echinox

să nu dai niciodată uitării uitarea nu ia niciodată

felul meu identic cu felul tău și felul tău mai constrâns ca altă dată

e greu să te aduni din 4 pereți și-n fiecare minut să zâmbești lumii și-atât de simplu să zâmbești propriului gând la infinit

voi deveni o excrescență a pupilei tale ca să vezi mult mai mult

oamenilor, sa vă dau veșnicie sau vâscozitatea lent progresivă a conștiinței și progresiv... sau... moartea rolul cel mai tânar al euforiei?

hi sunt eu omul ce te lasă în mijlocul lumii și nefericit se pierde în 6 miliarde poate mai mult urmărindu-ți nedumerirea de copil mic în distanțe ce umplu un pahar poate două de apă tot mai rapid

faptul că te ține minte cineva e dovada existenței tale mult mai complexe

o să-ți urez zâmbetul pentru că știu că de el niciodată nu te vei despărți

e vina noastră și povara tot a noastră

nebunilor ce-așteptă echinoxul