Madalina STATE

transparența camerei patul îngust corpul meu alb cărțile aranjate ca aseară țin ochii deschiși și mă înstrăinez de tot singura slăbiciune

nu mai știu dormi vechile rochii stau întinse pe pat ca furii oarbe poate îmi voi face cuib pe dunga luminoasă a unui trip bucolic de sub ușă pot mereu veni zgomote de pași într-o iarbă când

chiar în secunda fără nici o întrebare când lumea are așezarea ei dintotdeuna o ață a întins după amiaza peste încheieturi ca o venă subțire ungher pentru neîncrezători ei împart ceremonioși

sunt înaltă am treizeci și trei de ani gleznele mele sunt subțiate ca linia orizontului uneori sting chibrituri în apă de fântână contra deochiului dimineața port în jurul gâtului coliere fumurii

lumina păstoasă blănile pisicilor bine linse simt pe cerul gurii tăietura unui cuvânt obiceiul lamă seacă tu nu linii studiate visele din care extrag universul ordonat al plecării de fiecare

seara aceea perdele astupau toate ferestrele sârmele dintre ochii lor întinse lunecoase un miros de măr putred liniștea până când se înstrăina aproape de tavan pleoapele lor nu

ziua lui se transformase în deliberare se numărau gesturile utilitare + toleranța circumstanței dar el (pentru că era ziua lui) visa o lume fără breșe adică o aroganță tolerabilă în care ne

draperii grele ( sintetice ) ca o ploaie groasă ochilor alte pleoape ele apoi el are inima ca un pește cu solzii toți reci în oricare numărătoare ei sunt mereu câte ploi cad aici dar am închis

poate de data asta iubesc am simțit doar cum toate foile sexului mi se desfăceau când nici măcar luptă de trupuri nu mai era doar o luciditate necesarul de emoții se uscase sub un soare

aceaiași vânători și pădurile ce se lungesc ca visele uneori căderea ajută înțelegerii dar mai sunt momente mai sunt căderi de care nu dăm seamă din care viața se scurge cu o viteză egală

ivan alege pentru felul doi farfuria cu păsări o ține goală și rece pe un vraf de cărți amână mă alungă nu o murdări încă nu ne e foame dă câinelui eu eram la el cu ziua apoi eram la el

toate cuvintele exilate doar o siberie ca un gest își piaptănă cozi grele cozi albe tăcere apoi dintr-o singurătate curge siluită așteptarea dar nimic chiar nimic nu mai poate veni

timpul își ascute unghiile nu trece decât ca să ia lotul de celule moarte stele căzătoare ale unor universuri de zi cu zi eu mă grăbesc strâng pe lângă mine toate cele fără de folos și

să merg în plin august cu fusta cu buline negre lipită pe coapse să mă gândesc la posibilitatea de a nu ști decât prețul cercului din buza orașului alex să-mi povestească cum i s-au încurcat în păr

nu era tremur verile încremeniseră el mai îmbuca din mila de sine ca dintr-o piele uscată ziua se zvârcolea dar nu era tremur ziua era pudra lui preferată luminoasa lesă a câinelui singur

îmi spunea cu aerul unui coborât în infern despre iluzia luminii și cum în pupilele celorlalți nu era decât reflecția unei secrete inzbăviri poate măcar unele dintre cuvinte să mai poarte

am pierdut pe unul dintre noi cel care visa despre el se mai spunea cum descifrează numerele de pe ceafa animalelor de sacrificat cele care dintre vise le-au ales doar pe ale lui colțurile

atunci seara se profila ca un șarpe inelele lui erau neînțelegerea urcată pe trunchiul orelor pe genunchii ei zăcea ca un mort firescul mai știa vocea cu care ar fi putut fi nerăbdătoare cu

între el și ceilalți se pierdea orașul întreg mersul cercuri clare aceleași ca o dictare pronunța cu voce joasă minciunile credincios fisurilor luminii până când ziua sfârșea

prins ca într-un adevăr ivan exersa lașitățile comune în cea mai abjectă de realități serile culegea din alungirea animalului care-l trăia cuvintele după cules alegea în tăcere doar cuvintele

mă promenez prin realitate nonșalanța îmi crispează viscerele autistul care mi-a împrumutat privirea a început vizionarea cadrului natural al lipsei de emoție din fericire

nu știu nimic orizontul are lanțuri alburii ca un gât de femeie în dimineața când crede însă turnurile unde credincioșii mai pot aduna inele alburii se prăbușesc ca o bucurie feroce de acolo nu

părul roșu /o mână întoarsă de parcă încheietura ar fi presimțit delirul / olga avea rendez vous / nu ar fi înghițit cele două pilule mereu spunea asta nu ar fi înghițit deloc cele două pilule / dar

vocea îngâna aceleași cuvinte orele ca un dezmăț lâncezeau între omoplații zilei oricare dintre posibilități ar fi fost rezonabilă trupul le știa pe toate dar ivan ura de aceea alegerea era