Madalina STATE

s-au pus de acord cu neliniștea în cetate limbile focului jucau pe toate zidurile ea devenea întârziată el aștepta ca glezna ei să devină mată se deschideau porțile forma secundară trece

straturi epoca unele flori nu toate și mai ales crăpăturile din așteptare învelite cu staniol colecția mea de nimicuri ușor zgribulite doi câini cu blana roasă dar zgarda lărgită asmuțiți pe

din nou ai apucat cu mâinile coada groasă a serii eu adorm tresar visez mi-ai pus în dreptul genunchilor frontiera realitatea se învelește se dezvelește friguri de gât înfășor cum lipsa

las mâinile jos fantasma delicată a nopții se ține după mine întorc privirea, obicei vechi, spre poarta studiată a ceasului șase mătăsos orașul se desface trotuarele usucă silueta femeilor cu

pasăre cu gâtul de plastic duminica varsă ceasuri penumbra unor cuvinte lumina stropită pe perete a ochilor orbi ochi de peregrin neștiutul îndepărtatul călător ascuns reflecția moale se

azi ne tăiem părul unul dintre noi plânge celălalt culege lacrimile le dă păsării amiaza tresare galben simplu ca atunci când vrem pasărea bate din aripi plimbăm îndelung cuvintele în

țipătul păsării amiezii (goliciunea lui ca un sân ce se dezvelește brusc) noi eram sub aripile luminii visam la o eclipsă /în ochii negrii ai păsării se întuneca luasem hotărârea să nu

între vise insomnia forma ei insolubilă/ insomnia doar leagănă carnea lașă cu toate cuvintele uscate la un soare anemic niciodată îndeajuns subțiate speranța tot o noapte fără vise situată

legată de întâmplare de atunci de când toate se petreceau nu am crescut cu frica decât une fauve imprima inimii mele pulsația printre tăieturi două piruete nemăsluite copilăria bucuriei

lucrurile se încrustează în locurile cele mai comune după cum și revelațiile până nu mai știm cum/ când își capătă contururile apoi ne aplecăm umili în fața întrebării:de câte ori se întâmplă

vreau o stepă cea mai singură unde să fie un iepure cu gura de plastic în gurile lupilor am să adorm seara pe iarba cenușă tresărind cuvinte practica călătorilor muți/ practica iepurelui

privesc ziua care trece prin mine oasele zilei oasele mele oasele tale nici măcar strigătul păsării midi solar/ neașteptat aproape ca o furtună orele încetinite ale după amiezii

liniile orașului se depărtează simetric fiecare logică înghite o logică mai mică dintr-o dată străzile vorbesc o limbă necunoscută nu mai sunt diamante nu mai sunt taliile fine ale unor femei

ora 8:prea multe cărți. atâtea cuvinte împletite unele cu alte. de două ori visul l-a târât într-o zonă unde se deschideau paginile unei cărți. a citi din ea, ca de fiecare data. dar la urmă s-a

desface două miezuri din trei pe masă lemnele stau lucioase mănâncă un miez între dinți rămâne fărămicios culoarul pe podea un vierme își ațâță inelele amorul capătă al doilea miez fisuri

își face o altă cafea. apoi se duce la oglindă. în spatele retinei stă ea. ar vrea săărute. dar ivan află despre el că nu știe să sărute. numără în gând de câte ori a sărutat. pierde timpul. ar

nu mai știa dacă hotărârea o luase din frică, sau doar din plictiseală.nu avea importanță.întotdeauna hotăra așa:abrup, cu un suflu ce-i golea țeasta și plămânii în același timp.hm. ivan întinde

ne plimbam cu bicicletele pe quai de rome toate ferestrele aveau ceva roșu nu puteam zice nimic cu gura plină dar am vrut să-mi fac o țigară nu erau nici măcar pisicile obișnuite două spre

ivan tace.îngerii tac și ei.nici rumoarea zilei, infinita ei mișcare de viscere.pe trotuare oamenii se plămădesc. drojdia timpului. ivan privește pe fereastră. geamurile sunt vopsite în alb.tăcerea

nimic de scris voința vlăguită a lui joi împletește la cerneală dă drumul câinilor în spatele cuvintelor scribul angajat pentru astăzi e un bufon tânăr scribul nu e un poet zicea cineva

locul miroase a obiecte cu pielea subțire soarele bate razant o lingoare o imprecizie întoarce foi după foi așa s-a făcut înțelegerea cu mici înțelepciuni și două clavicule de

ivan scutură îngerii de iluzii (unii ar fi vrut să fie oameni)/dă toate generozitățile lor de pomană. închinăciunea -de trei ori cu fața la pietre/se schimbă timpul/ /turnurile argintii

ziua asta așa cum este ea nu cere nimic surâsul se amestecă profund cu carnea din conservă. oboselii îi scot lesa rupe cu dinții o bucată din timpul aferent unei fluctuații aerul se

ivan numără pașii.douăzeci până la fereastră.în salon lumină sticloasă ,multă.afară soarele se zbate decent .ivan atinge vâna subțire acolo unde fotoliul arcuiește picioarele.lacul de deasupra adună