Scrisoare fără destinatar...

E 4 jumătate dimineața și nu am somn. În ultimul an îți vorbesc foarte des. A trecut ceva timp de când m-ai părăsit, dar abia acum îți simt lipsa cel mai mult și nu știu ce este mai rău, că nu pot vorbi cu tine când mi-e greu sau că m-ai părasit din nou acum 3 luni. Te-ai supăra dacă ți-aș spune că cineva a reușit să te înlocuiască? Sau ai fi la fel de înțelegătoare cum erai când aveam 16 ani? Nimeni nu are dreptul să îți țină locul, dar cineva a facut-o iar acum sufăr din nou. Poate este semnul tău că nu-ți convine că am permis așa ceva? Ce-ți pot spune? Vrei să ne certăm din nou? Știi că m-ai învățat foarte bine să mă cert, așa că te rog nu-mi ține morală despre mamele care pleacă! Poate că dacă tu îmi ții morală despre asta și eu aș putea să te acuz că m-ai părasit atunci când eram prea tânăr să înțeleg de ce, iar acum, mie de ce să nu-mi fie dor de tine cea de acum de 3 luni? Dacă nu-ți convine situația vino și ia-mă de mână! Eu sunt prea tânăr ca să vin la tine… Spune-mi că nu te-ai supărat pe mine! Sau spune-mi că nu aveam dreptul să-ți fac așa ceva! Dar știu că n-o să te mai întorci niciodată, pentru că dacă ai plecat de două ori înseamnă că poate, trebuie să ma descurc fără tine! Da, vreau să ne certam… vreau să-ți arunc în față toate eșecurile pe care le-am avut din cauza ta, mai ales pe ultimul, să urlu și să te acuz, să-ți iau ochelarii și să ți-i arunc pe geam, să sparg oglinda și să-ți pun sare în mâncare ca să mă răzbun… Dacă erai aici, nu te-aș fi iubit a doaua oară atât de mult și nu aș mai fi fost a doaua oară mai dependent de tine decat prima dată. Când ai plecat, aveai un deget ars de la tigară… acum iți arzi singură degetele și plămanii… Poate trebuie să mori încă o dată ca eu să trăiesc… Dar nu pleca…încă am nevoie de tine! Acum simt arsura firului telefonic…iar l-am strâns prea tare…