pastratori de traditie

iesim fara manie in cetatea noptii mainile ni se alungesc intre zidurile ei ca sa putem mangaia toti trecatorii si toate femeile pierdute o intrebare cenusa atator zile se pierde in vantul lui martie ca si gunoaiele pe care le ardeau bunicii in fiecare primavara in gradina din spatele casei noi doi vom tine linia orizontului intre pleoape si ingeri istoviti in jurul gatului asa ne vom plimba printre pietrele unei nopti nazuroase doar mimii avizi de lumina unui ochi deschis mereu vor mai cauta carnea sfarsitului sa nu fie asta oare, prietene, obiceiul din care ne tragem (culoarea zorilor crapa intunericul):peregrinarea pe spinarile negre ale instrainarii