Jurnal
restricted area (endangered species)
longevity (experiment)
1 min lectură·
Mediu
carnivorul e un animal prietenos.
îl excită indiferența cărnoasă. îi spintecă vulva și-și face rezerve
din resemnările ei .
prietenia lui e o delicatesă servită la rece, rar degustată.
ajuns la maturitate, el își extinde spațiul personal,
ridică metri de zâmbet ghimpat
și patrulează pe graniță
înarmat până-n dinți cu silabe tăioase.
în contact cu angoase străine, carnivorul
dezvoltă reacții adverse. inițiază plimbări prelungite prin țara exotică a sinelui și
se delectează savurându-și cu înghițituri mici spațiul interior.
pe parcursul său afectiv, poate suferi grave mutații genetice.
în prezența extrem de rară
a dragostei sau a altor sentimente conexe,
animalul poate involua până la stadiul
activării genei recesive a altruismului.
atunci instinctul său de supraviețuire tinde spre zero. oasele i se strâng în formă de inimă, ascuțimile se retrag și corpul i se arcuiește
până devine asemănător cu al unei femei fericite. doar atunci
animalul poate fi rănit letal.
exemplarele puternice
și cu o mare violență latentă acumulată în perioada de creștere
se pot salva prin reactivarea furiei și anihilarea sentimentelor adversarului.
supraviețuirea îi conferă animalului
imunitate afectivă pe tot parcursul vieții sale adulte.
0246766
0

dar ce te faci dacă (și nu va urma vreun paradox) anumite imagini ar fi fost precizate și prin enunțuri prescriptive, nu doar descriptive? așa, o provocare ce nu ar scos textul din mediu, ci doar i-ar fi potențat și alte zone.