Kosta Vianu

tin minte. textul poate sa para artificios, ca un gand de sticla pisata asezat in calea unui elefant desenat, dar asta nu ma impiedica sa nu-mi amintesc de o pereche de maini si de un parfum discret de violete, nu lesinator, nu insistent, o boare subtire, alburie, ca un indemn nedus pana la capat. asocierea cu gandacul imi pare si mie ciudata, dar cine sunt eu sa stabilesc ce e ciudat si ce nu e? am sesizat, e drept, incrancenarea, o anumita insistenta precisa in a alatura cuvinte care aparent nu-si spun nimic unul altuia. Dar numai aparent, cred eu. in al treilea strat de semnificatie sunt atatea amintiri ca-ti poate curge chiar sange din nas. Iarasi multumesc pentru o traire cum numai demult, dar demult de tot. Kostanie, alta dihanie.

rezonez intrucatva cu tristetea degajata de acest text, caruia numai varste mature ar fi putut sa-i dea atata adancime. totusi parca prea suntem de pamant si nimic n-avem din vazduhul zborului, din fluiditatea privirii, din dulceata culorilor. de ce ne intristam asa des? de ce cautam in altii motivul pentru care viata pare ca ne agreseaza continuu? Pare ca sunt puse la indoiala simultan nu numai lumea aceasta ci si vitrutile izbavitoare ale odihnei de dincolo. tare trist, dar asta nu inseamna ca n-ar putea fi adevarat! Nici nu stiu cum sa multumesc autorului pentru un fel de traire atat de aparte. Cu sinceritate, kosta

Subscriu in totalitate(Mi-am permis apelativul "Bă nenică" din considerente...contextuale, ca sa zic ashea)
Clasa politica cea mai inepta din cate a avut Romanica, traditional, din cele mai vechi timpuri, are trasaturile cretinoidului congenital acut, cu sindrom complex de tampenie crasa. Ne-mai-gasind alte modalitati de scurmare in buzunarul si asa obijduit al contribuabilului ar putea fi in stare a fi capabili sa puie taxa pe respectivele acte, ma refer concret la toate modalitatile si pozitiile, asa cum bine ai agrait mata in textul de mare onoare de mai sus (urat cuvant!ca si "jos", "UE" etc.)
Un lucru nu pricep: ce ar putea avea sula cu prefectura, caci, din cele mai vechi timpuri, incercarile autoritatii de a se insinua intre cei doi (sau, cine stie?) preopinenti, executanti sau cum dracu le-as mai zice, n-au reusit decat in parte. Imi vine in minte numai expresia "Fornication Under Consent of King" de la care zice-se ca ar veni englezescul "fuck" pe care muistii care traduc filme il inlocuiesc cu homosexualul "la dracu!", cand de fapt personajul zice clar "futu-i!", cu variantele de rigoare. Ce a castigat regele incercand sa-i pedepseasca pe cei ce futeau fara aprobare? Mai frigea si el din cand in cand cate o enoriasa mai spalata, ca pe vremea aceea...nicidecum sapun, necum spray iar de deodorante nici nu putea fi vorba, cel mai la indemana era usturoiul. Interzicerea avortului, e clar, e un act cam tardiv, plus ca e si aproape imposibil de pus in practica, putand duce la cresterea gradului de mortalitate la femeile cu exces de temperament cum li se zice politicos la isterice. In rest, cu toata tristetea, ma vaz nevoit sa constat precum ca am scapat de comunism si daduram peste tatal lui. Pacat de sangele varsat, indiferent unde si de ce. KV

As putea spune ca e tragic de critica, de acida, analiza asta la sange. Sufletele copiilor, daca te poti apleca inspre ele, daca esti in stare, contin in ele adevarul, un adevar nemascat de nicio trecere, de nicio transfigurare. Si da, asa este, ce tampit e sa spui "noapte buna, copii" unuia singur. Am regasit atmosfera copilariei mele, numai ca la mine cel care a pus fir peste fir (disperat ca altii auzeau iar eu nu) am fost chiar eu. Tranzistorii i-am facut rost, iar leduri nu existau pe atunci, abia aveam trei lei de-o baterie.
Multumesc pentru tot acest timp prafuit, reintors cu de-a sila, dar parca mai frumos de aici, de la inaltimea varstei ultime. Sau poate de la adancime, cine mai stie?
Kosta

cat cuprinde si surprinzatoare intoarceri de ton si de ritm, chiar daca tributar uneori versului popular. Ma prefac a nu-mi păsa că scrii mai bine si mai mult ca mine, om batran si obligat de asta la o graba suspecta de a scrie. Dincolo de toate motivele din spatele scrierii, ea "se tine" si asa, rupta de contextul explicativ, este adica de-sine-statatoare si poate chiar facatoare de scoala literara, nu spun la intamplare. S-auzim de lucruri fine!Kosta.

Intr-adevar, realitatea se situeaza undeva intre amaraciune si imaginar, totusi aici sunt tuse concrete, de viatza palpabila. Daca e sa vorbim de egoism, intr-adevar, toti am cam avea de ce sa ne rusinam: ne credem buricul pamantului, mai ales in dragoste, desi mai toti ajungem sa dorim lucrul acela caprei vecinului. Dincolo de aparenta de superficialitate, de gratuit, care ar parea ca emana din "mersul pe sarma cu nimicul in suflet", eu cred ca poezia vorbeste tot de dragoste si de implinirea/neimplinirea ei. Plus ca Sfantul Graal, ca o aluzie la posibila credintza, nu ne poate salva de pendularea intre luciditate si nebunie. Ceva imi pare totusi, ca atitudine generala, un pic prea bizar. Poate fi asa-zisa inventie cu decupatul literelor? Nu cred, aceea imi pare si mie singura solutie posibila, adica transgresarea intregii povesti in imaginar, unde toate pot capata dintr-odata alte dimensiuni si aspecte. Cu surpriza lecturii, Kosta, un biet carpaci literar de duzina.

Mi se pare mai mult decat o vorbire despre prieteni si parinti, mi se pare un fel de gasire (re?) a unui matur singur printre atatea carciumi pline de prieteni si de guri straine, un matur uimit sa constate ca, dupa atatea cautari inca mai ramane cate ceva de gasit. Chiar si cuvinte, culmea, pe care le ridicam de pe jos, le stergem si le consumam ca atare. Poate ca este aici si un fel de uimire in fata unei posibile morti, sau, daca vreti, a unei dimineti in care constati uimit ca nu te mai poti trezi. Si cerul, da, cerul e greu de atins, nici macar gandul...daca se intelege ce vreau sa zic. Poate ca suntem cu totii mai mult copii decat maturi, sau, maturi obligati sa constate ca nu sunt decat niste copii mari. Si da, mi se pare un discurs despre viatza, noroi, pacate, destrabalare, in fond, viatza pur si simplu. Multumim, Vasile, pentru descifrare. Kosta

Voiam sa zic, de fapt ca n-am simtit sa fi apasat prea tare pedala si ca se putea si mai si. Dar, sensibili cum suntem la critica, in general, mai ales eu, te inteleg si ma disculp cum pot si eu.

Textul e cumintel! Daca mi-as permeta (honny soit qui mal y pense)as impusca pre ici pre dincoace niscai moldoflicari, da nu cre ca se prea compete, eu nefiind macar juvete, necum mistrean ori cucuiete, ca sa zic asea...
Jocul, indiferent de forma sa si lenea, asa cum se scrie si se aude, astea doua zic, au jucat un rol imens in devenirea omenirii. Categoria de frumos - fie el si frumosul literar cu toate ale sale - nu se cauta la amanunte, precum nu se cauta calul de dar la dinti. S-auzim de kestii fine, ca de rau nu ne convine, mai dorule, mai...Kostanu.

Conjunctia "si" in constructia aratata are un sens foarte clar: ajungi (doreai sa ajungi undeva, trebuia sa iei un anume drum) dar si pe acolo (pe unde ai apucat ) ajungi numai ca...in alta parte! Constructia este foarte logica! Mai mult decat atata,Vasile Munteanu este (nu o spun numai eu) un excelent "manuitor" al limbii romane, deci va puteti increde in felul cum scrie, macar din punct de vedere al sensului intentional al expresiilor; stie cu adevarat ce trebuie sa inteleaga cititorul.
Expresia cu "chiar" construieste in sfera intelegerii un intreg inventar de lucruri care mai seamana intre ele, in afara de fotografii: aleile, crucile, cavourile, ma rog, lista si-o poate imagina fiecare. Vedeti, asadar, cata forta de expresie sta intr-o singura vocabula, in mana unui maestru? Cu prietenie, KV

era odata-n tzara niciodata
o floare
o manutza de copil
si-o fata
privirea ei
pe care niciodata
n-o voi mai sti cum arata
era ciudata
parea
ca-i ca-si-cum-ar-fi-privirea-mea
si mana mea
de care ma tinea
parea
ca mangaie o dulce pajiste pe-o stea...

Daca m-ar tine baierile mintzii poate ca as putea scoate un comentariu mai acatarii. Asa, am numai amintiri confuze.
De ce zic asta? Imaginile sunt asa de vii incat imi amintesc de cate ceva, petrecut de mult timp in viata sau in mintea mea. e ca un fel de copilarie amestecata cu sadolescenta si cu maturitate, intr-un valmasag de trsairi intense. nu mi se pare cu mult deosebit de cum scrii tu, Vasile.

E numai alta...ghicitoare

Textul are in sine un umor involuntar crancen, pe care autoarea se pare ca nu l-a sesizat. O lasam in sfanta-i naivitate, e mai bine asa. Avem insa si noi o ghicitoare, poate nu la fel de naiva dar, cu siguranta, odioasa: ghici, care-i diferentza dintre pasarica si furnica?

fara manie despre putintele, dorintele, putinele placeri si multele dureri ale carnii acesteia, te traverseaza se pare perioada a instrospectiilor fulgerate dar prin aceasta nu mai putin pline de concluzii puternice. Da e ca un pumn, dar mie mi se pare un strigat, nu disperat, ci mai degraba incrancenat si sigur pe el, un strigat de biruinta aproape, daca n-ar fi in el si un pic de nesiguranta, aproape un fel de teama. Ultima strofa e sigur partea de certitudine, singura salvare din neant e femeia, mama, iubita, fiica, ele sunt sigur mai aproape de certitudini decat noi, purtatorii busolei cu acul de carne. cu mare placere citesc. Kosta

ceea ce scrii cu italic aduce valoare in plus textului, ca sa nu mai zic despre faptul ca tu tratezi chestiunea la modul matur. Imi vine in minte adevarul stiut de putini ca Mos Nicolae este o realitate a partii vestice a tarii noastre, in copilaria mea nu exista decat Mos Craciun, deghizat apoi in odiosul Gerila, copiat dupa Deadi Moroz (un fel de Taica Ger, in ruseste, care numai daruri nu mi se pare c-ar putea aduce!)la mine in sat porecla Sfantul nicolae era data exclusiv nuielusei cu care eram amenintat de mama, mai in gluma , mai in serios (n-am stiut niciodata care era diferentza, caci de fiecare data cand lua matura de paie si ma lovea cu cotorul, dupa cate o traznaie teribila, nu pomenea de niciun sfant!)

e un fel de cosmogonie ampla, desele referiri cosmice nu par sa fie intamplatoare. mi-ar placea, de ce sa nu recunosc, ca atunci, stii tu cand, cand se va termina sejurul in morga stelara si ne vor face iar slobozi, pe mine, miner in vreo gaura neagra, pe altii, ciute pe vesnicele plaiuri verzi, adamite, ale raiului, sa ne semene macar numele apei ramase din noi in vesnicul izvor. frumoase imagini, chiar daca visele tale pictate in ma niera martiana nu sunt usor de vazut cu ochii acestia, materiali, lumesti. in rest, asa e, chiar sforaind, poetul intrece...Cu mare admiratie, sincera si perena, kostanie, calugarul dihanie.

cateva imagini absolut originale: o inima ca un monolit din Insulele Pastelui, sau "aflarea si cautarea (n-)au ceva in comun", naparcile care rasar din crapaturile pielii. O geografie completa si complexa a inimii poetice. Si, desigur, duminicile ca niste epave, bucurii esuand la malul existentei, o mare de patimi la marginea unui desert existential. Mai ales aceasta alaturare intre geografie si suflet, asa cum o inteleg eu, mi se pare originala. Poate ma insel
Cu simpatie, Kosta

inima ca o insula pustie si nu prea, din oceanul Pacific, deasupra careia chiar si soarele se decojeste ca un ou. Vasile, un altfel de Thor Heyerdall, explorator al geografiei starilor interioare, noteaza parcimonios orice tresarire a sarpelui pe crestetul caruia se tine inima lumii. interioare si exterioare. Lumea ca simtamintele unui inocent si nu prea, caci pacatul ne leaga de oase si tocmai aceasta legatura din trup si dinspre trup ne stinge de dulceata si de lumina inocentei. Ma plec in fata acestui tablou, care pare sa fie insa totdata si poveste si strigat. Dar, nu uita, Vasile, dupa oricat de tare strigat, tot tacere urmeaza...

ca pagina de proza e super, asculta la unu care citeste mult si scrie putin. mi-a placut, e aproape ca in tinerete, mai putin taxiul, dar fraza curge lin, nechinuita, numele sunt bine, ba chiar prea bine alese, povestitorul e prezent in text taman cat e nevoie, ce sa zic, bine pana aci. sa vedem mai departe, adica alte...texte la fel de savuroase. uneori o intamplare de viata poate fi prin ea insasi literatura. Sa te vedem, sa te auzim, sa te citim, ma rog, cand inventezi. Acolo e proba! Cu simpatie, Kosta.

daca n-ar fi atat de frapant identificat cu autorul, prin reluarea patronimica din titlu, textul poate ca n-ar fi suferit stampila \"egotic\". nu vad infatuare masculinizant-agresiva nici egoism sau egotism exacerbat. Pana si pretentia urmasilor de a-i scrie pe piatra de sfarsit sintagma \"poet\" pare a se sustine prin textul de fatza, asadar, suficient de pregnant. mie mi se pare un fel de critica literara amuzanta adusa propriei existente, intr-un registru suficient de autoironic, punctata ici-colo, e adevarat, de unele stridentze situationale, imagini absolut poetice dar nejustificate in ordinea realului, ca de exemplu scena cu roata de motocicleta. desi, ca s-o spun pe a dreapta, nimic n-ar fi bizar cu desavarsire nici aici. Sa am io sanatate de cate ori am auzit de lucruri si mai si!
un lucru demn de retinut, la modul pozitiv este si ideaa inserturilor in poem din texte alternative ale autorului, spre deliciul cititorului, fireste. Inventivitate, creativitate, talent, ar fi doar cateva cuvinte pe care le pot scrie fara sa ma tem de urmari, oricare ar fi ele. cu simpatie si placerea lecturii, Kosta Vianu.