Leonard Ancuta

multumesc pentru onoarea pe care mi-o faci. de asemenea ma bucur ca in esenta ai patruns exact pe acolo pe unde am fost si eu cand am scris. in ce priveste finalul, imi asum acest optimism fals, chiar daca pentru unii poate parea derizoriu. te mai astept, mi-a fost dor de comurile tale.

VV, marele alb e cu totul altceva decat spuma de la bere.

SG, cand o sa inveti ce inseamna poezia atunci vei intelege de ce in poezia asta nu sunt versulete asa cum iti place tie. pana una alta mai citeste poezie moderna.

PGS, ambiguitatea marelui alb e cautata si cumva in lipsa de conciziune sta scheletul textului. adica sunt cateva chei dar in lest totul ramane la latitudinea cititorului, sugestia fiind de data asta o modalitate pentru a scoate din cititor restul de elemente care sa completeze conceptul. ca ideile innascute ale lui Cartesius.

probabil ca n-ai stat niciuodata cu baietii la un pahar ca sa intelegi cum se pune problema. si cum vietile altora sunt simple povesti intre halbe.

stii ce e patetismul? si cum e sa fii patetic dar lipsit de patos? ca sa scrii poezie nu e suficient sa te lasi purtata de sentimente, trebuie sa le controlezi. asta iti lipseste, cel putin aici.

nu comenteaza nimeni din 2 motive: mai intai si pentru ca tu nu comentezi la altii, ca sa iti faci un fel de datornici sau prieteni care sa te comenteze pe baza de reciprocitate si in al doilea rand pentru ca e vara si nimeni nu are rabdare sa citeasca texte mai lungi si din categoria eseu.

eu am citit cu interes materialul tau si-l gasesc interesant, dar parca ar fi avut nevoie de o sustinere mai analitica, cautand sa identifici fenomenul si apoi sa-l explicitezi atat din punt de vedere poetic dar si filosofic sau chiar socio-cultural. ce provoaca poezia in viata, cum o putem delimita de faptele prozaice, cum putem disemina intre poezia care trece dincolo de viata in realitatea poetica, pe ce baze se poate face aceasta extractie samd. sunt convins ca ai un inceput, un prolog f bun pentru un eseu de adevaratelea aici, sper sa nu mi-o iei in nume de rau, nu caut decat sa te sustin si sa-ti dau imboldul de a continua cercetarea. si pentru ca mi se pare interesanta aceasta tema ca discutie si analiza si, mai ales pentru ca vorbeste despre problematica de baza pe care toti cei care vin pe site o accepta sau o sustin prin simplul fapt ca sunt aici, promovez textul.

poezie nu e, nici macar o alta forma substituenta de literatura. dar imi place. are velocitate, are intruziune, are esenta, are simtire ba chiar si emotivitate. are autenticitate si sinceritate. e din suflet deci nu din cap, deci nu literatura. dar e frumos si lucrurile frumoase miros putin a parfum de arta. chiar daca e numai seductie si arta mai putin, tot o forma primara de arta e. si merita vazuta de mai multa lume.

copiii se stopeau
ramase in asfaltul
seamnau cu un balaur

atat am mai gasit acum. oricum, astea sunt mai putin importante, dar probabil conteaza pentru o eventuala recomandare.

inca de aseara si mi-a placut. construiesti o atmosfera, o poveste, adaugi multe ingrediente in ea dar reusesti sa extragi si esenta poetica. se simte darul tau de narator, dar reusesti sa te mentii in echilibru pe linia subtire a poeziei.

ps. vezi ca ai cateva typos.

si emotionant. as obiecta pe ici-colo la anumite formulari, dar probabil le vei simti si tu peste o vreme. in orice caz, am simtit acel ceva in textul acesta.

desi abia acum, cu intarziere remarc aparitia cartii tale, sper ca felicitarile mele sunt binevenite. eu am citit multe dintre textele tale si am convingerea ca ai grupat tot ce era mai abun. sa ne citim cu placere, poate candva voi avea ocazia sa adaug volumul tau in colectia mea.

am citit un text bun. ba chiar am gasit imagini placute, o coerenta si-o conducribilitate. miza mi se pare usor sleampata judecand cum ca finalul te retrage intr-o anume atmosfera, este limitator prin prisma divinitatii evocate si care indulceste cumva gratuit, dar asta e doar o impresie personala. fanaticii vor crede cu atat mai mult invers prin prisma asta. se putea lasa deoparte dumnezeu si se putea generaliza fara oprelisti. respect insa vointa autorelui si chiar daca am reticente, logica si constructia conduc spre un text intreg, asta e calitatea aici. am remarcat expresivitatea si modul in care elementele se alatura pentru idee. auguri.

cu o singură obiecție, și anume la ”încălțările rupte ne azvârle” care ar putea fi ușor reformulată pentru ca nu suna prea bine la ureche, e o poezie de recomandat. un discurs sincer, puternic, plin, coerent și plin de expresivitate, ah cît de frumos suna aici ”nimeni nu va înțelege deplin inelele prăbușiților arbori”. da, un poem care patrunde ca ”o lamă ascuțită de care te ții cu ambele mîini”. și e faină și generalizarea, pentru că la început pare adresata unui baărbat dar pe ansamblu se dovedește că atinge ambele sexe.

primul vers e cam clișeic dar primele doua in tandem lasa o impresie cam rasucita, vorba lui Mo & FOCA. problema e ca senzatia continua, mai ales dupa versul ”nici măcar eu nu reușeam să termin sub formă de speranțe pe fața unui individ”.
dar daca e true, atunci inteleg si imi cer scuze.

in orice caz, poemul merita plivit bine.

discursul de aici e veridic, puternic, rasuna intre urechile tare chiar daca nu citesti cu voce tare. poate nitel cam aglomerat, dupa gustul meu, dar are efect si asa. si-mi place cand oameni se folosesc de cuvintele carje sa se sprijine pe propria imbarbatare, sunt puternic, isi zice fiecare, si nimeni nu greseste.

sper ca va fi un debut ca un tur de forta, o sa ajung si eu la lansare, sa fie cu noroc si cu multi cititori.

ca tatuajul de pe calcai seamana f tare cu sarutul lui nichita? ca deja calcaiul merge pe un drum pe care e mult prea dificil sa mai faci poezie originala?

imi prima trofa nu-mi place animalul ranit si nici forul de oameni verzi. prima e banala, a doua n-are urme de poezie chiar daca e o comparatie metafora, nu mi se pare atat de reusita. in rest, totul e brici, foarte fain, mai ales strofa doi.

asta e genul de poezie pe care as pune-o in atelier. ii lipseste tot ce inseamna poezie, idee, substrat, metafora, transcendere, substitut etc. parca erai mai atent in alte texte.

un poem bunicel, cu iz dulceag, dar ok, mai ales ca scriitura. e condensat si are imagini, dar ar merita sa aiba si-o scobitura, o adancitura unde sa se inoculeze o umbra de idee, un ceva ca plumbul. imi place totusi, chiar si asa, finalul rezolva bine.

silvia, multumesc de apreciere, ma bucur ca de data asta am reusit sa-ti transmit.

dana, la mine repetitiile-s cu scop, iar in ce priveste obiectia cu universul ce inceteaza sa existe e simplu, pentru ca intreg textul e vazut in maniera personala de unde si finalitatea vine tot asa, din perspectiva proprie. e un joc finalul, poate il prinzi.