Madalina STATE

ramaneau cuvintele undeva atarnate intre ei liniile obsesiilor indurau spatiile acelea sacrificiale ale noroiului firii masca zilei se măna ca un camp de grau in soarele geaman cu cel

intelegerea care pastorea gandurile noastre intoarcerile toate erau posibile ca si epocile ce ni se asezau cuviincioase in spate imparteala pentru morti se facea intotdeauna in ziua intai a

astept aerul vicios al nasterii noastre nisipia ta privire cand te ispiteste durerea dai drumul la colturile ochilor intr-un zambet ascuns vreau sa-mi intorc capul dupa straina ta plecare pe

vrei sa-ti strangi mainile in pumni sa cobori treapta juruintei mai degraba sau sa culegi din aerul asta o floare ascunsa eu mi-as pune ochii la butoniera ta as surade furis cand ai stinge

nu-mi aminti cum gura pacatosului arde intre rancede focuri si nici despre coasta lui intepata de varful dubiului cum oftatul ii scapa dintre ridurile stangaci desenate ca o harta a

iarna isi strange frigul pe langa piele aceleasi ritualuri in care regasesc o umbra danseaza pe lumina peretelui despre naruirea gestului in cenusa oricarei intentii refuzul lucid al atator

din uitare ai rasarit orizont nevazut decat cu ochii poftit privesc intr-o parte, cea pe care o aleg fara sa stiu vad cum linia absconsa a peretilor lumii se subtiaza nu as mai sti sa fiu aici

pe ferestre se ling alti zori palizi ca si cei de ieri ramurile uscate ale gandurilor cazute pe podeaua salbatica a visului linia deschisa a orizontului musca din carnea orei un cronicar

trei serpi ai disolutiei se innoada peste povara de a fi unul marsaluieste bizar peste pofta de a creea timpul celalalt satura larma sangelui cu prada funesta a inutilitatii si al treilea joaca

nu mai stiam carei rani am uscat sangele drumul era nazarit din ceruri cu ardoare o alta cicatrice fugara ca o floare de noapte decojita de luna cerea alinare dinspre timp venea mirosul de

trebuie sa lepadam suflul pe marginea zilei sa lasam orelor curgerea bantuita de noi noi insine sa nu mai ne fim decat ceasurile ce se sparg intre dintii maniilor timpului cum curg la vale

un abur vag ridica umerii mei la gandul tau dintai viermele vorbei ma paraseste si-n mutenia asta curge un sange sfarsit carnea situatiei apucata de unghii metafizice si sufocata in

soarele mananca din ziduri sangele isi intinde lenevoasa secventa a realitatii in venele mele tacerea frunzareste distrata gandurile hotii se inalta peste turme de suflete furate pana la al meu,

numai cand se intampla timpul, scurtele acelea momente cand ne trecem, se vad sparturile din lumea noastra prin care stim sa ne strecuram tematori dar atat de calici atunci se face o insula in

se ridica norii de praf desertul pare cat o nuca in mana fetei morgana pasii se intalnesc cu florile de cactus in umbra rosie a nisipului el umbla de atatea ceasuri cu ochii vizitati de

ochiul pudrat al scandaloasei tale aparitii sarpele de pe divan inconjurandu-ti lenea viforoasa incercare de a deveni inger el isi asmutea cainii sa muste din ziua facem in viata ceea ce ar

lupul traia ciudat intre marginile lui padurea parea mai degraba o surpatura ca si cea a sagetii in carne din visul noptilor de iarna lupul manca cu dintii cerului din prada care nu se mai

camera mortuara si semne de veghe peste tot o cruce stramba se inchipuie muscata de soare locul acestui gand se umple de panzele paianjanului inca inainte de a se naste imparateste a priori bestia

nu trebuie vanat niciodata gestul cu care vei pleca el sta in padurea gandurilor de la inceputul arborilor si ascuns in tot ceea ce suntem ne da palpitul spiritului iar adevarurile se prabuseau ca

arhitectura maculata de atatea cadavre firele se rasucesc intai in gandul bestiei apoi devin adevarul din carne aminteste-ne de noi doamne cand paianjanul apuca drumul spre sila noastra si ca un

foloseau radacini de ganduri pentru a-si face cuib raspunsurile erau plecate. acolo se incearca patima nuda a ratiunii care dintre ei vor macina faina inceputului intre degetele goale si care

teasta si un cot sprijinit pe marginea drumului calea lui batuta de acei pasi grei ce inventeaza momentele si vocea secundelor framantata de dubii doua simboluri se ascund in praful

chiar si ezitarea e un drum insirat intre coastele mele, caci dubiul e instalat in spatele fruntii ma rog de timp sa se regaseasca fara frica pe pielea mea sa ma indure inca o data acolo unde pot

sapaturi in fata ceasurilor cu ganduri lopeti muncesc la acest chip nelamurit din vis in vis liniile unui orizont tarziu se aseaza peste pometii zilei singuratati venite de dincolo de mine unde