cangrenă

sunt zile în care nu-mi vine să mă dau jos din pat sunt zile în care nu mă regăsesc deloc sunt zile si sunt nopți în care mor puțin câte puțin trăiesc într-un oraș exilat căruia i s-au frânt aripile, i s-au luat depărtările și i s-au spulberat visele oamenilor le-a pierit zâmbetul, li s-au veștejit ideile cuvintele s-au adunat în colțul buzelor, cojilor de semințe și totul geme sub apăsarea fatidică a delăsării casele au fost primele care au reacționat s-au strâns într-o muțenie cenușie și-au acoperit lumina ferestrelor și zac în colbul uitării cu câte o lumânare la cap parcurile si-au tras betoane impasibile prin care nici pirul nu mai dă semne de joacă străzile s-au supt la fața adâncite-n mizeria rigolelor și a canalizărilor înfundate iar oamenii se zbat să iasă de sub mugetul inexistent al vieții ca o oaste de amintiri plecate la o cruciadă ce nu s-a inventat