Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@iulia-elizeIE

Iulia Elize

@iulia-elize

Alba Iulia
Privește mereu înspre fericirea ta și zorii cei mai albi... Caută fericirea, este un fel de noimă foarte personală... (Găsește ancorele care te fac foarte fericit și ține bine, de ele).

SCRIERI, CĂRȚI – Cărți elaborate, până în prezent (proză, poezie, realizări în domeniul literaturii): realizări românești, publicarea pe teritoriul României: (cu ISBN-uri de publicare națională): S-au adăugat la acestea și două publicări internaționale (ISBN SUA, pentru cărțile 49. și 50.) (ISBN exclusiv SUA, fără variantă română, altele decât primele două…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Foarte frumos, Daniel! Pare (și este) de o fragranță romantic-tempera-însă-păgână. Eu aș fi scris, de pildă, cu o notă mai rurală, și cred că așa aș fi abordat tema cu pricina, dar ar fi numai stilul meu. Totuși modul acesta de a scrie este foarte pe gustul meu, pentru că este picant, atrăgător. Se poate plusa, însă, un pic mai mult. Încearcă, de pildă, să scrii un volum numai în acest gen, e un sfat, cum, de pildă, aș face eu, în caz că un model stilistic s-ar potrivi ca mănușa. Sau cum vrei tu, să faci...

Să îți dau și o mică notă întru corecție? Eu de pildă la penultimul vers aș fi scris altfel, la tine e un pic forțat, deși cu farmec.

”pe strada mea, precum un ultim șuier,
prin răii mei rămași din lumea bună” - vezi ce faci cu ”răii” aceia, pune de exemplu ”robii”, cu o notă mai veche, sau poate altceva, nu am altă idee, eu așa aș scrie, de pildă, deși s-ar pierde ”efectul” inițial căutat.

La stil, nu am decât cuvinte de laudă, la fel și în ceea ce privește poezia, dar în general sunt eu ca femeia cu un cui în mână, tinde să vadă și să corecteze tot ce apucă! :)

Spor la scris! :)

Pe textul:

Laolaltă cu cei 12-n cântând " de Daniel Bratu

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
pietrele însele


spor!

Pe textul:

Necroză" de Sonia Kalman

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Da, un poem foarte bun, aceasta este și părerea mea. Sugestiile Cristinei sunt foarte bune, însă, Cristina!, acel ”hărăzit”, e tocmai la locul lui. În rest, foarte bine cum ai punctat, ca sugestii. Oricum, fiecare poem este perfectibil. Adică poate fi înbunătățit la orice oră, poate fi plusat. Așa că, în general, sugestiile (în afara corecturilor) sunt doar spre plus, nu sunt musai necesare. Ca regulă generală!

Domnule Pașa, o lectură foarte plăcută! (Sper că se înțelege că am vrut să comentez, cu o părere personală față de cele notate aici. Poemul e, oricum, foarte echilibrat, luminos, cum spunea, foarte bine, Cristina, indiferent dacă autorul îmbrățișează sau nu note (eventuale) de plusare.)

Pe textul:

zmeul acela, poemul din vis" de George Pașa

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Un poem de o expresivitate deosebită, Ottilia, ne-ai obișnuit, îndeosebi, cu mult echilibru și cumințenie, în versurile care îți poartă semnătura. Las un semn de apreciere, e un salt deosebit și bun, remarc, și un plus de valoare, mai ales pe constanta expresivitate. Poemul chiar merită mult! Foarte bun!

Pe textul:

născut în moarte" de Ottilia Ardeleanu

Recomandat
0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Mi-a plăcut poemul, concluzia albă, poate așa ar trebui să fie și finalul unei poezii și de poezie, cu o bătaie concluzivă ca de zăpadă.

Spor la scris, mult succes în tot ceea ce faci, eu mă zbat cu proza, și scriu, în rest, puțin.

La bună reîntâlnire, și o vară frumoasă! (Cu vacanțe la fel de epice ca un copac înflorit și bun!)

Lumea ar trebui tratată, ”surprizele”, ”întâmplările”, cât se poate de subiectiv, cu o optică după suflet, trebuincios corigibilă, poate fericirea este o stare punctuală și care ține (puțin) și de propria optică. Poate un final alb, asumat, este, mereu, soluția... Învingerile!


Iulia

Pe textul:

tocmai atunci" de Daniela Luminita Teleoaca

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Cam aș lăsa eu, de la mine, dar literatura e amplă! :)))) E o damă cu pretenții mari, care cere mult!

Sper să scriu, de pildă, și teatru într-o zi, dar e muncă serioasă..... În România s-a scris teatru de foarte bună calitate.

Sânziana e oricum fericită că s-a vorbit atât de mult de ea, în ziua cu pricina! :):):)

Să avem așadar mult spor! :):):):) Mai trec!

Pe textul:

Sânziana" de Daniel Bratu

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Nu mai plânge-Elisadoră
De acuma te-am uitat!
Na-ți un ceai de pasifloră
Și bomboane de păcat.
Nu mai sta ca o condoră!
Că, nimic nu s-a-ntâmplat!
De pe glezna ei minoră,
Sânzâiene-am adunat,
Sub o stea multicoloră,
Îngerii m-au alergat...
Gată-te, acum, de horă
Cea ce ești cu delăsat
Trandafirii de prin floră
Umbre, toate,-au asudat.
Fluier alb, Elisadoră
Omul tău, ce l-ai visat!
Ce durere incoloră...
Sărbători s-au întâmplat.
Coronița ta, o oră,
De prin timp m-a tot strigat.
Cum ți-e glezna, azi, sonoră...
Fruntea ta s-a arătat...
Metatimp sau metaoră,
Clopoței au tot sunat!
Timpul rar, de auroră,
Stelele nu s-au aflat...
Nu nevastă, mi-erai soră,
Sfântul Ioan te-a speriat.
Până mâni, Elisadoră
Cum de mine n-ai strigat!
Sânzâiana, mamei, noră
Dragostea ne-a condamnat...
Dară tu, ca o signoră,
Nu te-oprești din alergat...

:)

Doar un semn de Sânziene!

Îmi cam pierdusem antrenamentul în vers clasic...

Spor la scris!

Pe textul:

Sânziana" de Daniel Bratu

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Da, interesant ce s-a spus aici despre hedonism. Orice filosof ar fi încântat să vă descopere.

”Hedonismul ar fi o doctrină interesantă și minunată dacă ar lua în considerare pe lângă plăcere și alte ipostaze existențiale precum vocația, plenitudinea, beatificul, veselia și entuziasmul.

Omul dacă ar fi numai plăcere repetitivitatea ei ar micșora-o până ar dispare și dacă omul ar insista să asimileze plăcerea aceasta s-ar transforma în idiosincrazie și repulsie.

Din fericire viața omului are calitatea diversificării și complexitatea ei atrage sincretismul în vocație și plenitudinea în satisfacție care depășesc calitativ și ca intensitate plăcerea grosieră și rudimentară asociată cu viciul.”

Las o stea în sensul încurajărilor mele sincere pentru scoaterea cărții cu princina. Sunt sigură că va fi un material foarte condensat. Trebuie pesemne multă râvnă teosofică și de analiză filosofică și de sferă existențială pentru descifrare și o mai mare universalizare a direcțiilor explicate, eu una aș sugera o mai întinsă arie pentru explicitare, din partea autorului, o mai lată împărțire și explicare a sensurilor... Încercați o deplasare a explicațiilor pe orizontală...


Stea!

Pe textul:

0-urile și numerele 5, Plăcerile 1, Timpul și non-timpul, Privirea 1 1, " de razvan rachieriu

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Am rezonat. Este un poem ca un pol către care nu vrea să meargă nimeni, nu vrem zăpada aceea din păr, albul acela. E însă un oraș real, despre care se poate scrie, și pe care îl vedem, ținându-l deoparte. Mai ales vizualul l-am perceput, elementele de conturare, cu care s-a lucrat în poem, de exemplu chipul femeii, nisipul, zăpada, lingura, ușa, păsările cu plămânii albi, întuneric, sârmele, modul în care s-a conturat de fapt poemul. Să vopsim ușa în alb, și nicio grijă poate din asta...

Stea!

Pe textul:

poem în alb" de Daniela Davidoff

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Radu era de fapt un poet și un scriitor foarte tânăr, l-am cunoscut și eu, prin intermedierea literaturii lui aprige, acide, vivace, scria de fapt o poezie clasică de foarte bună calitate. Traducându-l mai ales pe Shakespeare, văzusem, în paralel, ce s-a mai tradus, anterior, Radu chiar a făcut o treabă foarte bună, sonete clare, luminante, metafore înnoitoare, cu sens amplificat!

Pe undeva, cred că mai scrie și acum poezie, sau că i s-a arătat ceva tainic. A fost într-adevăr un poet bun, și de o forță de caracter... Eu una nu mă pot gândi, mă astept să îl mai fi citit pe undeva... Să aibă în gând numai proiecte mari, cum au fost sonetele...

Să îi fie bine, prin stele, mergând, că eu cred că nu a luptat în zadar! Au rămas poeziile...

Un gând bun, Radu!

Pe textul:

Unde a început totul" de adrian pop

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Da, aș lăsa steaua mea, pentru comoara din sticluța cea mică cu parfum. Aceasta este impresia, simplă, dar plină de adevăr - dacă este să leg de ceea ce arată poemul, că e ca o esență de proveniență orientală, plină de miresme. Slavă cadânei, dar și stâpânei sale, cea cu privirea ascunsă de iașmac, de pe pământ așkim!

Ce căutau totuși pisicile? Ce ghem, parcă, acolo, cu fir de mătase albă? Îmi pare un pic forțat, pentru că turma de capre, parcă, o văd...

Ce iarăși nu am înțeles, părul galben, de poveste, pitulată printre cadâne cu părul ca noaptea, sau, cel mult, castaniu, dar ca esență concentrat-eterică, e frumos! De sunt cumva captive, ele, ”galibinele”, șeicului, sau vreunui padișah tânăr! Mă raportez, mai tare, înspre trecut, de acolo vin de fapt, tot felul de povești, și păstoritul...


Pentru construcție, pentru esențele bine dozate, pentru impresia generală, de sticluță cu parfum, las însă însemn. Pun stea, cu gândul de a se corecta și de a se lucra, cu același curaj, pe unele imagini! Semnul meu de mult curaj! Să se aibă, mult! Curajul e frumos!

Pe textul:

poem sarazin" de Goea Maria Daniela

Recomandat
0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
... credeam că e despre libertate, despre ”sei frei”, freilich, de fapt, abia cum am văzut că e de fapt ”freilicht”, nu știam ce înseamnă. credeam că e ceva asemănător cu freiheit :):):)

bleiben wir frei, oder? :):) mi-a făcut de fapt, plăcere, lectura, mi-am adus aminte de limba germană, cu ocazia aceasta.

Tschuss! ...Și mai citim!

Pe textul:

poemul bătrînuluitrăgător " de Leonard Ancuta

Recomandat
0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Mi-au plăcut aceste cântece(le) intuitiv-dominante, cu subiect dragostea, în ciuda primului vers, minipoemele sunt despre ”viața” ei ”pulsantă”, care ne definește și ne acompaniază uneori chiar până în (la) nivel visceral, carnal, zilele, viața. Ce să fie rău, în asta. Intersant modul cum au fost legate minipoemele pe aceeași temă, prefer ”achtung”, și ”frielich”. Cred că nu trebuie atenție, dar trebuie libertate întotdeauna.

Poate mai ales pentru cele menționate, ”achtung” și ”frielich” las, anume, în special, însemnul meu cu stea. Dar și pentru modul de concepere și de individualizare a poemului, care este unul original.

Mai citim! A...da, interesant cum te-ai gândit tu, spunând ”staz traum”! :)

Pe textul:

poemul bătrînuluitrăgător " de Leonard Ancuta

Recomandat
0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Mulțumesc, foarte mult pentru luminița (care uneori, seara, e ca un licurici). Toate cele bune, multe salutări!


Cu respect. Iulia.

Pe textul:

Declarativ și (ne)intrinsec, în grădină" de Iulia Elize

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Drumul poeziei tale l-am parcurs și eu înțelegând că speranța drumului (poetic și chiar și nepoetic) există mai ales pentru cei care o țin strâns în pumn, și nu se lasă de ea. În general binele este strâns în pumn, să nu scape. Mai ales când omul este supus încercărilor. Pumnul se deschide cu precădere înspre cer, să îl privească stelele, onestul, dar și oamenii, legăturile binelui, și acesta este, cel mai probabil, un adevăr.

Legăturile umane sunt frumusețea, dar și stelele privitoare, omenirea merge de mii de ani, cu precădere, ascendent - stelele, mai ales, sunt supuse neeșecului, poate acesta este un însemn înspre certitudine.

Las însemnul meu pentru pentru poem, dar pe marginea lui, mai ales acum, cert, când situația este mai delicată. Poezia este foarte frumoasă și expresivă, transmite mult. probabil literatura este un transmițător deosebit, rod de mână, de penel;

Poate și eu ar trebui să scriu mai des :):):):)

Încerc,
Măcar aș încerca!

Pe textul:

şi totuşi fuseserăm atât de aproape!" de Daniela Luminita Teleoaca

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Un text emoționant, un discurs plin de sentiment, cu un final-de-contrast care parcă accentuează absurdul lumesc și paradoxurile, care sunt certe. Poate uneori când vorbim de divin, apar paradoxurile, pentru că divinitatea e ceva mare. Profund puternică și iertătoare, dăruitoare.


Las steaua mea, pentru impactul sobru, dar și emoțional, paradox găsesc și aici, uitându-mă la scrierea frumoasă pe temă, pe măsura temei alese, care induce paradoxul distanței dintre om și Dumnezeu. Adică o certitudine, un ecart amplu.
Dar, înspre om, un dar milos și dăruitor.


Cu drag,

Iulia

Pe textul:

tot ce e iubire nu poate fi îndepărtat " de Ottilia Ardeleanu

Recomandat
0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Un poem ca o pană de pasăre, ocrotirea, urma ei, petalele legănate în aer, nimicul învins, o amintire a unui zbor, a unei îngăduiri, care probabil, sincer fiind demersul liric, ajunge, în siguranță, până pe pământ, amintind omului că există stele și speranță, mult bine, dar și porumbei, coborârea binelui, și flori umede, și fiori. Am fost cam lirică, eu însămi, dar doar așa pot spune că empatizez.

Stea! Foarte frumos poemul! Felicitări! Cu multă empatie, înstelez!

S-a simțit o mai mare descătușare, descătușarea este un sentiment unic, câteodată, în unele poezii, răzbate.

Pe textul:

încă!" de Daniela Luminita Teleoaca

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
Un pic mai multă claritate, în stil - poate se răzbate mai greu! Dar continuă!
Succes!!!

Pe textul:

blestematul de puzzle" de Radu Ioan Tudosan

0 suflu
Context
Iulia ElizeIE
Iulia Elize·
O remarcă generală:

E atipic cam tot ce se găsește pe paginile lui Răzvan Racheriu, și de aceea, spun eu, original, prețios, nu prețiozități. De analiză empirică, afișată într-un stil personal și original, cu amprentă.

E greu de parcurs un stil gnostic, de a fi gândit așa...

Poate iese o carte bună. Originală.


Succes!

Pe textul:

Entitățile 1, Binele și răul 1, Profundul și superficialul 1" de razvan rachieriu

0 suflu
Context