Macovei Costel

sunt zile în care nu-mi vine să mă dau jos din pat sunt zile în care nu mă regăsesc deloc sunt zile si sunt nopți în care mor puțin câte puțin trăiesc într-un oraș exilat căruia i s-au

cel care clădește cuvinte este stăpânul vântului cel care sădește un pom devine stăpânul pământului cometa nu se întreabă câtă lume îi admiră frumusețea ea știe că numai arzând poate lumina

copilăria își făcuse culcuș în sufletul meu și pândea cu ochi speriat viața mâinile desenau cuvinte și cuvintele își luau zborul împletind fuioare ideile ascunse cerul s-a speriat, a lăsat

mă legam cu lanțuri grele de realitate. devenise o obsesie până când am realizat că realitatea nu există himerele se nasc, cresc și mor doar în spatele pleoapelor mă legam cu

să nu te superi că nu ți-am scris mamă dar pe aici timpul a stat în loc și n-am băgat de seamă despre mine să știi că-s bine și nu-mi lipsește nimic adică dorul nu se pune, că-i din altă lume am

cândva, literele îmi creșteau în carne, rănindu-mă; și-atunci rupeam din ele oferindu-mă: luați și citiți, acestea sunt cuvintele mele cu sentimente, trăiri, temeri și spaime lumea trecea, fără să

ieși voinic de borangic că mi-e răsuflarea grea de la apăsarea ta lasă-mi inima să bată, că nu vrea și nu așteaptă să se usce toacă-n vânt bătută de-un legământ lasă-mă să-mi cat de drum ca

un oraș fără identitate, un om fără identitate, o idee fără identitate orașul moare încet, încet, fără zbatere, ca un miel de sacrificiu omul caută mereu ceea ce nu a pierdut niciodată

ai plecat tăcut strecurându-mi în palmă partea de suflet. singur în noapte căutând-o și fugind de-a ei robie. în muzeul meu tăcerile expuse plâng a noapte grea. iubirea

am ajuns să-mi fie frică. realitatea asta virtuală în loc să ne ajute să socializăm ne ajută să defulăm. suntem sclavii propriei măriri spunem ce credem că dă bine, facem tot

Ciudat lucru. A murit un oraș. s-a umplut de roșul frunzelor strânse și-a stins ultimul semafor senil și-a oftat a noapte. oamenii au plecat în bejenie celule expectorate, mucus

privește viața! și soarele se oglindea într-o lacrimă aninată de streașina sufletului pe prispă, sufletul se bucura de tihna unui surâs un chip de copil se ascunde într-un zâmbet și eu,

la început eram un burete, însetat, dornic de cunoaștere și-am învățat cititul și socotitul cu toate tainele iar cuvintele erau o galaxie în mișcare apoi am învățat iubirea, dar

Seara se strecura așternându-și mantia umbrelor violacee. Rugina frunzelor aștepta semnale tainice. Vântul răscolea praful rigolelor. Liniștea incertă fu răscolită de bâzâitul soneriei. - Deci,

am să mă fac un cerc de poezie frumos delimitat de restul cuvintelor un cerc cu rază de un poem și câte trei puncte pe arcul de cerc o să vă întrebați cum am stabilit regula de trei

închide ochii lasă-mă să-ți cuprind visele țesând în jur plase de siguranță chiar dacă vei cădea, te voi prinde și chiar de vei fugii, mă vei găsi lasă-mă să te sărut iar schimbul îl vei găsi

și-atunci m-am făcut mic ascunzându-mă în punctul de început am deschis ușile larg și cuvintele ieșeau de la spectacol răsfirând evantaie încurcând trene cu rime, bătând măsuri și-așteptând pe

mi-ai dat Doamne îndoiala toiag spunându-mi: ia-ți întrebările și umblă și am plecat purtând zilele-n spate așternându-mi văzutele drept căpătâi cu speranța că mă cufund într-o mare de

cablul în care atârnă Moartea se scufundă-ncet, cu viteză constantă în adâncurile pământului adunând toate rătăcirile de jur împrejur la o cruntă beție cu absolut. am legat cele două

privit-am și-am văzut o clipă viața tristă și palidă, un felinar în noapte m-ai însemnat cu pecetea-ndoielii și mi-ai dat drumu-n lume, pribegesc, doream, visam călătoria asta și fi-voi

viața e doar o noapte profundă între o adormire și o trezire în care visele se întrepătrund cu șoaptele nopții și noi le numim evenimente de zi cu zi și ne bucurăm că suferim o continuă

fiecare găsește un echivalent al acestui cuvânt în ceea ce trăiește (sau nu) unul vede libertatea în antreprenoriat: liber să iei decizii și să suporți consecințele altul vede libertatea

poate că stelele vor lumina această noapte și vasul gol din care toate visele și-au luat zborul va mai purta ecoul unor amintiri ochii și-au pierdut strălucirea vieții sunetele

următorul experiment se reduce la o inversare: luăm timpul și-l turnăm în forma spațiului îi dăm cele trei dimensiuni acceptate iar cea de-a patra dimensiune va deveni spațiul eu voi fi un