Madalina STATE

gâtul serii curge lâncede perdele acoperă în falduri de rochii mimate ferestrele femei cândva însorite doi morți noi lăcuiesc podeaua cu lucire nesigură tăiate florile la mijloc de un

seara asta pare căci nu ar putea avea altă siguranță fuga obișnuită de însumi și câtă bucurie știe ea seara de câte ori colorează slăbiciunile cu iertăciuni io însă mătrășesc oprice

nesperată incipiența finalului face turnurii serii o cută de acolo schimbăm priviri sau așezăm oboselii crusta liberatoare de timp nimic nu va mai curge decât poate doar sinistrul leagăn al

am genunchii reci dintr-un pasaj iese umbra umbrelor tăcerea face negot cu nebanuitele semne tagada zilelor un vânt sfârșește orb

când ziua asta și-a coborât nemiloasă ceasurile animale din ceruri ca un vânător sufletul meu rănilor curtenitor le cere sânge în jurul timpului eșarfe lungi de carne

patul se umple de călători pete de sânge îi indică locul râzător viu al supliciului era mereu ca și destinat neînțelegerii de aceea se apleca servitor în fața nodurilor să le răsucească ca pe

lipsa de imaginație a timpului creșterea lui obiceiul de a se lăsa la gâtul zilelor poveștile brodate impasibil pline de semne ca un nod strâns ține ceasul gleznele lui

cerul tău inselator iar așezările lui se înghesuie capete de animale realitate nespus simbolul se tocește în gând la vremea legării cuvântului la vremea legării cuvântului nespus simbolul se

tai părul la spate se înodau foarfeci ca funii nehotărâte privirea urmărea linștită un dezastru sau praful împrăștiat pe pleoape era semnul cel mai viu tăcerea înfiptă între pereți ca o lumină

părul ca de păpușă inert ridicat pe ceafa strunită (albețea ei oprită de o panglica neagra ca și orizontul unei câmpii de iarnă cu stolul păsărilor încremenite ca o graniță unde așteptarea se

subțire dimineața se anunță în graba viselor cearcăn de lună la ochiul cerului ca o respirație de bătrân liniștea stă pe gura orei animale cu pielea unsă de înțelesuri cețuri coboară graba

oameni aceiași oameni aceiași oameni aceiași (se continuă așa) nostalgie revizuită pomelnicul scris pe o foaie nouă lista celor amintiți:oameni aceiași

paradisul începe să lepede eve pedepsite mărul devine timp (un înger deosebește rugăciunile) bănuitor cerul oglindește mașini de metal strălucitor plus bucăti vinete de

provocare întinderi bătute cu pasul înflorite cârpele memoriei când din mașini aceeași spălare care straniu păstrează culorile (poate doar vag estompate) te limpezeste în același mod două

nu vreau niciuna din întâmplări pachetul subțire încheie conversația înmănușată / gest anost broșa serii mată colcăie de nerăbdare

se luminează de ziuă pe la ora cinci a după amiezii frica s-a coafat în oglinda dintre sânii mei un gând paj îi adună fustele cu palme oarbe visând cum ar ști să-i vadă dantelele pline ea se lasă

fumez tot pachetul de tutun întinsă pe canapeaua orange adusă la zi ,la zi de dumincă;aș putea chiar să strâng probe pentru existența sufletului urmărind coloane subțiri de fum;dă-mi drumul din

dimineața întoarce fețele neliniștii fuga ei prefăcută de întuneric până la lumina de ceara a amiezii juruințe biruite de uitare ceasurile se usucă în inima mașinii de făcut timp o eră

aceleasi lucruri marunte intinse la soare funii de ganduri impletite in primejdia zilei se strecoara orele ca animale infricate cu blana sclipitoare in bataia trecerii

credeam ca trotuarele pot navali singure inspre dar cu mine singura ma cercetam si pietrele se imbulzeau in caldaram sa nu uit ca sunt pe drumul catre tine dar printre atatea posibilitati pasii

sacal traversez orasul ca un desert sunt animalul mancator de evidente soarele neobosit varsa peste blana mea in risipire dubiul

panza gandului napadita de mucegai ochiul eliberat de fantoma vederii amintiri se cuibaresc in stern drumuri desfac panze ca de moarte lacomie uitata intre dinti carnurile zilei intelept

jocul a inceput se deslusesc paiate in coltul drept orbesc fluturi de noapte in lumina becului masa verde tine cartile culoare se desfasoara in ochii celor trei usi se deschid pe