Madalina STATE

acceptiuni desuete imi joaca feste povestea vine din viitor declaratiile de impozit sunt atarnate de gatul trecatorilor mainile nu se mai dau decat dupa regula cea noua cu degetele intoarse in

foame printre ierburi se inegreste un pas passo doble frica danseaza cu mine mainile ni se confunda cand mangaiem pliurile rochiei abea asezate dupa dans un don juan de provincie ma priveste de

e a noastra dupa amiaza de duminica fire de paianjan imbraca rozul peretilor cu mana moale trag greseala dupa greseala in caligrafia perfecta a timpului (nici un rid nu e uitat) pan vrei o

imparteam un perete desenam eu peste limba ta rece un altul il impingeai peste mine cu un suras imobil si feroce cere-mi gura urlam in padurea unde zanele dansau cinice ne vom descoperi

dupa cum ziceam si aseara are locul asta o crescatorie de ingeri pofticiosi si iata-ma ajunsa langa inima pastoasa a pixului de unde cat as vrea sa adun cuvinte e o confidenta sacra sa scriu

ne-am intalnit in piata unirii tineai in buzunare gandurile tacute ale trecerii eu am impins cerul mai incolo dupa aia mi-am zis ca poate zabet ar intelege de ce nu am pofta de o mana pe san in

piatra se inghitea in gatul amiezii lumina de la maastricht ca in pictura flamanda soarele nelacom de cer cerul impotrivit luminii piatra statea pe masa cu numarul 72 pe piele se uneau

incheie grabita nasturii unor flori de noapte/ luna paseste peste frig vag si peste pleoape inchise / un somn lung de secole ma pandeste langa usa crapata/ironia tandra a cerului intinereste

ziua asta marginile-i brodate cu tacere ce carne vesteda are timpul in gura pestelui de pe frontonul casei imberba calatorie spre pletele ceasurilor amiaza distorsionata s-au zis rugaciunile

fara nimic nerabdare panza timpului inclestata in apa o virgula intre parantezele corpurilor noastre langa noi latahul ne avea cand pe unul cand pe celalat in inima ochilor si se

vestede florile de plastic fotoliul intr-o rana tanjeste dupa gura rosie a covorului griurile peretilor masa pastreaza glezne suple el isi tine bratele in jumatate de camasa de forta cealalta

soare descarnate pieile de animale pe langa parii unei tarc ramas gol invelit desertul cu un abur aspru corturile respira intre vagauni iarba lucioasa a izului de lume in nisipul calator din

caldura din mijlocul noptii e intreaga tacerea coloana vertebrala a asteptarii masina de facut cotoare de mar ascunsa in visul evei sarbatoarea banalului copacii sunt toti unul si

stau pe canapea singura scrumiera isi incalzeste plasticul. caut cu mana la ceafa sa invart cheia(papusa mecanica livrata ei insasi) si degetele gasesc o carne striata in petale de floare smulg

uite cum incep serile astea tii mainile in mansonul rugaciunii nerabdatoare campia ochilor plecati neagra se asorteaza cu pantofii intrebarile aluneca ca mercurul viu sub piele dar nu zici

gasisem in camera goala un fel de liniste livreasca dungi de cer se zgaiau pe ochiul de geam mirosea a pasi de bestii cu inocenta pusa sagalnic pe-o ureche doar scara interioara coboratoare

incepe ora fluturelui spân de aripi cele doua taieturi unde nu i-au crescut niciodata decat maniile au o coaja groasa mirositoare ca otrava nu traia decat o data pe seara un ceas pentru a

dintre canapelele noptii s-au ridicat doar cei trei calatori in prihana stelele le umflau burtile rosie gura portii se intindeau fire de paianjan de la un colt la altul al drumului

ceasul a batut pentru cei care si-au ascuns cainii in inima innebuniti intre ventriculul drept si cel stang le curg coltii pe carnea rosie haite intregi de spume se retrag intre gurile lor

nu voi incepe niciodata doar cultiv nehotarata umbre in colturile cicatricilor aseara am coborat de pe masa din lemn greu a privirii tale ma gadila inca in ureche murmurul acelui copac cu

sa pierdem timpul cu gaturile intoarse ca niste lebede spre reflectia din unde firele de lumina din ochii nostrii intalnesc perdeaua grea a apei zbateri lancede de valuri incheaga intalnirea

credeam ca intr-un timp fara rascroieli voi putea odihni liniile ce cad din cercul firii/o muzica stranie intepeneste in bataile de aripi ale serii/mangai spinarea celui facut din respiratia

toti sunt cu fața incolo eu sunt cu fața incoace mai aproape de necesar mai aproape de demon toata obscuritatea e luminata de gandul ca fug de realitate daca nu voi reusi nu e decat vina

intalnesc in seara umbra despre care stiam atata carne alta data/nimic nu m-ar putea opri sa-i dau bobarnace , dar am uitat cum gesturile cele mai simple/oare ce s-a intamplat in prima joi mare