Madalina STATE

am uitat uitarea este furtuna mea liniștită apoi se ridică norii noaptea promitea calmul sângelui care știe drumul de ce atunci cerul s-a descoperitt ca o carne moartă am uitat uitarea era

poetul nu mai vrea / poetul are degetele înțepenite / astăzi a trecut muza sălcie / pulpele ei miroseau a praf / unele străzi mucegăiau între omoplați / poetul nu are nimic de zis / se

ziua începe bine lucrurile își țin proporțiile în aer cu nonșalanța dintotdeauna bate un clopot depărtare punctată îngeri foșgăitori se minunează de ei înșiși se inventariază aparențe fără

lăzi/mâncare rece pe podea/pe un perete/ la alegere/privirea/ivan cititor în pete/simboluri ca semințe noi culese din var/el le îngroapă doar în pământul de sub unghii. limbile ceasului

inutila folosire a varului alb aseptic mirosul lui înțepător când ivan încearcă alungarea umbrelor doar mai apoi mult mai târziu se ițesc străzile mincinoase și ele pline de umbre ar

mâine voi desena un labirint pe perete pentru insecta roșie minuțioasă a timpului apoi voi parfuma ceasurile cu mâinile transpirate și o voi lăsa să mă găsească

se desfac cusăturile circumstanței nimeni nu mai ascultă cuvintele încremenesc în aer deșiruri ce nu mai țin din guri întredeschise ies lumini și umbre/viscerele zilei călătoria s-a oprit

nu-mi pasă ce trebuie să fac dacă la sfârșit am cuvintele dar nu acelea ale prădătorilor nici ale fugarilor le vreau rotitoare ca gleznele spirale din pantofii cu toc ai încercănatelor până la

poate doar cuvinte ca o apropiere suave în plin masacru am arme noi arme nefolosite pentru neaflat călătoresc cu armura încă proaspătă războinic necerut pe partea lucioasă a orelor

nu din somn vor ieși monștrii mei cărpănoși cu respirația bruscă în urechea serii ei pot linge picuri de spaimă chiar din palmă mă scutur de râs în pragul negru le dau drumul apropierea lor

singur ivan dezgolit ca atunci în copilărie cu pielea direct pe lama din pântecul mamei singura posibilitate de a avea dragoste obosit ivan cu ochii animale pe moarte în pat felii

nu mai sunt îndrăgostită de jucăriile realului simboluri neîncepute gata să aibe una din flori nu mai sunt îndrăgostită de științe nebănuite pentru curgerea zilelor nu mai sunt

câinii mei roșii iar gurile lor plecate după carnea realității când las perdelele salonului să fluture noaptea vântul aduce mirosul larvelor tacâmuri de argint femei frugale bucăți din locuri

se inventau unul pe altul până când indiciile jocului cad monezi grele până în ochii repeziți să vadă nici un îndelete nu răsare în pământul dintre ei/insula unui animal singur dar aveau un

din colțul acela camera țesătură fragilă mai mult ghicită lasă bestia contururile ei fantomatice bestia unui gând la o plimbare courtoise cu nimicul încerc să închid ochii strâng tare simt pliuri

nu m-am atins de nimic le las pe toate la locul lor chiar prăfuite nu-mi pasă mai am două ore de tăcere întreagă plus firimiturile de la cei plecați cei care dorm acum ( care poate vorbesc în vis

el îmi zice doar arette la intervale regulate eu duc litania pe lângă clavicule fac rochiei cute în dreptul genunchilor ce mică și proastă când mă atinge nu-l iubesc spun mereu în gând nu

ivan face patul închide jocurile scările (alunecările sunt interzise ) când totul e gata poate pleca ochii pe mâinile ei o pasăre neagră le ciugulește dar ea nu împinge niciodată aerul cu

mă plimb prin oraș amiaza își arată carnea transparentă foșgăieli luminoase o femeie trage cu arma în trecători niciunul nu o vede niciunul nu cade strada umplută cu stupori de rutină ține

vagabonzi se surpă între solzii nopții cu spovedaniile ironice ca cele ale îngerilor răsturnați lumini seci ce ling gâturile lor gleznele cu drumuri încolăcite podoabe ale posibilului des mots ,

futere de nervi poheții ăștia contemporani și supli versurile lor un capteur des reves îmi umplu pântecul de ochi somnolenți de alambicate lâncezeli ca nișe unde stau mușcături din sâni în

simboluri umplute cu viscere se dezleagă de istoria lor carnea măruntaielor visează un prezent perpetu flori înșelătoare cresc pe spinările lor ca și cetățile amestecate cu soare și cu

de fiecare dată ochii ei frăgezeau aerul carnea se întindea pe oasele dorinței je te veux ma petite putain prends moi mon loup dintre dantele galben pai iese miros simplu de câmpie ivan leapădă

nu trebuia încercată pronunțarea lupi cenușii le ieșeau din gură stepa se strecura tânguioasă în locul pupilelor cușca de carton a lumii umplută cu salivă de lup cuvintele curgeau balele lor de