Cîrciuma lui Bicuță

- Mă duc să mă vaccinez, anunță Săndel. Bicuță, dă-mi o Miorița minoră, să-mi fac curaj. Miorița era coniacul cu același nume. Bicuță avea două sortimente în bar, probabil primite cadou de la fini, unul de peste optsprezece ani vechime, evident, mai scump, și altul mai proaspăt. Miorița majoră și Miorița minoră, cum le botezase Poetul. Toți solicitau varianta minoră, mai ieftină, doar sîntem în anul crizei, nu? - Și nu ți-e frică? Îl întrebă Săndel. Am auzit că dă reacții și dacă ești alergic la ou, poți să dai și colțu’. - Dacă vă e frică, mai luați o cinzeacă, îl încurajă Micăle pe Săndel. Doar să nu-i suflați în față asistentei cînd vă înțeapă, s-ar putea să-i tremure mîna. - Gata, plec, zise Săndel, dînd pe gît al doilea pahar. Urați-mi succesuri. După ce termin, vin înapoi, păstrați-mi un loc și o “majoră”, că vin imunizat total. De parcă s-ar înghesui cineva s-o bea p’asta, completă el, ieșind pe ușă și lovindu-se de Profesor, care tocmai intra, cu o sacoșă într-o mînă și un sac de gunoi în cealaltă. - Bonjur de ziuă! zise Profesorul așezîndu-se la masă nu înainte de a-și lăsa bagajele lîngă perete. Bicuță, o cafea și o minoră mare, comandă el. Ce mai e nou? - Săndel își face vaccinul, îl informă Dan a lu’ Nașu. Guvernul a căzut, sau, mă rog, dă semne. Se îngheață salariile și pensiile. Doamna Stamate, nevasta șefului de la financiar, cică a plecat de acasă cu un puști de douăzeci de ani. Mă rog, mai multe chestii, dar prima informație e cea mai importantă. E vorba de prietenul nostru, doar. - Păi, ar trebui să cinstim evenimentul, nu? zise Bicuță. Azi fac reducere cincizeci la sută, începînd cu a patra comandă. Dar ce dracu’ miroase așa urît aici? Domnu’ Profesor, ia controlați-vă, să nu aveți rahat de cîine pe tălpi, că dumneavoastră ați intrat ultimul. Profesorul își privi atent pantofii, apoi se lovi cu mîna peste frunte. “De la mine este, dar nu de la pantofi. De la sacul cu gunoi, că luat cu gîndurile, am uitat să-l arunc la ghenă. L-am plimbat prin tot orașul, mi-am plătit și ratele la bancă, factura la telefon, am făcut și piața. Mă și miram de ce se răsfiră cozile pe unde am stat, eu credeam că s-o fi scăpat vreunul, dar chiar așa, să dea diareea în toți? Așa că două facturi nici nu le-am mai plătit, am ieșit și eu tot din cauza mirosului. - Micăle, du tu sacul la ghenă, zise Bicuță. Și dacă tot ieși, mai cumpără niște pahare de plastic, azi vin perețenii ăia cu scîndura, care mi-au spart patru pahare mușcînd din ele. Urît face unii la beție, auzi și dumneata, să muște din pahar. Și lasă ușa deschisă nițel, să se mai revenească. Săndel își făcu apariția, alb la față, marcat probabil de experiența prin care trecuse. Se așeză la masă și ceru un pahar cu apă. - Cred c-am îmbulinat-o, zise el. Mă simt cam rău, e drept că m-a prevenit și doctorul că s-ar putea să am probleme. Mi-a zis să iau un paracetamol, dacă mă doare ceva, așa că am luat patru pastile, preventiv. Și parcă mă ia și de la stomac un rău, sper să nu dau în pîntecăraie. Ce să fac? Dacă mor? Dacă mor, se consolă el, să-i spuneți nevestei că am iubit-o. Și pe voi v-am iubit, chiar și pe Bicuță, completă el. Na, că-mi dădură și lacrimile. Oare o fi bine să mă întorc la cabinet? Poate am făcut vreo reacție și trebuie să-mi facă o injecție d’aia... - Semisucinat, zise Dan a lu’ Nașu. Așa îi zice. Eu zic să te duci înapoi, ai văzut la televizor cîți au dat colțu’ din cauză de vaccin. - Merg și eu cu tine, zise Poetul. Dar dacă îți revii, faci cinste. Cei doi ieșiră pe ușă, Poetul sprijindu-l pe Săndel de cot. În încăpere se așternu liniștea timp de cîteva minute, ca o ceață de toamnă pe miriștile pustii. Nimeni nu avea curajul să deschidă vorba. Primul care sparse liniștea fu Profesorul: - Atitudinea asta a lui Săndel îmi amintește de balada Miorița și de ciobănașul ăla metafizic. Am citit de curînd o carte a lui Drăghicescu despre psihologia poporului român și înclin să cred că are dreptate. Păi, la cîte neamuri migratoare au trecut pe aici, e normal să luăm de la ei cîte ceva și acel ceva s-a tot transmis din generație în generație, pînă la noi. Și Profesorul își continuă timp de cîteva minute pledoaria despre metehnele dobîndite de poporul român în decursul veacurilor. Și imunizarea pe care a căpătat-o din toată această experiență. Micăle, auzind pronunțîndu-se Miorița, își mișcă fundul unduitor spre bar, timp în care valahii fură violați de cumani, turci, pecinegi, ostrogoți, slavi și tătari, apoi imunizați, evident, în mai multe etape. - Minoră sau majoră? întrebă Micăle din spatele barului, destrămînd farmecul poveștii. Nu apucă să primească răspunsul. Pe ușă intrară Săndel și Poetul, cabinetul medical fiind la doi pași de cîrciumă, aspect pe care Bicuță îl exploata cît se poate de bine „Beți, domnilor, cît puteți. Dacă vi se face rău, medicul e la doi pași, vă suflă în ceafă”. Poetul rîdea ținîndu-se cu mîna de burtă, Săndel era mai sobru, însă pe fața lui se vedea că nu-l mai apasă nicio suferință. - Ei, ce făcurăți? întrebă Profesorul. Se pare că s-a rezolvat problema. - Þi-a făcut semisuccinatul ăla? întrebă și Dan a lu’ Nașu. - Pe naiba! răspunse Săndel. I-am spus medicului că nu mă simt bine după vaccin și a chemat-o pe asistenta care mi l-a făcut. Aia, s-a uitat lung la mine, apoi la doctor, apoi iar la mine, apoi iar la doctor și i-a spus: „Păi, n-ați zis dumneavoastră, domnu’ doctor că dacă vin pacienți sănătoși să se vaccineze, să le fac ser fiziologic? Iar dumnealui nu are nicio problemă de sănătate”. - În concluzie? întrebă Bicuță. Că nu sînt dispus acum să mă gîndesc prea profund. - Concluzia este momentul cînd te plictisești gîndind, zise Profesorul. Am citit-o undeva, nu mai știu unde, dar se potrivește.