tremuram în mulțimea aceea de oameni, cu mânecile-mi răsucite așa cum ți le
răsuceai și tu, apoi iar le desuflecai, apoi iar ți le răsuceai și
picioarele mele, și picioarele tale
încolăcite de
momentul acela când vrei să distribui ceva bun pe facebook și
nu-ți merge netul
păi de câte ori vrei să iasă ceva bun din tine și-ți este blocat accesul
sau să-i spui cuiva -te iubesc- și să nu-ți
zorile mi se topesc într-un gând și-n ușa aceea neroadă din baie
cu oglindă pe dinafară, cu oglindă pe dinăuntru, întotdeauna gata să se uite la mine
înainte și după momentul când para furtunului
îmi amintesc de ziua aceea în care am tras cu ochiul în camera lui tata
și-am zărit scăunelul acela fermecat
despre care încă n-au discutat poveștile în consiliul lor
l-am cărat pe ascunziș, ca
fă-mi, doamne, un creion din inimă și lasă-l să curgă pe foaie
cum curg mii de lacrimi șiroaie
pe pământul ăsta veșnic uscat
șlefuiește-mă de tot ce-i în plus și se vede urât
leagă-mă cu forța
nu, n-am văzut timpul mort, ți-o repet a infinita oară
iar tu tot „timpul e mort, timpul e mort”
vezi, prin atâtea cadavre mângâiate de vânt
doar timpul își mai cerne orele și le numără ca pe
curge apa din toate robinetele lumii, contorul își fugărește cifrele
se scurg mii de regrete prin țevi ruginite și răsună ecouri cumplite
din zile pe care nu le-am trăit eu
deși, vezi bine, sunt
Un minut atârnă
pe firul sărutului
încă fierbinte.
Aburii lui
ne îmbată
în dansul a
șaizeci
de pași.
Nu clipi,
te implor,
să gliseze minutul
de la mine spre tine,
de la tine spre
spui că vrei s-o facem cu lumina aprinsă
iar eu vreau să mă-nfrupt din răsăritul tău
doar luna îți mai știrbește din strălucire
iau praștia și-o dobor de pe soclu
și te pun în locul ei
șuieră ceainicul, la opt dimineața,
într-o lume ce-i surdă
în el am turnat, astă-noapte, un litru de lacrimi
iar lumea, lipsită de griji, se-adună la masă
să-și soarbă ceaiul
mă săruți în gând și-mi sufli suav în ureche
eu dau din cap ca pisica din scara blocului
ea ne privește de la balcon
cum facem dragoste
în visele mele.
astăzi mi-am pierdut talentul.
l-am căutat în toate buzunarele, prin toate
perechile de ștrampi străvezii prin care-ți plăcea odată
să-mi guști zvăpăiat gleznele până ce globurile tale
nu contează ce nume porți, eu nici nu vreau să-l știu
îmi ajunge să te privesc cum te miști ambulant
dintr-un gând într-altul în mintea mea.
ne-nvârtim rotocoale în bule de săpun plutitoare
pe
în oraș arde ultimul felinar, înalt și arcuit ca ghidonul
pe care plonjam la vale vara trecută.
el creează umbre pe caldarâmul orașelor sumbre
și pe pardoseala camerei în care plouă dinspre
O pungă de plastic se rotește-n rondeluri
pe străzi părăsite.
O apuc, o întind și mi-o pun pe cap.
Și lumea, ciudat,
A-nceput și ea să se miște-n rondeluri...
defecte.