Poezie
indecis
1 min lectură·
Mediu
și-atunci m-am făcut mic ascunzându-mă în punctul de început
am deschis ușile larg și cuvintele ieșeau de la spectacol răsfirând evantaie
încurcând trene cu rime, bătând măsuri și-așteptând pe trotuar trăsuri
ce nu se îndurau să iasă decât pe dunga palidă a luminii
singura închisoare adevărată e propria ta minte
de care nu poți să scapi oricât ai fugi de tine și de trecut
alături, lopata aruncă pământ încercând să ascundă
șoaptele, durerile și tăcerile cărnii
am luat nisip din clepsidre și l-am presărat cărare să recunosc drumurile
m-am dezbrăcat, m-am împachetat și am plecat după prima fată morgana zărită
nu știu dacă se mai observă urma pașilor printre cuvinte
dar strâng din dinți și mă strădui să nu risipesc nici o secundă
un om, o umbră, o poveste
iubire toarsă din caerele unui asfințit uitat
mă înfășor gogoașă și aștept
să îmi iau zborul…
022.917
0
CU