dedicație
tremuram în mulțimea aceea de oameni, cu mânecile-mi răsucite așa cum ți le răsuceai și tu, apoi iar le desuflecai, apoi iar ți le răsuceai și picioarele mele, și picioarele tale încolăcite de
dare to share
momentul acela când vrei să distribui ceva bun pe facebook și nu-ți merge netul păi de câte ori vrei să iasă ceva bun din tine și-ți este blocat accesul sau să-i spui cuiva -te iubesc- și să nu-ți
despre igienă
zorile mi se topesc într-un gând și-n ușa aceea neroadă din baie cu oglindă pe dinafară, cu oglindă pe dinăuntru, întotdeauna gata să se uite la mine înainte și după momentul când para furtunului
scăunel fermecat
îmi amintesc de ziua aceea în care am tras cu ochiul în camera lui tata și-am zărit scăunelul acela fermecat despre care încă n-au discutat poveștile în consiliul lor l-am cărat pe ascunziș, ca
veșnica rugă
fă-mi, doamne, un creion din inimă și lasă-l să curgă pe foaie cum curg mii de lacrimi șiroaie pe pământul ăsta veșnic uscat șlefuiește-mă de tot ce-i în plus și se vede urât leagă-mă cu forța
solilocviu la mijloc de noapte
nu, n-am văzut timpul mort, ți-o repet a infinita oară iar tu tot „timpul e mort, timpul e mort” vezi, prin atâtea cadavre mângâiate de vânt doar timpul își mai cerne orele și le numără ca pe
inundație
curge apa din toate robinetele lumii, contorul își fugărește cifrele se scurg mii de regrete prin țevi ruginite și răsună ecouri cumplite din zile pe care nu le-am trăit eu deși, vezi bine, sunt
șaizeci de pași
Un minut atârnă pe firul sărutului încă fierbinte. Aburii lui ne îmbată în dansul a șaizeci de pași. Nu clipi, te implor, să gliseze minutul de la mine spre tine, de la tine spre
metamorfoză
spui că vrei s-o facem cu lumina aprinsă iar eu vreau să mă-nfrupt din răsăritul tău doar luna îți mai știrbește din strălucire iau praștia și-o dobor de pe soclu și te pun în locul ei
infuzie
șuieră ceainicul, la opt dimineața, într-o lume ce-i surdă în el am turnat, astă-noapte, un litru de lacrimi iar lumea, lipsită de griji, se-adună la masă să-și soarbă ceaiul
clarvăzătoare
mă săruți în gând și-mi sufli suav în ureche eu dau din cap ca pisica din scara blocului ea ne privește de la balcon cum facem dragoste în visele mele.
astăzi mi-am pierdut talentul
astăzi mi-am pierdut talentul. l-am căutat în toate buzunarele, prin toate perechile de ștrampi străvezii prin care-ți plăcea odată să-mi guști zvăpăiat gleznele până ce globurile tale
un singur nume
nu contează ce nume porți, eu nici nu vreau să-l știu îmi ajunge să te privesc cum te miști ambulant dintr-un gând într-altul în mintea mea. ne-nvârtim rotocoale în bule de săpun plutitoare pe
spuză de muște
în oraș arde ultimul felinar, înalt și arcuit ca ghidonul pe care plonjam la vale vara trecută. el creează umbre pe caldarâmul orașelor sumbre și pe pardoseala camerei în care plouă dinspre
O pungă de plastic
O pungă de plastic se rotește-n rondeluri pe străzi părăsite. O apuc, o întind și mi-o pun pe cap. Și lumea, ciudat, A-nceput și ea să se miște-n rondeluri... defecte.
