și cel al stingerii( frumos cuvânt ai găsit pentru neputința de a iubi a unui bărbat) lasă peste finalul poeziei o tristețe incomensurabilă. Zborul, simbol al libertății, revine amar, repetat prin acumularea temporală, infinită:
\"te las să zbori în seara asta
și mâine seară
mereu\"
Cu prietenie și scuze pentru interpretarea personală( care nu întotdeauna este și cea pertinentă) a versului tău! Emil Iliescu
0
MCdeparte o vioară cântă a zbor de toamnă...aproape, din ce în ce mai aproape...oamenii prind aripi și visuri și cântec...mulțumim pentru poema asta caldă, Maria. Eu îți mulțumesc din suflet.
te îmbrățișez
te îmbrățișez
0
CRde nevreme cînd povestea își cere dreptul la cuvânt. nu suntem pregătiți întotdeauna pentru asta. și atunci ne ascundem:într-o vioară, sub o mască, în poezie....dar povestea ne va găsi într-un tîrziu.legați de toamnă.
eu mai ascult pe aici prin grădină o vioară ce-și caută corzile.
rara
eu mai ascult pe aici prin grădină o vioară ce-și caută corzile.
rara
0
MDDraga mea Silvia, da, poemul îți este dedicat. Mi-aș dori să renunți la hotărârea asta, dar în același timp mă gândesc că ceea ce ne leagă e mult mai presus. Zbor drept și lumină îți doresc.
cu mult drag, maria
cu mult drag, maria
0
CSAtac și eu această partitură de vioară în care dacă nu vibrează corzile, \"vibrează lemnul\". Primul vers e-un ușor răsfăț și deși scrii \"cu mâinile legate\", adagio-ul tău se alătură, totuși, unui murmur stins al toamnei. E ușor dulceagă în titlu și la \"dragul meu\", dar așa e toată dulceața de nuci verzi până la urmă.
0
MDDomnule Emil, nu e prima dată când mărturisesc asta. Mă surprindeți de fiecare dată cu interpretările dumneavoastră. Dincolo de noi e întotdeauna o poveste, care s-a scris, se scrie încă sau urmează să fie scrisă. A mea e scrisă pe note. Oare va descifra cineva vreodată partitura așteptărilor mele? Mă bucur că ați luminat poemul acesta. Înseamnă mult pentru mine.
Maria, mă bucur că ai trecut. Înseamnă că sunetul viorii a ajuns până la tine. Și eu te îmbrățișez de departe, și totuși atât de aproape.
rara, nu mă surprinde că ai înțeles. noroc că poveștile au răbdare cu noi. și toamna asta și cealaltă. cu prietenii aproape ți-e mult mai ușor.
pentru voi toți voi rezerva bilete în primul rând la concertul unei toamne.
maria
Maria, mă bucur că ai trecut. Înseamnă că sunetul viorii a ajuns până la tine. Și eu te îmbrățișez de departe, și totuși atât de aproape.
rara, nu mă surprinde că ai înțeles. noroc că poveștile au răbdare cu noi. și toamna asta și cealaltă. cu prietenii aproape ți-e mult mai ușor.
pentru voi toți voi rezerva bilete în primul rând la concertul unei toamne.
maria
0
MDCălin, recunosc că acolo m-am răsfățat puțin. Cred că orice femeie își dorește să facă din când în când asta. Iar despre dulcegării ce să spun? Nimic nu se compară cu o dulceață de nuci verzi în care pui toată dragostea ta pentru poezie. Să o gustăm cu lingurițe de argint.
maria
maria
0
MNDe aici plec: \"dar lemnul ăsta la care privesc
nu vibrează\" și spun că atunci când iubești totul vibrează, prinde viață, se schimbă și toamna asta în care citești mai bine prin nervurile și culoarea frunzelor, în toată tonalitatea ei. Încerc un fel de opoziție la ce simți, ești prea resemnată, continui trecerea pe lângă o trăire intensă, îmi dă impresia, trăită de altfel, că zărești iubitul, la el te referi când spui \"dragul meu\", în trenul care pleacă în altă direcție. Și n-are cum să se petreacă ceva visat din moment ce \"ți-aș cânta într-o mie de feluri
dacă n-aș fi doar o vioară fără corzi
ciobită\"... amâni împlinirea visului sau ai o teamă a pasului decisiv și nu faci decât să accepți derularea dureroasă, realitatea în fața căreia, am impresia, capitulezi cu un cântec pe corzile acordate la tristețe:tu treci
pasul îți este uitare
am mâinile legate
de toamna asta
îmi șoptești cu privirea
\"te-aș iubi, dar nu vezi cum mă sting și eu?\"
și atunci...
te las să zbori în seara asta
și mâine seară
mereu
nu vibrează\" și spun că atunci când iubești totul vibrează, prinde viață, se schimbă și toamna asta în care citești mai bine prin nervurile și culoarea frunzelor, în toată tonalitatea ei. Încerc un fel de opoziție la ce simți, ești prea resemnată, continui trecerea pe lângă o trăire intensă, îmi dă impresia, trăită de altfel, că zărești iubitul, la el te referi când spui \"dragul meu\", în trenul care pleacă în altă direcție. Și n-are cum să se petreacă ceva visat din moment ce \"ți-aș cânta într-o mie de feluri
dacă n-aș fi doar o vioară fără corzi
ciobită\"... amâni împlinirea visului sau ai o teamă a pasului decisiv și nu faci decât să accepți derularea dureroasă, realitatea în fața căreia, am impresia, capitulezi cu un cântec pe corzile acordate la tristețe:tu treci
pasul îți este uitare
am mâinile legate
de toamna asta
îmi șoptești cu privirea
\"te-aș iubi, dar nu vezi cum mă sting și eu?\"
și atunci...
te las să zbori în seara asta
și mâine seară
mereu
0
MDmarius, cred că ai dreptate. o să încerc să fiu mai optimistă, să gândesc pozitiv. poate vioara va prinde glas toamna asta. mulțumesc pentru trecere.
maria
maria
0
DICopacul își cântă partitura însoțind joaca vântului, lemnul sub apăsarea arcușului, inima ocrotită de aripa prieteniei. Iar cel mai bun prieten e cel care ne lasă să zburăm azi și mâine și în fiecare zi.
Doruleț
0
MDDoruleț, mă bucur că ai trecut pe aici. Da, și eu cred că înainte de toate trebuie să existe prietenie, iar un prieten adevărat nu poate fi decât acela care poate sacrifica ceva pentru o astfel de relație. Și asta nu e la îndemâna oricui.
Cu prietenie, Maria( sunt sigură că îmbrățișarea ai simțit-o deja)
Cu prietenie, Maria( sunt sigură că îmbrățișarea ai simțit-o deja)
0
MAfrumushica poezie. spune doar cat trebuie sa spuna e concentrata si desi pare facila are o oarecara substantialitate frumos mirositoare.
\"te-aș iubi, dar nu vezi cum mă sting și eu?\"
frumos sa scrii poezie cu frazele altora.
\"te-aș iubi, dar nu vezi cum mă sting și eu?\"
frumos sa scrii poezie cu frazele altora.
0
MDmihai, mulțumesc pentru lectură și semn. mă bucur că ți-a plăcut. deunăzi, am trecut și eu pe la tine și am servit un mic dejun. o să mai trec.
0
Ador finalul: \"te las să zbori în seara asta/și mâine seară/mereu\"!cred că mi se potrivește \"de plecare\" de pe aci:). Este un final curajos așa cum mă știu și ne știm. E zborul perfect, fără aripi, prin alunecare...
Tu să mă citești pe unde apuci de acum încolo, căci romanul se va scrie:d Show must go on... Love and Heat:d
Cu drag,
Silvia