neînfăptuita crimă din Jabberwocky

ai gheizărit dinlultru strofoc învînzolit
să-nurenchești-n dilba onțoglul-ncrptit
să-și vladă dezslămînța din goldu-i de stulchit
agluma,flie nvurba,nu-i blodîndit de tot,
letrinele mormale uplut-a de pe pod.

cu cine,-atunci, vorbește dacă-i singur?

fain,ioan

La un asemenea experiment si o asemenea exprimare nu se cade rima v1-v2. Arata, fata de ansamblu, ca un copil de gradinita scriind tragedii. "Mormant" si "cuvant" suna (aici) ca si cum ar spune Kant in "Crp" bancuri cu Bula.

vă mulțumesc pentru semnul de lectură.


domnule Ioan, tocmai am schimbat ieri (cu cineva) niște păreri, concluzia la care am ajuns fiind aceea că aceasta, comunicarea, nu numai că este importantă, este vitală; mia contează că se adresa cuiva sau că vorbea singur (la personajul textului mă refer)?

MV: ce, MA, bancurile cu Bulă nu sunt coerente? dacă ți-ar fi folosit metafizica pe cât ți-a folosit logica, ai fi văzut ca orbu (pe pipăite) că succesiunea rimei nu este aleatorie. în plus, atât de frecvent se repetă genul acesta de "experiment", încât nu sunt atât de sigur că, în realitatea, scrierea normală nu este experimentală (generalizez, nu mă refer la tine).

de data asta nimic din efervescența, zvîcul cu care m-ai obișnuit găsit-am. cam dulceagă - mai mult, clișeică pe alocuri (clasicul "mormalul cu letrine") + un gerunziu prea static (crimenide gheizerând) care putea fi evitat cu "buzat-îngheizătoare cremenizde". typo "surbușit", cf. DEX' "surbășit", părerea lui.

nici tema, nici "stare" din momentul scrierii nu reclamau "zvâc"-ul, deci nu vă contrazic, posibil să lipsească; dar asta pentru că nu văd de ce trebuia să fie prezent.

un alt aspect, ar fi acela al "formulărilor clasice"; n-am astfel de cunoștințe, luminați-mă.

nu în ultimul rând, dacă aveți cumva părerea că am scris cele de mai sus cu ajutorul dex-ului, o să-l modific surbășitul acela când mi-oți recomanda și forma corectă a celorlalte.

hai cu sania!

m-as fi gindit sa reprosez ceva acestei poezii, cu siguranta, n-ar fi fost faptul ca-i dulceaga sau cliseistica - este evident ca, cel putin, la nivel stilistic, putem vorbi despre o incercare de-a inova, despre tendinta [destul usor de sesizat germenii si-n alte scrieri anterioare, la vasile] de a se elibera de sub tirania cuvintului [aici am fost eu, deliberat, absolut plat, pentru a sublinia diferenta
in ce masura s-a reusit nu stiu, tocmai pentru ca nu exista prea multe repere, un foarta, acolo, dar aici experimentul este mult temperat

si daca tot am intervenit aici, imi propusesem sa nu, pentru ca m-as fi repetat, as fi spus, probabil, ce i-am spus lui MV la ultimu', inca doua aspecte
poezia imi suna ca un text in alta limba - un text melodios, straniu, de-o frumusete la care nu am acces [asta-i, dupa cum am spus, meritul, as spune exclusiv, limbajului]
si, doi, in ce ma priveste sint destul de reticent la astfel de inovatii, consider ca nu au cum persiste-n timp [is prea multe motivele pentru care cred asta si prea lunga ar fi discutia]
din cite stiu, un fel de supliment argumentativ, a inventat o limba proprie, total inedita, insusi joyce
si cu ea a ramas, dar singur
noi nu prea avem ce cauta acolo

că ar merge chiar un volumaș scris astfel. Pe lîngă binedispunere ar putea fi chiar și creatoriu de cuvinte. Cu siguranță unele se vor găsi ulterior în DEX.

mie cel mai mult și cel mai mult îmi place la Anghel Pop (că am văzut pe site că toată lumea îl place :) ) că aceste comentarii ale lui sunt formulate cu foarte mare abilitate, parcă ți-ar lua un interviu; am precizat aceasta mai mult pentru a justifica de ce uneori răspund în acest fel.

în orice text (așa cred) există o dublă implicație; și, nu așa cum e oricine tentat să creadă (pentru că programa universitară așa o impune), aceea a scrierii și a citirii, a emiterii și a receptării sau sub diverse alte perechi antonimice (după cum a fost și mai este teoretizată); ci, așa cum văd eu acest aspect, totul ține de coeficientul de tragism și de comic; pentru că rezultatul unei lecturi variază direct proporțional atât cu media acestora în individ (autor/cititor), cât și cu media sumei autor plus cititor; pentru că poate nu o fi scrisul chiar exorcizare; pentru că nici aceasta nu o cred, că e posibil să scoatem răul din noi și să privim la el ca la un obiect; dar îi putem domoli intensitatea, îndoiala, pulsația; ca atunci când mergi la medic și îi descrii cu propriile tale cuvinte aceeași boală pe care el o (re)cunoaște fiindcă o traduce; iar faptul că boala, deși nu ai scăpat de ea, se întoarce în tine confirmată sau negată, îți conferă puterea unei noi abordări; și conștiința faptului că pe un bolnav îl vindecă un alt bolnav (medicul e totuși om) a cărui dramă constă în aceea că nu se poate vindeca pe sine.
și se poate broda pe marginea acestei idei mult și bine; se poate susține, astfel, de ce critica rareori are legătură cu medicina; sau, mă rog, nu mai mult decât farmacologia; deși nici aceasta nu ar fi atât de rău; în prezent, o asociez mai mult stomatologiei estetice; mimează sănătatea aparatului masticator dintr-o finalitate reală mercantilă și din interesul particular al popularizării "pacienților preferați" cu ajutorul zâmbetului ipocrit.


domnule Mureșan, se poate; în scris, orice se poate; dar nu am renunțat încă la ideea nepublicării.



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Nu mai e loc. A scris Paul Goma un "Alfabecedar". Si nu e un "volumaș". Alta e miza aici.

și Marțian. mă refer la miză. cât despe "paternitate" eram convins că aparține lui Lewis Carrol, lucru evident pentru un lepurolog.

care e miza, pentru că am încercat-o și eu în luminatu-mi acordeon. Și am explicat pe acolo. Dar m-ați provocat să scot versul cu urechile de auzit.

Liviu, serios (și fără supărare), dar nu are absolut nimic în comun cu instrumentul tău (muzical sau estetic); faptul că Paul Goma l-a influențat pe Lewis Carrol e suficient.

Textul e cumintel! Daca mi-as permeta (honny soit qui mal y pense)as impusca pre ici pre dincoace niscai moldoflicari, da nu cre ca se prea compete, eu nefiind macar juvete, necum mistrean ori cucuiete, ca sa zic asea...
Jocul, indiferent de forma sa si lenea, asa cum se scrie si se aude, astea doua zic, au jucat un rol imens in devenirea omenirii. Categoria de frumos - fie el si frumosul literar cu toate ale sale - nu se cauta la amanunte, precum nu se cauta calul de dar la dinti. S-auzim de kestii fine, ca de rau nu ne convine, mai dorule, mai...Kostanu.

mulțumesc, domnule Vianu, pentru semnul de lectură; observ despre "cumințel" că dobândește valențele reproșului; ce să mai, e vina mea, așa se întâmplă când obișnuiești cititorii cu "poezii de acțiune"; oricum, textul de mai sus e o replică a unei "introducerii" în bestiaritate.

Voiam sa zic, de fapt ca n-am simtit sa fi apasat prea tare pedala si ca se putea si mai si. Dar, sensibili cum suntem la critica, in general, mai ales eu, te inteleg si ma disculp cum pot si eu.

un reproș este tot opinie, domnule Vianu; la care aveți oricând dreptul.