dupa amiaza 72

piatra se inghitea in gatul amiezii lumina de la maastricht ca in pictura flamanda soarele nelacom de cer cerul impotrivit luminii piatra statea pe masa cu numarul 72 pe piele se uneau liniile mainilor noastre peste terasa plina de femei cu palarii ce am fi putut intelege atunci cand din stramtele noastre istorii se valureau doar obisnuitele prapastii dar in orasul acela mic cochetele isi pastrau bine conservata racoarea obrajilor piatra a stapanit aburul amiezii pana la umbra care nu se zarea decat in soarele flegmatic de maastricht