Maria Elena Chindea

o poveste pilduitoare cu un mare maestru spiritual ce este chemat să ajute oamenii dintr-un cătun obscur amenințați de extincție din cauza unei secete îndelungate, cumplite. Maestru roagă să fie lăsat singur, intră în meditație și în câteva ore se pornește o ploaie puternică, ce le salvează recoltele de la moarte și pe ei așișderi. Curioși, oamenii îl întreabă ce a făcut de a obținut răspunsul acesta de la divinitate, pentru că ei se rugaseră zadarnic înainte. Maestru le-a răspuns că n-a făcut nimic deosebit, pur și simplu a adus pacea și armonia în el! Și pentru că starea de secetă era o stare de dizarmonie, mediul înconjurător nu a avut încotro și a trebuit să se alinieze câmpului energetic!
revenind la problema ridicată de dvs. nu vom obține nici un fel de pace în lume, dacă nu vom face pace în noi mai întâi. Poezia e un tărâm al frumuseții subtile - și totuși la câte „războaie” (dincolo de o polemică cinstită) urâte am asistat cu toții între condeieri altfel minunați! Va trebui fiecare în parte să-și construiască Paradisul!

pentru înstelare! Chiar sunt copleșită! Eram învățată să fiu ignorată, dacă nu urecheată! :) Și mai încântată sunt de radiografiile poezelelor mele, de multe ori foarte exacte!
Onorată că răsturnați atât de frumos în privire revoltele mele metaforice!

de-i „predică marxistă” dar sigur e poezie! Atinge, incită, scormonește! Îndeajuns ca să ridice și polemici! :)

deunăzi cu Maria M. despre un roman al lui James Clavell... Apoi citi poezia ta „Când votca-mi beau din goală a mea cupă”.... Acolo era vorba de sake și de ceașcă - ideea aceeași! Cunoașterea prin golire a preaplinului, îmbătarea cu lumină. Așa că măcar metaforic îs sigură că nu ți-e lene „să-ți faci seppuku”! :)

„fericirea vine la masa fiecăruia odată”, din păcate (pentru noi evident) nu în forma pe care ne-o imaginăm noi, de cele mai multe ori. De aceea o și repudiem adesea. Poate că vi „se multiplică acum vorbele”, dar eu am certitudinea că mai ales verbele vi se multiplică.

și oameni-poeme, cu spaima „că vine războiul/mondial să dea în curtea ta probă”! Am eliminat multe din spaime, sau le-am îmblânzit relativ, dar totuși cu realitatea crâncenă a războiului n-aș vrea să mă confrunt! Drept care lansez și eu (deși n-am vârsta tinerilor) câteva lampioane, ofrandă acestor imagini din „din Extremul Orient adormit”

despre moarte și mă nedumeresc. Poate cineva, în mod sincer, să creadă că el a fost, la o privire de dincolo, doar ceea ce se îngroapă sub o cruce? Esența lui infinită va putea fi pulverizată vreodată?... Eu personal cred că-i respirăm (indiferent de suntem sau nu conștienți) pe toți cei ce-au călcat în această dimensiune.

este cuvântul și acțiunea emblematică a relațiilor interumane! Fără ea toate-s gesturi de conjunctură, o scoatere pe tarabă a unor sentimente celeste, pe care ades mulți le prostituează!
Superb ritual

are un egregor foarte puternic, și că probabil îi ajută pe cei cu o mai slabă credință, dar dacă puterea crezurilor tale nu izvorăște din tine, categoric nu-ți va folosi la nimic că te înalță un câmp energetic pentru câteva momente. Dacă zborul nu e condiția ta de a respira, gura ta va fi tot umplută cu pământ!
Altarul din inima ta este singurul în care Dumnezeu intră, locația unde se află trupul tău fizic nu are importanță!
Nu pot decât să remarc,Ottilia, vibrația autentică a atingerilor tale cu Dumnezeu!

o lecție foarte bună de la un prieten de la țară ce-mi fusese în copilărie tovarăș de păscut vacile bunicilor, o alta de la un coleg de muncă cu care „ronțăiam” lumea în diverse conversații, descoperind cu stupoare peste ani că omul avea doar două clase primare... Așa că am învățat să nu mai țin deloc cont de diplome și poziții sociale ale oamenilor cu care interacționez! Mă interesează doar atingerile care mă îmbogățesc, sau pot să le îmbogățesc eu... restul sunt doar incompatibilități sau fumuri... :)

spunea frumos „știu că nu știu nimic” - iar când facem deliberat acea „golire de ceașcă”, într-o stare de grație ne mai apropiem oleac de adevărata noastră natură, dincolo de vălurile Maiei (iluziei)! Maria câteodată e necesar să rotim invers roata. Lichidare de stoc - primim marfă nouă!:)

este mersul în rugăciune vibrând dor de cer, de identitatea noastră celestă!

de glanda hipofiză, votez și eu cu tăți neuroni din parcare! Și zâmbesc cu gura ecuator! E dezideratul meu de viață! :)
Citit, plăcut, promit hlizeală!

pentru că legăturile ei cu pruncul au plusul celor nouă luni de hrănire punctuală din și prin propriul ei trup; deci visceral puterea ei amplificată de acel cordon ombilical nevăzut ce nu poate fi tăiat niciodată, îi amplifică instinctul de conservare! Dar n-aș nedreptăți puterea iubirii nici a bărbaților, chiar de iubirea fiecăruia are alte componente, ținând de misterul iubirii, care ne dă calitatea umană!
Mi-a plăcut poezia dvs!

că „neuronii ies din tură”, chiar deloc, ați reușit să filetați savuros un mod de a privi realitatea, fie chiar bahică, sau/și primăvăratecă... Reconfortantă privire în noi și-n arealul locuirii noastre! :)

cred că cele două părți pe care tu le-ai pus sub un singur titlu nu prea merg împreună. Au alt ritm, muzicalitate, fiecare partitură-i scrisă în altă cheie. Eu le-aș despărți în două poezii de sine stătătoare.
Mi-a plăcut mai mult prima, e mai legată ca poveste și armonioasă ca formă. Și dacă ai mai lucra ultimul vers, păstrând ideea dar schimbat puțin calapodul, ar suna mult mai bine.
Dar, Ștefane, este doar o părere...

un joc celest al rolurilor vieții - schimbările asumate dintre Minotaur, Labirint, și Teseu, ghemul Ariadnei fiind liantul dintre...De aici o infinită simbolistică în filtrul vederilor noastre, cu prevalarea importanței a unuia sau altuia...
Vederea circulară nu ține neapărat de reflectarea lumii în ochii fizici, mai mult sau mai puțin ageri, ci de răsturnarea în ei a altor dimensiuni, subtile dar...


Spor la scris!

nu m-am priceput d-le Irinel Georgescu să trimit sugestiv la ideea de bază a întoarcerii dincolo de punctul prim al creației. Nici nu m-am gândit la vreun „nudism maritim”. Trimiterea din titlu și subtitlu era la ”Regele e gol”, iar amerizările și evacuările oceanelor făcea trimitere dincolo de punctul zero, când zic savanții că a luat ființă viața, în oceanul primordial. E fascinantă evoluția planetei, cu istoria ei ce-ar trebui să ne transforme în zei. Din păcate, în loc să ne expansionăm ființa, ne-o mumificăm. De aceea e stringent necesar să reconstruim pe alte baze...Pentru a ne merita răstignirile și înălțarea!
Mulțumesc pentru înstelare!

Spor la scris!

în fața zidului, până ne-am transformat noi înșine în el, apoi am trecut dincolo de el, sau de noi, într-un pelerinaj al identității noastre, una câte câte una au căzut toate măștile, până ne-am rămas nouă înșine, lumină.
M-am scufundat în tablourile tale metaforice Gabriel, cu pasiunea viciosului...

pentru citire în cheie simbolică a poeziei mele, Iulia. Datorită unor împrejurări speciale din viața mea, am fost nevoită să ating (pe toate planurile ființei) acel fatidic (sau binecuvântat, depinde de interpretare) punct zero. Așa că, prin grație divină, am fost condusă să sublimez energii uriașe, care altfel m-ar fi strivit. Așa că „citirea simbolică” a lumii a devenit o cutumă!

Să-ți înflorească (mult mai mult decât este deja) cuvântul și sufletul!
Sărbători înluminate!