Poezie
tehnolatrie
lui Marțian Alexandru
2 min lectură·
Mediu
1. mai scriem?
mai uităm să trăim
credem
că alții vor lepăda viciile sau profesia
pentru cuvintele noastre
jumătăți de adevăr
nici
fantezie deplină
bolnavi/ flecari/ bârfitori/ de nimic
tunelul acesta ne ține împreună
dibuim
necunoscutul cu picioarele
până când
încălțările rupte ne azvârle
în spațiu desculți
și asta e bine
visarea
se hrănește cu umbletul muribunzilor
cu vibrația prietenilor vânduți uitării
2. desigur
alții își vor bate joc de salvarea bețiilor noastre
și de copiii care
din nefericire ne seamănă
motiv pentru care viața
a refuzat dintru noi
sămânța masculină
prin urmare
dreptul la crimă
în rest
nimeni nu va înțelege deplin inelele prăbușiților arbori
vor completa imaginar cercuri
în jurul inimii tot mai mici
pentru că sufletul doar așa poate fi pătruns
cu o lamă ascuțită
de care ții
cu ambele mâini
3. de exemplu
pentru a iubi pentru a înmulți pentru a părăsi
mai ales pentru a părăsi e nevoie
de multă sinceritate
sau măcar
de un brânci
cum de am înțeles acestea? înainte
pentru a ajunge oriunde era destul
să îmi doresc să văd locul acela
astăzi am nevoie de timp de bani și de haine potrivite
port cu mine lesa unui câine
pe care nu mai știu când și de ce l-am pierdut
Concluzie:
adevăr grăiesc ție prietene
străini vom rămâne în veci
nu mi-ai fost nu ți-am fost niciodată femeie
deci nu ne putem înșela
046040
0
LA