Poezii

să nu dai niciodată uitării uitarea nu ia niciodată felul meu identic cu felul tău și felul tău mai constrâns ca altă dată e greu să te aduni din 4 pereți și-n fiecare minut să zâmbești lumii

LBLilia Burlacu

0

0

sunetul care m-a îmblânzit. într-o zi de primăvară vântul ducea cu sine poemul. eu nu puteam să-i urmez gândurile strâng în degetele mâinilor ceea ce nu se vede ceea ce e dincolo de unghia

LBLilia Burlacu

0

0

epilog zilele nu se numără zilele au numărul lor și nu pot fi încurcate când aștept iarna e doar pentru că n-am văzut-o vreodată și n-am simțit-o cum s-ascunde în

LBLilia Burlacu

0

0

sublim ușile nopții se deschid în fumul acestei lumânări pășesc doar cu ochii picioarele n-au învățat încă să zboare omul din oglindă mă privește tot mai enervat și degetele lui îmi mângâie

LBLilia Burlacu

0

0

cantam si tunetele oftau in substante explozibile oamenii isi purtau sufletele si umbrele in acelasi timp simtindu-le greutatea oamenii isi scoteau din buzunare si mainile si o liniste mare in

LBLilia Burlacu

0

0

știu...oamenii-și sugruma tacerea cu ganduri copiii cu alba-ca-zapada si omaturi si feti-frumosi si oamenii se vor copii in bratele bunicii si tacerea devine tot mai distanta o iei de mana si

LBLilia Burlacu

0

0

adormi pune capul sub pernă ei vor veni după tine frenezie și spaimă și lacrimi și râsul lor îți vor acoperi tăcerea ei îți vor urmări respirațiile te vor duce de mână te vor strânge de mână să

LBLilia Burlacu

0

0

altă dată învățam să râd zorile îmi păreau atât de naive fantome intrau pe ferestre și astfel știam că ziua începe pentru totdeauna mi-am dat seama că iarna nu e veșnică și ironia oamenilor

LBLilia Burlacu

0

0

liniile care se trag sunt linii greu de tras ochii care le văd înfruntă misterul cu tenacitatea vânturilor vestice mâine cocorii își vor înălța predilecțiile pentru aceste ritmuri, pentru

LBLilia Burlacu

0

0

În-vă-ța-ți-mă... tot ce vă trece prin cap... să mint...să trăiesc...să nu pot trăi...să nu pot minți... să urc scările blocurilor fără scări și gânduri multe... să nu privesc peretele alb și gol

LBLilia Burlacu

0

0

coloane de mercur măsoara venele tale, venele se aruncă în valuri cu groază cu frica de-a nu omorî în spume stelele ce-noată cu chip de delfin marea îi strâge în brațele ei, marea îi

LBLilia Burlacu

0

0

Furtunile pe cer ambrozie de vară Săpate în tunel ninsorile de iarnă Când rupe vântul obsesiile-albastre Nu mă lăsa să plec Că nu mă voi întoarce... #1 Corabie sunt sunt tăcerea

LBLilia Burlacu

0

0

în fiecare lună vezi profilul unui lup în fiecare lup vezi diamant de lună de fiecare dată altă lună s-agață de cornee toată viața asta aiurită troienele cosmice îi strâng în brațe îi

LBLilia Burlacu

0

0

de-atâtea molii s-au uscat străzile luna plânge din ce în ce mai clar mai ales noaptea prin venele noastre curg pulsații incurabile tăcerile din urmă își fac cuibar în frunzele bolnave

LBLilia Burlacu

0

0

peisaj urban umbre grele se-ntind în desfacerea aripilor peste orașul gol cadavrele străzilor lumânări și felinare insomniile bat în fereastra brumuită împart încremenite frunze îngânându-le

LBLilia Burlacu

0

0

Take care „Când vei pleca voi scri deces În colț de cer neșters... În piept am vânt suflet delir În pumnii mei venin.” (M. Bostan) 69. Triburi de gânduri

LBLilia Burlacu

0

0

iar ninsori ascunse-n pene geamul ți-l deschid sălbatic cu crăiese-ale zăpezii ce au spart oglinzi dramatic într-un plic în coama iernii am să-ți dau priviri minore luna-i oarbă când pe ceru-i

LBLilia Burlacu

0

0

el locuiește la capătul unei vene. unei vene care uită de funcțiile sale vitale ea lacrimă suspină visează mai mult chiar ea este izvorul respirației ea mângâie ochii în aerul inert el își macină

LBLilia Burlacu

0

0

singurătatea s-a prelins pe gene, le-a stropit inert cu zori de acuarelă. pare-atât de fragedă neliniștea aceasta atât de fragedă, încât nu se mai mișcă cu răsuflarea-i calofilă se strânge în

LBLilia Burlacu

0

0

1. cerul cu vene tăiate se-nalță-n văpăi tremurânde degetele-și pierd echilibrul – e un hobby de a atârna prin buzunarele oamenilor cufundați în pardesiuri forjate în râsul icteric de toamnă

LBLilia Burlacu

0

0

ninsorile s-avântă-n pribege scurmiere te pierd în fumul lor caustic așa zâmbind, nepieptănat lumina lunii, ori blitz-ul eclipsei de lună-ți mai poartă pașii sacadat pe-acolo unde doar vântul

LBLilia Burlacu

0

1

n. bună el se purta deasupra apelor ținând-o de mână într-un colț de pește iona își spovăduia moartea ne-am trezit în creieri străini prinși cu ace de siguranță

LBLilia Burlacu

0

1

‘’ voyons,Puiule,voyons’’(Andreea Cristina Novac) -***- și ce dacă*** n-avem voie să mergem prin dosul

LBLilia Burlacu

0

0

tu ai uitat să visezi ai uitat ce-nseamnă fantomele care sparg pereții la 00*00 da c-ul (?) e tetravalent și joacă the game of the words dar nu poate opri somnul și noi cam de ce ni l-am fi

LBLilia Burlacu

0

0

acuarelă Motto: Potopul este plâns pentru cel mai apropiat sine (Ionut Radu)

LBLilia Burlacu

0

1

2. cristal înflorit în opiu și lămâie cine spunea ziua bună ia sfârșit aici în praful nesimțirii în rănile grotei neexplorate n-a simțit căldura pe care-o izgoniți cu

LBLilia Burlacu

0

0

astazi ar mai trebui sa scriu ceva pe-ntelesul tuturor cum ar fi foametea unor soareci iviti dintr-al 7-lea colt ce viseaza sa ne vada desculti macar o data pentru a nu se-mpiedica de sireturi

LBLilia Burlacu

0

1

Când piramidele se risipesc ca stelele să moară-n puf de păpădie, oceanele înghit tot universul și crinii de pe gheață se sparg în sinucideri. Răpite urme urlă și se îneacă-n praful din nisip,

LBLilia Burlacu

0

0

S-au strangulat pereții cerului într-o cochilie de melc, hai să numărăm stelele, ca pe niște becuri arse, fără filament, sa spargem mormintele-adormite de pasii raniti jucând șah cu degetele ce

LBLilia Burlacu

0

0

Nimic nu mai are puterea acelui vers pe care putea să-l vezi doar cu ochii legați de cuvinte. Încearca să simți cum prin degete curg privirile pe care nu poți să le atingi cu mîinile

LBLilia Burlacu

0

0

Omoară-mă, Caci pașii tăi pe inima mea-s Infiniți. tăcerea absurdă inundă zenitul și verdele ochilor tăi e nociv cînd se revarsă in creier deposedat de simțuri. O piatră e cuvîntul tău pe

LBLilia Burlacu

0

1