Cont în bancă validat

Nu înțeleg incipitul poetic, despre "încolțit". Observ și un "ecou" reperat cam fără rost la finalul unei strofe. În rest, text bun, dintr-un resort al autoapărării.

d-le Irinel Georgescu pentru înstelare! Aș răspunde întrebării dvs. cu un da și cu un nu concomitent! Da, în plan fizic mi-am pierdut mama; adevăratul tragism ar fi că am pierdut-o chiar înainte de trecerea în neființă! Când ni s-au despărțit credințele. Punctual - cei care m-au încolțit sunt doctorii îmbrăcați în diplome care mi-au mai „acordat” trei luni de viață în anul 2000. :) De atunci trăiesc pe „timp împrumutat” și cam dau cu tifla „predicțiilor” tuturor celor ce vor să ne ajusteze dimensiunile conform patului lui Procust!... De fapt poezia e o bolduire a trăirilor celor ce înoată contra curentului (în cazul acesta al anatemei bolii), care nu acceptă că omul reprezintă ceva infinit mai urieșesc și colorat decât „încadrările” de orice fel ale „specialiștilor” de tot felul. Sau, precum spun eu, eu și doctorii funcționăm după programe total diferite! Și tot felul de „doctori” în ale vieții caută să ne vâre în percepțiile lor, să ne ciobească infinitul. Problema e doar una: le dăm voie, sau le dăm cu tifla și ne crem propriul program. Mulțumiri de interpretare!

” m-au încolțit acei speciali îmbrăcați în diplome
ca într-un frac scrobit” cât adevăr spui aici, Gerra Oriviera Maria Elena Chintea,

Da, ne roadem coatele, creerii, pantalonii pe bănci academice ca în final tot ” colți” rechini și mai mari devenim.

Câtă râvnă de a ne educa, ca în final să aungem la acelaș procedeu de supraviețuire, de-a ne impune autoritatea în fața celui vulnerabil, celui încercat de soartă, cât pretext că suntem educați, școliți dar tot ne înfruptă din sânge,
nici pe departe să atingem Conștiința nici umană, dar nici cea Divină, ...

o lecție foarte bună de la un prieten de la țară ce-mi fusese în copilărie tovarăș de păscut vacile bunicilor, o alta de la un coleg de muncă cu care „ronțăiam” lumea în diverse conversații, descoperind cu stupoare peste ani că omul avea doar două clase primare... Așa că am învățat să nu mai țin deloc cont de diplome și poziții sociale ale oamenilor cu care interacționez! Mă interesează doar atingerile care mă îmbogățesc, sau pot să le îmbogățesc eu... restul sunt doar incompatibilități sau fumuri... :)

...” în copilărie tovarăș de păscut vacile bunicilor,” ..
fain, tu ai fost văcăriță, eu pe la 7 ani, într-o dimineață de mai dormeam dulce în casă, iar mama cu tata în tindă vorbeai pe șoptite, făceau planul cum să-mi dee vestea că fratele Costică a crescut și o să lucreze vara la brigada de tractoare ca ajutor de tractorist, iar cârlanii nu are cine să-i pască (el era cel mai mic dintre băieț) eu eram următoarea la rând, ... într-un fel m-a bucurat vestea, pe de altă parte eram fată și m-a întristat, plus s-a terminat cu somnul dimineața mă trezea atta la 5 dimineața, ...
m-au împuternicit în cel mai serios mod de parcă aveam 20 de ani, :)
păscutul cârlanilor a fost cea mai tare experiență din viața mea, atunci am învățat cum e să fii responsabil de tot ce faci, și ce înseamnă să ai în răspundere niște ființe fii, să îi duci la hrană, să le dai apă, să nu-i pierzi, să le dai iarbă care nu-i umflă, și doamne ferești nu vroiai unul să moară că ți se rupea inima, atât îi iubeam ca pe copii mei ... :) Frumos ai scris ” mă iteresează atingerile care mă îmbogățesc”