Liliana Pintocara

Se spune că fiecare clădire este încărcată de energiile și emoțiile celor care au trăit sub al ei acoperiș, că pe pereți s-ar putea derula secvențe din cele mai puternice sentimente trăite între

Prietenii apropiați și nevastă-sa-l strigau Ghiță. Nu era un bărbat prea frumos și știa asta. Nu foarte înalt, cu nasul acvilin și aproape chel încerca să iasă în evidență prin caracterul său

Caii au fost cândva liberi să alerge fără piepturi rupte-n garduri de sârmă ghimpată prin câmpuri ale nimănui ce n-au fost niciodată cosite de fire de iarbă, ci împletite-n coame fluturate-n

În acea seară, întinsă în patul din odăița mea de culcare, nu mai simțeam tristețea din singurătatea-mi spărgânduse ca un ecou de pereții mansardei, luminați doar în dreptul ferestrei de becul ce

Coșmarul nopții trezitu-ma din vis, Rece mi-e gura, pulsul bate stins Puternică lumină ploapa o străbate Orbind sufletul dincolo de moarte. Forță nevăzută, în sus ea mă ridică Plutesc ușor cu

Adevăratul caracter al unui om se vede atunci când are puterea, dar totuși n-o folosește. L-a văzut de la depărtare târându-se pe marginea drumului care traversează orașul. Au podidit-o lacrimile

Tița și Fetița sunt două cățelușe corcituri de lup de la serviciu, acolo unde trag eu de obicei mâța de coadă. Deși sunt surori au caractere complet diferite: Tița, de-a naibii ce-i blana pe spate,

Cristi și Mihaela se cunoșteau de ceva vreme. Erau amici și făceau parte din aceeași gașcă. Dacă până în acel moment cineva ar fi întrebat-o părerea ei despre el, i-ar fi spus că este un tip haios,

Dumnezeu te-a creat pe tine după forma și moaca Lui, iar pentru restul ți-a dat țeluri importante de atins. Ca să nu te plictisești te-a trimis la vânătoare de ce s-o nimeri și ți-o pus mintea la

O pleoapă încolțită-n căldura soarelui de mai, Într-o floare roz parfumată de măr, Ale cărei petale moi dansează cu vântul, Cântând trilul privighetorii măestre, Prin crudul verde de

Atunci pescuisem pentru prima oară, aveam emoții și mă gândeam: \"Ce-ar fi dacă aș avea norocul începătorului?\". - Uite, ți-am dat undița mea de firmă, \"Sheakspeare\", imposibil să nu prinzi

Noi doi am apărut din nimic, eu nucleu fierbinte, Pulsând haotic în infinitul spațiu al universului, Iar tu o granulă de praf atrasă în abisul găurilor negre De cozile cometelor

Cerul scutură norii de-un alb compact ca printr-o strecurătoare uriașă și începu să cearnă steluțe de gheață. În zadar se zdrobi soarele să tragă cu o rază la ce se mai întâmplă pe Pământ, nu reuși

S-a lăsat prins, captiv între genele mele lungi, se topise și muri, prelungindu-se ca o lacrimă pe fața-mi obosită. Ar fi avut de ales între proaspătul covor alb, tocmai așternut pe

Am declarat război total vagaboandelor mele gânduri. Într-o dimineață pe când mai era încă noapte, m-am trezit goală, stoarsă, epuizată de durere, vlăguită de zâmbet: gândurile mele o luaseră la

Atunci ți-am spus că n-ai nici o șansă S-ajungi în miezul trupului meu, Pentru că-mi ridicasem zid gros de apărare, Ca nici o rază de iubire să nu-l poată străpunge. Am construit turn înalt

Frunze, veșmânt uscat de iarnă Lăsat-au trupu-mi platoșă în vânt. Rupte ramuri atârnând de gheață Cu seva moartă plină de venin. Lunga rădăcină smulsă din țâțâni Cată-n zadar apa din