rapa nui

cred ca poezia asta merita un comentariu elaborat. e insa prea devreme sau prea tarziu sau nu-s eu persoana.
nu pot sa trec insa mai departe fara a spune ca mi-a placut nespus de tare.
jemenfichismul vietii fata de poezie mi s-a parut o exprimare extraordinara.
la fel si stropii de lumina sau praful de sare tanjind... (asta m-a dus cu gandul la bulgarele de sare din scrisorile lui lorelei, nu stiu de ce...)
finalul bivalent cu aflarea si cautarea care (n-)au ceva in comun (m-as fi oprit aici, si nu mai adaugam ultimul vers, dar asta sunt eu, si nu e poezia mea, din pacate...) e de nota 10 cu steluta.
multam, vasile, pentru poezia asta atat de frumoasa!

inima ca o insula pustie si nu prea, din oceanul Pacific, deasupra careia chiar si soarele se decojeste ca un ou. Vasile, un altfel de Thor Heyerdall, explorator al geografiei starilor interioare, noteaza parcimonios orice tresarire a sarpelui pe crestetul caruia se tine inima lumii. interioare si exterioare. Lumea ca simtamintele unui inocent si nu prea, caci pacatul ne leaga de oase si tocmai aceasta legatura din trup si dinspre trup ne stinge de dulceata si de lumina inocentei. Ma plec in fata acestui tablou, care pare sa fie insa totdata si poveste si strigat. Dar, nu uita, Vasile, dupa oricat de tare strigat, tot tacere urmeaza...

cateva imagini absolut originale: o inima ca un monolit din Insulele Pastelui, sau "aflarea si cautarea (n-)au ceva in comun", naparcile care rasar din crapaturile pielii. O geografie completa si complexa a inimii poetice. Si, desigur, duminicile ca niste epave, bucurii esuand la malul existentei, o mare de patimi la marginea unui desert existential. Mai ales aceasta alaturare intre geografie si suflet, asa cum o inteleg eu, mi se pare originala. Poate ma insel
Cu simpatie, Kosta

un suflet se zbate in palma/alt gand trece alaturi razand/iubirea si ura se-adapa/din acelasi pocal rand pe rand
trupul obraznic s-arata/sufletu-l cearta oftand/lumina si-ntuneric se lupta/cu arme de foc pe pamant
eu vad aici omul prezentat exact asa cum e el, adica prins undeva la mijloc intre oase si lumina. titlul spune totul (e genial), ma duce cu gandul la omul ancestral, salbatic, care tanjeste insa sa descopere tainele vietii. imagini deosebit de frumoase.
o poezie care incanta mintea si inima.

poate gresesc,
Ana

mulțumesc, Anca, pentru aproapele cuvintelor.

domnule Kosta Vianu, onorat de prezența dv, care, ca întotdeauna, înnobilează sensurile.

fiindcă fiecare căutăm sau nu ceva în viață, facem ori nu un cult pentru ceva ori cineva, trecem voit sau nu prin locuri, vremuri și oameni... sustrăgându-ne ori nu păcatului.
iar în final, ca și când totul a fost în zadar, avem acest simțământ de epavă și "sufletul se evaporă... cum adevărul dintr-un oracol"

nu pot trece cu vederea o inimă ca o rezervație, ca un patrimoniu!

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc Oana, mulțumesc Cezara, mulțumesc Ottilia pentru cuvinte; aveți dreptate: dacă în noi, indiferent de "călătoriile" pe care le facem de-a lungul vieții, nu supraviețuiește ceva sălbatic, natural, autentic uman ("totuși, iubirea"), devenim artificiali, mecanici; civilizația are tarele ei.


încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Măi sincer cred că nu prea ai tupeu, dacă dai poeziei în mod explicit, final dublu. Poezie foarte frumoasă terminată deosebit de nepoetic. E ca și cum ai materializa simbolul! Adică ar avea corespondent tot aici. Asumă-ți finalul. Cum ar fi dacă eu aș scrie eăti (ne-) talentat...?! Așa că eu îmi asum finalul acesta (ține cont că nu-i poezie ) și o sa spun esti talentat, dar ti-as face cadou niste curaj. Pupix!

"Grecia învinsă și-a învins învingătorii"; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre tupeu.

deși întreg poemul este un monolit, din care e greu să rupi ceva și să spui că vreo parte din el e mai bună decât cealaltă
acastă secventă mi se pare extraordinară:
"puțin îi pasă vieții de poezie
epava acestei duminici trăgând în adânc
întreaga artă ce urma să fie arătată lumii"

atentă și sensibilă introspecție, un poem reușit...

Cristina C

mulțumesc Cristina pentru lectură și pentru semnul despre; e acolo un "dacă" și, zic eu, introduce o condiție; nu am pretenția că este suficientă, dar necesară este cu siguranță.


încă o dată, mulțumesc pentru prezență.