Poezie
pragul
1 min lectură·
Mediu
poate că stelele vor lumina această noapte
și vasul gol din care toate visele și-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri
ochii și-au pierdut strălucirea vieții
sunetele curg, avalanșă fără conținut
degetele mele cern neputințele
oriîncotro aș pleca lumea se deschide în față
și se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
și-așa am trecut prin viață fără ca urmele să-mi urmeze
în cartea necuvintelor, sunt spații goale
în care se-înfiripă din carne și sânge
amintiri netrăite și cuvinte negândite
001.402
0
