Madalina STATE

oh dorm îngerii cu degetele de la picioare strânse visele lor bat din gene pudră peste prăpastie între un registru și altul le desenez poziția fetală iată darul meu iată neliniștea

se ia peștele argintiu de la gâtul femeilor moarte o urzeală fină din bale de balaur frigurile nopții sunete de clopot -trei un cal înspumat ochi de prădător brodat cu roșu pulpă de dansator

mi s-a spus că nici un colț nu poate ascunde frica/de atunci o port pe tâmple ca pe un fel de mp3 post epoque/din care aud muzica unor astre (asta o provoacă )/nimeni nu mai crede/ eu doar /dar nici

bluza ta gri două broșe spațiul și timpul pantofi de lac /ivan citește despre păsări te face să țipi /din tavan curg șerbeturi tu întinzi degete acum pictate undeva un podium se acoperă cu

trei uși de fier și dublura de mătase a unei intrigi se strepezesc dinți -se mușcă din fructul sticlos al camerei asemănările devin spații goale pentru reciclat simboluri apoi despic

două rânduri de stofă gura moliilor plină de ultimul vânt ca de tot atâtea expresii uzate prinse între carourile hainei mansarda cabra mijlocul plutitoare ca o balerina de praf eu întorc capul

sophia alunecă contururi /obiectele se umflă sporăvăitoare/soare închegat pe brațele canapelei/ea întoarce capul cu pleoapele ridicate ca niște fuste prea lungi pe scara spiralată /treptele opace

chipuri chipuri poarta fără lacăt asezată pe spate undeva mai jos de plămâni apoi întrebarea obsesivă qui es tu urmele stinse ale unui foc pentru încălzit zorii șalul de femeie putrezește

vreau o moarte cu brizbrizuri, vreau o moarte rococo, vreau franjuri lungi violet care sa atârne leneș pe gura unui fotoliu, vreau o dungă de lumină , plus amărăciunea uscată a unui suflet de unde

timpul cu toate secundele zise de gura bufonului cu dinții roșii unele scuipate temeinic până pe pielea regelui altele leneș râzând de nobilii de la curte o crinolină înțepenește ochii lui

este ora 9 și 18 minute dimineața miroase a caramel la radio e muzica unui film vechi mi-am făcut cafea plus rulat o țigară visul ultimelor secunde de somn se ține strâns de gâtul meu iau o

neauzite femei coborâtoare câmpiile noaptea își pun florile de ceară la gâtul lung al fluviului cu pași străvezii prinși în capsule de timp înconjură cerul ele au unghii verzi amare

câmpiile de plastic ale sclavului unde iepuri de hârtie creponată dorm cu ochii deschiși minciunile plauzibile întoarse pe dos pe lângă pomi sentimentali țepene visele se lovesc de geam dar e

liniștea aruncă din felinare pești luminoși din două în două umbre cu mult mai târziu zidurile deschid asasinilor irizaților fantasmagoriilor guri

iau o piatră în gură locul luptă secret să uite pașii inima oricărei asunzători rupe din cuvinte înăbușite ca din pâine bea vinul gros al așteptării (destrămarea grafică a luminii înnnodată

prăfuit dezbinat tăcut oraș meticulos hașurat de subțire panică ca o întrebare ca o haină sau ca o încercare nu se mai produc sclipiri de speranță căutările au uzurpat sintetic obiectul

cuvintele grele se usucă în gât deschis câmpie fără umbră ca și lucioasa lamă când capetele se rostogolesc planete partea lor uscată șoptește absența (aceea mereu ) ca atunci când orice

lupii rădăcinile paranoice ale bluzelor gri cumpărate după ceaiul din colț ierburi fin așezate pe surâsul vânzătoarei până ce volbura neștiutoare de sine păzește lupii bluzele lor gri ochii

rămășițe din zi învelite în voaluri banale/spărtura gri a cerului/ aproapele înșirat în cea mai strictă depărtare/ logica inconturnabilă a fiecărui răsărit îmi aține calea, adâncește ocolurile făcute

străzile se curățau de întuneric ora cinci dimineața favorita zorilor își îmbrăca pieile jupoanele bărbații clișeele camera puțea a orgolii desuete flori de plastic înțepau fruntea pe masă se

pe drum( humanoidul)aduna pietre mesteca frunze se netezeau cerurile în privirea lui saliva somnului perla gura dimineții el cu toate dubiile pregătite de cu seară veșminte din două

ea se chircea mincinoasă nu era durere în peisajul acela albe ziduri mai stăteau încă în picioare se sălbăticea în voință tulburat cerul lăsa să curgă păsări neștiutoare o linie

ingrată măsluiesc singurul obicei domesticit (acela de a fi pe aici) dezghiocări din trup-avataruri la întâmplare se umplu tuciurile cu apă de ploaie simplitatea pulpelor dezgolite îmbătrânește o

cuvintele devin din ce în ce mai simple luna asta le încerc pe toate cele susceptibile de a nu fi oglinda paradoxală a doua femei care se privesc în același timp până în ridurile fine ale