mâncăm de pe jos

interesant e că finalul m-a izbit oarecum. nu, nici eu n-am găsit dimineața, din nou am privit cerul, ”bariera întredeschisă”...
e un text bun acesta, cu imagini reușite și cu un mesaj puternic.
aș pleca de la ”nici un cizmar nu pingelește întoarcerea”... pentru că despre întoarcere e vorba aici, de nevoia de protecția părinților, chiar de minciuna aceea care ne face să continuăm. de nevoia de prieteni.
o poezie despre singurătate și regretul ”imposibilei întoarceri”...

mult acele semne de întrebare pentru că nu sunt puse ca pentru final, ele incită la revenire la începuturi. NIȘTE începuturi! de ce simțim nevoia de întoarcere?! spre iluziile copilăriei, de ce pare totul o minciună?! etc.

și nu pot să nu remarc unități de valoare care pe mine una m-au atins:
"prietenii îmi sunt mai dragi decât jucăriile",
"împreună suntem mai plini decât o cârciumă",
"aceste cuvinte le-am găsit pe jos și nu ne-a fost silă să le ridicăm și să le ducem la gură",
"pur și simplu vom privi cerul ca pe o barieră întredeschisă neînțelegând dacă să trecem sau nu" și nu numai.

nevoia de apropiere este radicală, ea vine din toate părțile - din trecut, din viitor, dinspre toate punctele cardinale ale prezentului, dinlăuntru ca și dinafară.

mă impresionează, de fiecare dată în această pagină, emoția cu care autorul scrie, felul în care atrage la lectură, prin pași siguri, sensibili și metaforici, prin gentilețea cuvântului chiar și atunci când tenta e una licențioasă,

Ottilia Ardeleanu

La o prima cetitura remarc: "împreună suntem mai plini decât o cârciumă" si faza cu ciocanele, bineinteles. Sa nu crezi ca nu am vazut si "cainii". Dar mai bine voi reveni, cu siguranta, cand voi inceta sa vad mai bine cu un ochi decat cu amandoi. Nu mai sunt visine.

Alex: pentru că este o distincție ce mă preocupă în ultimul timp, nu cred că forțez prea mult dacă spun că putem vorbi despre "singurătatea înspre" și "singurătatea dinspre"; mulțumesc pentru semnul de lectură.

Ottilia: "nevoia de apropiere este radicală, ea vine din toate părțile - din trecut, din viitor, dinspre toate punctele cardinale ale prezentului, dinlăuntru ca și dinafară" - ai fost foarte aproape de text; mulțumesc.

m(?): e bine că ai văzut (cu un ochi) "câinii" (cu recomandarea de la textul precedent de a nu uita de coada scurtă a unora); cum la fel de bine este că "nu mai sunt vișine" - pentru că e perechea perffectă a titlului: dacă de mâncat, mâncăm de pe jos, de băut, bem întotdeauna de pe sus.





mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

"cum ne mai joacă moartea în ochi/jocul în care nimeni nu găsește pe nimeni", asta de tot mi-a placut.

nu subiectivitatea mă-ndeamnă să recunosc aice Starea. iar dacă subiectivitate este aceasta, fie.(petrecem oricum prea mult timp încercând să fim/părem obiectivi). e-un vers pe care-l remarc pentru sinceritate (nu că altele ar fi lipsite de acest aspect), dincolo de construcție și orice altceva. genul de sinceritate care îl aducea pe Serghei în starea aceea de-a zice "sunt bolnav de tot prieteni, sunt bolnav peste măsură...". și, ca unul care-amintea-ntr-un vers despre cizme, pe lângă cele remarcate de marțian, nu pot să nu zic și de-acesta "nici un cizmar nu pingelește întoarcerea". te salut și mă opresc aici că iar gustat-am "de pe sus" și-i riscul de a bate câmpii. hau hau

tizule: e un joc în care, oricât de bine ne-am ascunde, ne vine rândul să căutăm; mulțumesc pentru semnul de lectură.

Pictore: câmpii se bat pe jos [la pas; sau la cizmă - "m-am săturat de cizmele-astea grele"(redau aici întru trezia memoriei marțiene, vederea celui de-al doilea ochi marțian șamd), cum preferi/ă]; pe sus, se bat câmpiile - ceea ce, sper că ești de acord, este puțin altceva; în rest, de acord; aproapele dintre noi nu va fi obiectiv niciodată; pentru că sinceritatea nu poate fi asociată consemnării istorice; e o clipă de trei; ca umbrele prin curtea-veche; ca ora la care până și nea mitică dormea. salutez (hauhauiez) și eu. despre Serghei, prefer să tac. precum o troică înfigând încă tăișul tălpigelor în albul drumului.

...e un discurs inchegat in Stare. Nu pot sa nu ma abtin sa salut inca odata:
"împreună suntem mai plini decât o cârciumă
permitem oricărei străine guri să ne cinstească
fără teamă de muțenie
pentru că aceste cuvinte le-am găsit pe jos
și nu ne-a fost silă să le ridicăm și să le ducem la gură
să suflăm peste ele ca-n frunză".
Am numai cuvinte de lauda, dar nu ti le spun p'astea.
Cateva cuie: 1. nu sunt de acord cu "acesta" din s1; cred ca se poate extinde la Tot;
2. cred ca nu este locul (in aceasta poezie) de inovatii stilistice si "grafologice". Vizez "ce? vrei"
3. sincer nu particip la acel din "curioși" din s.6

1. se poate, MA, extinde la Tot (ce nu se poate); dar să spunem că acesta este "partea"; o altă parte a fost exprimată în alt text; deci, aici, nu este vorba despre întreg.
2. nu sunt, MA, invoatii stilistice; pur și simplu sunt delimitări și indicatoarea; de sens, desigur.
3. dacă nu participi, clar, ești pendula.


mai bine păstre ce n-ai exprimat.

Mi se pare mai mult decat o vorbire despre prieteni si parinti, mi se pare un fel de gasire (re?) a unui matur singur printre atatea carciumi pline de prieteni si de guri straine, un matur uimit sa constate ca, dupa atatea cautari inca mai ramane cate ceva de gasit. Chiar si cuvinte, culmea, pe care le ridicam de pe jos, le stergem si le consumam ca atare. Poate ca este aici si un fel de uimire in fata unei posibile morti, sau, daca vreti, a unei dimineti in care constati uimit ca nu te mai poti trezi. Si cerul, da, cerul e greu de atins, nici macar gandul...daca se intelege ce vreau sa zic. Poate ca suntem cu totii mai mult copii decat maturi, sau, maturi obligati sa constate ca nu sunt decat niste copii mari. Si da, mi se pare un discurs despre viatza, noroi, pacate, destrabalare, in fond, viatza pur si simplu. Multumim, Vasile, pentru descifrare. Kosta

nu am pretenția, domnule Vianu, că povestesc nemaiîntâlnitul (caz în care, probabil, îndrăzneam a scrie SF); dimpotrivă, stări simple (pe cât posibil umane); intime, dar recognoscibile; aceea care "întortochează" totul fiind gândirea.

de exemplu, când spuneți: "gasire (re?) a unui matur singur printre atatea carciumi pline de prieteni si de guri straine" aproape ați fost cu "noi"; singura corectură necesară fiind următoare: regăsirea unui matur printre prieteni plini de cârciumi; din trupul lor vociferând nenumărate guri, dar nici una străină.


mulțumesc pentru semnul de lectură.