Madalina STATE

strang foile pline de marunta mea scriitura vanatoarea ratacitilor umplerea lor mi-a luat nenumarate taceri la bani marunti imi amintesc chiar cum ma incovoiam intre lumina si

am infasurat cu ochiul singurul element tandru al peisajului/as putea sa cred orice imi spuneau fire de timp ratacite /fara frica mai treceam o data in spatele ceasurilor, acolo unde se brodau

de doua ori am tinut chipul in fata oglinzii cand aerul se risipea ca un praf pe ganduri si cand radacina se albastrea in cerul ei de sub pamant vedeam tacute siluete printre gene asezate in

in plina figura ziua a primit un ceas de primavara i s-au umflat ochii si pleoapele coborau spasmodic clipa cu clipa cine va mai intoarce capul dupa mirosu-i de straina tanara cu latele parului

nu infloreste nimic aicea si din cer curg doar vechile ploi ale lui aprilie cuvintele stau agatate de poduri si mai sunt inca femei ce-si tin poala rochiilor adunata pentru a le culege se

lipitura facuta aseara realitatii isi dezgoleste broboanele de clei inghetat/privesc cu ochii decolorati de lumina la care ma obliga becul ala atarnat intre coastele mele/si nascocirile viitorului

iesim fara manie in cetatea noptii mainile ni se alungesc intre zidurile ei ca sa putem mangaia toti trecatorii si toate femeile pierdute o intrebare cenusa atator zile se pierde in vantul lui

neprefacuta intalneam rotile privirii tale ma desfaceam in doua drumuri si pasii ti-i alungam mereu de pe unul pe celalalt ca sa nu ma gasesti niciodata, dar atat de neprefacuta in fata

impodobit ceasul acesta cu margele inutile de carne uscata ca o bestie timpul ii miroase clipele se inalta cetati in fiecare minut o piele alba acopera radacini de sticla prinse intr-un

dintre vamile noptii au iesit gurile alese singuratatii noastre intamplatoare se incape o stea intr-un colt al ochiului suntem ingeri salbaticiti de intunericul otravurilor ce ne-au leganat

nici urma de foame pe pagina alba plecata orice dorinta si-n cer ramasul de vii pana cand ne vom cobora din nou unii mai inaspriti decat altii cu maini inutile si aripi ascunse atunci povestea

surpate ceasurile odihnei de atatea dureri fara adjectiv tanjeste una din ele cea a carei indoitura de uimire lasa atat de goala carnea in zacere de doua ori atunci se zbate pleoapa incununata

se intampla ca unele cuvinte sa se aleaga de altele intarziate in sensuri ce au fost uitate si zicerea lor in noapte masoara frigul de linii clare nesabuninta de a le zice fara a fi decat

cer gri peste colturi bucati din noi , alamurile zorilor uitarea se ninge vaga dintre semne alege campia in care se unduiau pesti intrupati veneau si pandarii cu ochii deschisi pana la

seara intamplatoare joc decorticat la infinit o lene invingatoare isi pune mainile cruce pe burta mea intunericul cade oblic si in ochii trecatoarelor fantome un suspin se iveste floare in

iarna salcie, zapezi fragile gandul tau invelit cu ezitare imi ridic mainile pana la urma lasata de vechea fereastra pe fruntea mea vagul intamplarii e incarcerat de o vointa puternica si imi

ascunsa in limpezimea de zi numar paginile ramase necitite pasari de iarna isi zboara frigul gatul tresare alb acum voi vatui ferestrele cu lumina locul amintirii devine intoarcere si orice

se neaga latura univoca a acestei zi cu luxuriante detalii despre cum se poate dintr-un singur drum sa ivesti atatea altele oficiate de preoti ai ceasurilor care si ele au ierarhia lor de

inceputul de zi cu armurile lui din ore fluturate ca pe foile unei istorii deturnate de la timpul ei nu mai stim nimic cand alba imagine se lipeste de retina spiritului pagina noastra de

practica alungita a privirii tale intarziata pe codul meu inscris in ceafa unde vezi eroarea faptul ca am fost inlocuita cu alta la fel de papusa mecanica cu perle la gat lola stare secunda

sa patrundem ochiul jivinei pietre scumpe lipiti de ganduri masuram inevitabilul sarmana intoarcere in spuma viselor despre cine va avea dimineata inscrisul ei tainic ireala patrundere in

inscrisurile marunte ale gandurilor ii increteau usor fruntea tagaduiala de pe buze nu-i era si-n priviri mainile ii erau asezate ca doua flori secerate de vant viciul i-a patruns fiecare

dupa amiaza cu degetele uscate tarana visului pe patul cel alb mestec la frunze de eucalipt sa-mi vad lancezirea privesc oglinda cerului si dau viului pomada albastra de pus in par daca macar

intamplarea zaca ea in mainile mele sau eu ii sunt intamplatoare povara ceream linistii o fosgaiala de ganduri ce lastaresc din aripa cenusii ce zboara in vantul de seara ca vlaga papusii