din cugetările unei femei single

cel mai mișto aspect al vieții mele de femeie single este că, în acest moment nu stă bine spînzurat de pervaz niciun neisprăvit care să fi avut foarte proasta inspirație să încerce să-mi facă mie program. eu la 15 ani. eu la 30 de ani. partea proasta este că sînii mei au rămas neschimbați. (două prune). partea bună este că m-am perfecționat, în a doborî la pămînt cu desăvîrșită pasiune, pe viață și pe moarte, orice detaliu de care mă împiedic. și care nu se învîrte în sensul acelor mele de ceasornic. singurul meu regret este că am irosit ani importanți din viață căutînd în oameni lucruri care nu pot fi spuse sau scrise. pentru că nu există. în mod catastrofal. apocaliptic. de neimaginat. cel mai-puțin-dorit, cel mai plicticos, cel mai enervant, cel mai obositor bărbat pe care l-am cunoscut, fără să sper, fără să vreau, fără să încerc să înțeleg, fără să întreb de sănătate- m-a îngenuncheat sexual. exact cînd nu mi-a mai păsat, am început să simt. de m-a luat naiba. abia asta se numește umilință. cred că de-aia îl urăsc atît de mult. că mi-a scos la iveală partea mea non-umană, non-sofisticată, non-cosmetizată, non-calculată, non-gîndită, non-nimic. de cățea în patru labe. care imploră la nesfîrșit. din ziua aia le-am spus tuturor prietenilor mei că nu am văzut în viața mea ceva mai poetic și mai senzual și mai frumos decît o femeie în patru labe. doar ca să mă consolez. femeile cretine din ziua de azi nu mai apreciază bărbatul-poezie-trandafiri-pralină. să fie clar. au înnebunit cu toatele. îl vor și-l visează doar pe bărbatul-sex-droguri-rock-n-roll. pe nebunul de pică. gladiatorul falnic, puternic și înalt ca bradul, care vine acasă, îți zboară hainele prin toate cele patru zări ale casei și face dragoste cu tine pînă îți vine sîngele pe nas. dînd cu tine de toți pereții. băgînd în sperieți vecinii. pe o rază de doi kilometri. dementul care vine dimineața la ora trei sub fereastra ta doar cît să urle: decît să mă despart de ea, mai bine aprind tot satul. (și să facă bine să știe cap-coadă și celelalte versuri ale prea-frumosului cîntec. ar fi de dorit) intelectualul elegant la costum, cravată și ochelari de bibliotecar (mereu am avut o pasiune pentru ei), care te întinde pe masa lui de birou, îți ridică fustele în cap, își zboară ochelarii și te iubește ca orbul. sărind cu totul peste pauza de masă. femeia cretină a zilelor noastre nu mai dorește declarații de amor și metafore. nu domnule, singura artistă a tuturor lumilor mele sunt eu, nu mai este loc pentru nimeni altcineva aici. doar eu pot să spun: privește și te minunează bestie frumoasă, din diverse unghiuri ascuțite sentimental privind, mintea mea aproape că încape perfect între umerii tăi. să mă ia naiba dacă nu este așa. și să sune firesc. pe scurt. mi l-am strigat. mi l-am așteptat acasă. mi-am căutat îndelung omul. mi-am sucit și răsucit mințile, speranțele și gîtul, tot scrutînd zările. în numele unei linii de orizont umane. și nu a fost să fie. și iata-mă single. și iata-mă cretină cu degree. fără să mă mai tem de nimic. afară miroase a salată de ardei copți. deci exist. pe lung. mi-a ajuns. mi-s sătulă pînă dincolo de bucle și înapoi. de promisiuni, link-uri de youtube, de versuri albe, de te iubesc-uri, de planuri de concediu și mai ales de viitor, în care sunt implicate și dragele de ele, ovulele mele, de sfaturi să nu mai beau atîta Cola, de tineri crizați din pricina neajunsurilor în amor. sau fără păr pe piept. (Doamne!) pe mediu. vorba unei amice: toți imbecilii sunt activi și vor să ne salveze. morala: Doamne apără și păzește să nu care cumva să se mai trezească încă vreun alt nefericit încercînd să mă salveze. că și mor.