Vals, vals de singurătate
pe nisipul mării, pe
ramurile plopilor bătrâni,
pe frunzele ce-s în adormire,
pe frunzele ce-s freamăt
legănând.
Vals, vals lângă vioara lui Enescu,
lânga floarea
Același nisip pe care înaintează
Afrodita curge și în clepsidre,
curge și în poalele mării, a
oceanelor nestingherite de nimbul
unui soare sufocant și plin de
melancolie. O, nisip de
Azi-noapte, în vis, am auzit
din nou strigătul mut al
nopții antice, al singurătății
și al pesimismului meu solitar.
Dar visul meu îmi spune multe.
Atunci când cineva cade, cei
mai apropiați
Nu mă feresc să recunosc că,
într-adevăr, puteți face multe
împotriva mea. Mă puteți lovi,
mă puteți sili să îngenunchiez,
mă puteți arunca în șanț,
mă puteți scuipa, mă puteți
purta într-o
Intru! Ah, ești tu în neclintire!
Văd albul chipului tău, un alb pur
de crin… sufletul tău,
haina ta, lenjeria ta, totul e alb.
Mă privești cu gândul cugetat,
cu albul cristalin, cu zâmbetul
Undeva departe în amurg
două umbre timid dansau,
cântau cu glasul lor tăcut
balda morții din trecut…
Totul este tăcut, mut, mim
în dansul lor discret
și doar un gând timid nebun;
pe cer
Era o furtună continuă
care aduna pe cer norii
întunecați, mereu gata
să rapună o tristețe.
Uneori ploaia e subțire
și deasă, fără să se oprească.
Atunic, cerul are o nuanță
uniformă, și e
Eram atât de prăbușit,
atât de necunoscut...
Nu-mi puteam simți privirea,
gândul și vidul sufletului.
Nu-mi puteam acoperi gândirea,
trăitul și bătăile din aripi
a unei libelule
Când chipul tău e plâns de lacrimi
se ivește a fi o fereastră
umezită de stropii unei ploi.
Când ochii tăi afundați în lacrimi,
se ivesc a fi un lac de flori.
Când mâna te firav mă vă
Zbor în legământ,
în zare de azur,
în lume vidă și legănată,
solitară, estompată...
Plutesc ca un nufăr,
ca un cuvânt rostit,
ca un sunet de vioară,
ca o aripă în vânt.
Sunt în
Bucură-te omule de clipele tale,
bucură-te de ziua ce a venit,
bucură-te de soarele ce vioi răsare
și zilele senine ce-or veni!
Bucură-te tinere de tinerețea ta,
bucură-te sincer în
Filmul vieții mele
se desfășoară rapid
în fața ochilor mei!
Copilăria ducând lipsă
de dragoste de tată,
de educație și bună creștere.*
Îmi lipsește enorm murmurul
copacilor din
Adesea mi-am luat
rămas-bun de la viață.
Îmi spuneam întru
inima mea:
caracterul
meu este pecetluit:
ce să mai caut
în acest trup?
Trebuie să plec,
să fug din el...
N-am nevoie
Era începutul lui Decembrie, când
înflorește românul și răsare zăpada;
un vânt rece se rostogolește peste
centrul orașului Timișoara...
Printre stinghiile umbrarului și
dincolo de ele de
Întunericul alunecă la ochii mei
și-mi reamintește de nopți nedormite
umbre de durere fără chipul meu
adânc în ploaie, vise scormonite...
Amintirile mele triste ce vor să spele?
Oare rușinea
Reușesc să mă regăsesc,
să-mi revăd răsăritul
cuvintelor, tainele
și toate cuvintele mele
pline de nostalgia
pe care le-am rostit
în această vară plumburie.
Nu-mi mai oftează
Spectacolul nașterii
și al morții, este jucat
zilnic de zeci de mii de specii,
de plante și animale, oameni...
Nu există nici măcar umbra unui simptom
de care să mă pot agăța...
Nici umbra
Viața în Dumnezeu este o \"moarte\"
în lume, o detașare statornică
plină de duh, de iubirea Lui cerească
și de toată nostalgia iubirii Lui pentru noi.
Dacă ar exista un acces direct
la bucuria
Nici flori nu înfloresc pe cer,
nici în suflarea mea, nici în
sufletul meu arogant, nepăsător.
Văd un arbore, un zâmbet,
un răsărit, o amintire pală...
Toate îmi sunt străine.
Spre cine se
Mă lăsam furat de legănarea melodiilor
și-mi lăsam ființa vibrând în leagănul
arcușurilor de vioară care mi se plimbau
prin nervi. Nu mă satur privind costumele,
decorurile, personajele, copacii
M