O fugă împotriva acelor ceasornicului,
să curgă prin umărul tău drept
malul stîng al unei existențe
nici de cum banale,
dar risipită ca un pumn de mărgăritare
în prundișul de pe malul
Din iluzia ta transparentă
stropi de stele se varsă prin vene
să stopeze în calea ei lentă
scrumul clipei sub plasa de gene.
Să se-aștearnă un mai peste iarnă,
să mă-mbrace-n cununi
M-ai băut pin-la fund
ca pe-o sticlă de bere,
golul sună-a pustiu
și-n gunoiște piere.
O movilă de cioburi...
Să fi fost întîmplare?
Nu călca că mă doare...
Că te tai și te
Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.
Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un
Nici brațul nu-ți cunosc,
insa îi simt căldura,
căci a aprins deja
în firea mea arsura...
Nici ochii... Nu sunt triști?
Îți sunt căprui? Albaștri?
Mă urmăresc de sus.
Vreau să-i sărut... Sunt
...Și totuși, plecarea ta n-a rămas neobservată.
În urma-ți s-a rostogolit ghemul firului meu vital,
depănîndu-se undeva într-o albie secătuită,
lăsîndu-mă boștură de dulceața viselor,
dar
Ai venit să-mi aduci
cea bucată de soare
fără care-n ghiveci
moare-n mine o floare,
Despre taine ce dor
făr-să-ntrebi mă descoși
și frumoasă să fiu
o rochiță îmi coși.
Mă inviți
O desfrînată...
Știu,
la o răscruce
de strigăt mut
și geamăt a plecare,
privirea ei și pasu-ți
te aduce
la o fărîmă dulce de uitare.
Și nu o cere,
dar așteaptă plată-
o lovitură-n perna-i
De-mi ceri, voi vorbi cu tăcere
să nu chem în curtea-ți ninsori,
dar fi-voi un astru-n cădere,
iar gîndul- suspin de viori.
Și-n mine va geme chemarea...
Cu lacrima-n geamul tău mut
voi bate,
Orizontul tău jilav un strigăt scrutează,
cînd încerc disperarea cu spini s-o maschez,
că mă-mbracă-n cătușe-a mea după-amiază
și mi-e clipa o umbră de mic titirez.
Suspendez de-a ta geană
La margine de gînd ce mai durea
te-am căutat, smulgînd din piept troianul,
zîmbind, cu miez cules din viorea
ce mistuia pe pleoape uraganul.
De glasu-ți mă lipeam în șoapta mea
și de al tău
Scotoceam prin gînduri străine,
un sfat m-a stopat:
\"păstrează-ți limba,
nu spune tot ce gîndești.\"
Încerc să decid:
ce reflectare merită s-o tac?
Mă furișez în creierul tău-
labirint
și la
Încerc să trăiesc cu viteza luminii
o clipă cu tine, să pot reuși
să macin în sine tot rodul grădinii
și-agheasma pe frunze din zorii de zi.
Îți prind cătătura- un leagăn de vise,
dorinți
Buzele tale șoptesc:
\"Somn ușor...\"
pe frunte,
pe pleoape,
pe gură...
Se zbuciumă-n mine suspin:
\"Te ador...\"
Dar șoapta ta
strigătu-mi fură.
Un scurt \"somn ușor\",
ce puțin și ce
E prea tîrziu,
nu e deacum nici toamnă
să te mai chem.
Pe dor te-mbrac icoană,
să îți ating
cu clocotul din noapte
doar umbra ta
ce-mi dai s-o sorb din șoapte.
Cînd mă cuprinzi
să
Final de pauză, întorci privirea...
Voi învăța să nu te mai aștept,
a genei strop și-a aminti menirea
și-am să pășesc prin vad spre malul drept.
Pustiu și gheață colo... Parcă-ți pasă?
nu-ți
Nu mai privesc în urmă, am sărit
din vinerea petalelor căzute,
că-n miezul meu de noapte s-a zorit,
punînd cunună-n pleata mea, din cute.
Și am cedat la brațul tău întins
ce-n zborul cel din
Pe zidul din nevorba ta cuminte
îngîndurarea neagră o aștern,
speranța mea zădarnic să n-alinte
pe fila cărții tale cînd mă cern.
Cerc să găsesc prin roua presărată
de rodul frunții tale în
Ah, ploaia...
A uitat să vie-n mai
și e grădina mea de flori orfană,
nu cade roua-n colțișor de rai-
ci-n geana lutului precum pe rană.
Ah, vara...
A uitat s-aprindă foc
în cel cuptor din
Spre tine prin miezul de noapte
cu ghizi- licurici efemeri,
pe umeri- apusuri răscoapte
și cronici- în doi fără ieri.
Iar punctul din fraza finală
de visu-mi mai stă suspendat,
ca-n crin cea
Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale
în coama verbului lăsat fără răspuns
și visul nins de necuvînt ascuns sub zale
adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns.
Să anulez din calendar acele
Romanițe, dalii și narcise,
orhideie... praf cules din vise
așternut sub clipe lunecînde,
geamăt între buzele plăpînde.
Joc pe file vechi de aritmetici
de hormonii hărțuit,
O lacrimă timidă
își caută o șoaptă
să stîmpere durerea
amurgului din pleată,
ce-mi caută pricina
în norul de petale
cînd îl aștern cuminte
sub umbra firii tale,
să-mi cumpăr veșnicia
în
Nu-mi dai să zbor. Durere. Frică.
Tăcere gura-mi ceri să zică.
Un dor captiv, nefericit-
E scris: \"nu-i dreptul de iubit\".
Să nu te-ating... Se pleacă pleoapa-
e prea sărată-n mare apa,
pe
LS