Laurentiu Nicolae

Religia mea e o formă de expresie a credinței. Religia mea e o încercare de a cuprinde miliardele de lucruri pe care le știu - dimpreună cu nenumăratele lucruri pe care nu le știu - într-un sistem

Te plictisesc? Știu, nu mai e nevoie Să-ți scriu romane întregi despre asta. E prea târziu; noroc că îți place Să îmi faci recenzii pe oglindă în baie. Te-aș picta dacă aș ști cu ce culoare să îți

„\'ra-ți ai dracu cu BMW-urile voastre!” înjură Vasile cu năduf, ștergându-și pantalonii în silă de noroiul grețos împroșcat de bolidul în trecere. Mai înjură o dată obidit printre dinți și închise

Te zugrăvesc, doamnă, Privind la inorogi cu ochi de fiară, Cu-o mână seceră, cu-o mână seară, Și-n ochi turcoaz închis în alabastru. Ca un sihastru Ridic la cer altarele preasfinte, Dar nici

Am ascultat de prea multe ori Respirația ta prin perdele Ești cea mai ascunsă dintre culori Și cea mai frumoasă dintre iele Dar ce mai contează, când tu taci Și degetele-ți frâng comori

Și nici măcar n-a trebuit să deschizi gura A fost suficient să stai și să privești, nedumerită Din colțul tău de lângă fereastră Și să încrunți din când în când din sprâncene „Felicitări, iar

Se plictisea teribil. Era o stare generală de plictiseală, un soi de nimb aurit ce i se învârtea deasupra capului într-un ritm molatec și care radia raze aurii de plictiseală către toate celelalte

O să ne rătăcim prin jungle străine Cu ferigi și orhidee cu chip de fecioară O să fugim, o să ne risipim printre ploi indiene Și-o să ne regăsim ca întâia oară. Tu o să porți în păr iarăși

Aș vrea să îți spun atât de multe Încât degetele mele revoltate îmi fac semn să tac, Îți cuprind mătasea obrajilor și Îți șoptesc fără rușine povești de iubire. Aș vrea să îți mângâi

Am împărțit ziua pe rând în secunde Una mie Una ție Și restul risipite în ritmuri gemene Printre petalele norilor. Te simt curgându-mi prin vine Încet, din priviri și până în vârful

Odată, Pe când munții răsunau de vocea pădurii, Și câmpiile de cântecul vântului, Pe când ningea în fiecare vineri cu vată de zahăr Și visele copiilor deveneau realitate, Odată, demult,

Zbor gri pe aripi de lăstari sălbatici Spre carnavalul zilelor de apoi Zbor printre flăcări, nu mă uit în spate Înspre cei patru îngeri cu ochi goi. Zbor mut și crâncen și răzleț și

A fost odata, ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti, nu s-ar face filme, nu s-ar umple galeriile de arta de gura casca si nu s-ar potcovi egoul artistilor cu 99 oca de fier si tot ar sari

Motto: \"... desfasurati-va aripile, macar un minut, lasati-va ochii sa se scalde in lumina Lunii si sufletul sa va zambeasca spre Venus, macar un minut, si veti simti ca va apar pe umeri niste

Iubito da-mi mana sunt ars sunt scrum sunt lut si suflare si poate cine stie intr-o zi o sa razi si o sa-mi creasca aripi si ganduri si iluzii in jurul tau e ceata viscol furtuna ridic mana sa te

Norii se alungă printre ramurile mărului de vizavi, Stau aici de-o veșnicie și-o secundă, pline, Veșnicia e a mea din ziua întâia, Secunda întotdeauna îți aparține. Genunchii mă dor de la

Nu sunt îngerul tău, iubito. Când sufletele se întâlnesc în umbra unui sărut, Când privirile se contopesc printre raze de lună, Inimi în ritm cu valurile furtunilor încă nenăscute,

Câteodată mi-e frică să te ating, Mi-e frică să nu te risipești, să nu te spargi în mii de fluturi, Să nu te topești în ramuri albastre și să mă dizolvi în ochii tăi, Si-atunci Îți sărut

Ploua marunt si aproape tandru, cu picaturi marunte plutind diafan pe aripile serii de octombrie si asternand mii de diamante pe frunzele arse de rasuflarea toamnei. Din cand in cand mai trecea cate

Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate. Lasa-ma sa-ti vorbesc de noptile in care adormi cu ochii strans inchisi si mana inclestata langa inima, inchipuindu-ti pentru o clipa ca auzi respiratia

Am intrat în casa zilei de joi Cu inima stârnsă și puțin nedumerit. Cuvintele se împiedicau de tocurile ușilor Ca atâtea picături de absint tremurând Și acopereau podelele ceruite Cu un strat

Isi aprinse plictisita o tigara. A patra din seara asta, si parca ma lasam de fumat, constata amarata si sufla pe nari fumul albastrui intepator. Barul era intunecos si umed, construit in subsolul

Frunzele moarte dansează pe șesuri Aprinse-n amurg: un vis în alt vis; Și ploaia le-atinge în mii de-arabescuri Până când adorm pe pământul ucis. Rămân doar copacii cu aripi de brumă, Cu

Picioarele goale și noaptea mantie, Alergând printre ramuri și frunze și nori, Degete răsfirate în amintirea aripilor, Vântul de-a v-ați ascunselea. Þărâna are un gust dulceag amărui De stropi