Poveste

Odată,

Pe când munții răsunau de vocea pădurii,

Și câmpiile de cântecul vântului,

Pe când ningea în fiecare vineri cu vată de zahăr

Și visele copiilor deveneau realitate,

Odată, demult,

Pe când se potcoveau trandafirii

Cu nouăzeci și nouă de boabe de rouă

Și-și aruncau parfumul până în înaltul cerului,

Pe când se învolburau norii printre ramurile livezilor,

Și își ascundeau umbrele printre petale de flori,

Era odată,

Pe când ni se împleteau gândurile în mănunchiuri albastre

Și nu trebuia decât să te chem ca să fii lângă mine,

Pe când castanii ți se oglindeau în păr

Și marea în privire,

Ca și acum,

Și mâine,

Și dintotdeauna,

Tu.

Leiden, 29 mai 2003

Comentarii (1)