Poezie
Noapte bună, copii
- aici, radio românia actualități
2 min lectură·
Mediu
Soră-mii
i-a rămas mic șorțul,
ori e mare.
Oricum,
tata
acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar;
cu degetele belite de cuie,
pune fir pe fir,
învârte încet butonul, înjură, învârte iar...
și, în cutie,
ca păsări de plastic sub cer faianțat,
vocii i-au crescut ochii.
Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,
spune tata
și iî cere mamei un castron cu borș.
Mamei îi râde movul din jurul ochiului,
mă strânge ușor de mână,
eu, pe soră-mea aia mare.
Cade noaptea cu surcele albe,
cât jumate de om, zăpada,
ba nu, cât un copil și copilul râde frig,
râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupți în genunchi;
arde am-să-uit-cum ledul din capul cutiei,
dar tot întuneric.
Și ce?
Sunt ghemuit pe scaun,
pipăi șorțul plângăcioasei de sor-mea,
e întins bine, cald, prietenos.
O să mă vadă.
Ba nu!
Ba da!
Ei, și?
Vocea clipește ca niște bile portocalii și pufoase
într-un borcan de ulei;
e ceva cu înșir-te mărgărite,
cu nunți de trei zile și mese cu toate bunătățile,
chiar vânat de mistreț!
Doamne, ce foame mi-e!
Se foiește tata.
Ba nu mi-e foame.
Parcă e și ceva cu un pieptene care, aruncat în spate,
se face pădure și
e și cu un voinic ce-a bătut un zmeu de l-a omorât cu bătaia și
s-a pus sub un copac de-a mâncat agude zemoase pân-a adormit.
Mi-e somn. Bune rău agudele.
Se foiește mama. Înjură tata.
Dac-aș avea
un pieptene...
Nu mai ascult.
Mi-am tras genunchii sub barbă,
mă uit cum se chinuie fulgii galbeni să intre printre geamuri.
Brr, ce mult alb și tot negru.
Mă trimite tata la somn –
n-auzi, boule, că s-a terminat?
Aud.
Mi-a spus noapte bună, copii
vocea aia moale ca o plăcintă cu brânză.
Da’ e proastă bâtă – eram doar unu.
Mă foiesc. Înjură tata.
Rămân așa. Mi-e teamă. Ba nu. Mi-e drag tata.
O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
Doar ledul încă.
056647
0
EP
