Poezie
poemul bătrînuluitrăgător
4 min lectură·
Mediu
acesta nu este un poem de dragoste
fiindcă dragostea nu poate fi sculptată
pictată
cîntată
nici măcar înţeleasă
în întregime
acesta este doar o poveste scrisă cu scoici pe o plajă departe
acolo discul soarelui e ieşit jumătate din apă
& nu se ştie dacă răsare sau apune
iar valurile rescriu povestea de fiecare dată
cînd se topesc în fiinţa de nisip ca o linişte
într-o inimă pregătită de moarte
staz ebene
dacă viaţa ar fi o lamă de cuţit
aş sîngera pînă la moarte
dacă dragostea ar fi o insignă
aş fi un emo veritabil
mi-aş înfige un milion direct în piele
dacă te întrebi cine sunt
nu ştiu ce să-ţi răspund
sunt un om care atunci cînd se întinde pe iarbă
cu mîinile întinse / faţa spre cer
trăieşte senzaţia că duce tot pămîntul în spate
departe de soarele putred
sunt omul care nu poate fi imponderabil
atras tot timpul în gol de o forţă colosală
ceva care mă face dintr-o dată
mai înţelept
mai bătrîn decît tataia şi ai lui din sat
cînd le creştea via din pămîntul purtat sub unghii
staz traum
într-o noapte regele viselor nevisate mi-a arătat adevărul
stătea la o masă rotundă fără centru de greutate
la fel de rotundă precum dragostea nespusă nepictată necîntată
o altă perspectivă a cinei în care s-a născut taina care ne ţine împreună
indiferent de vreme de timp de spaţiu
atunci am luat vorbele poetului care spunea nu vă aplecaţi în afară
în afara fiinţei voastre în afara cuvîntului
le-am răsucit precum o mie de sfori ca pentru o funie trainică
de aruncat pe celălalt tărîm
staz eins
nu-ţi fie teamă
leagă-te în jurul mijlocului
apoi sari în prăpastie
dragostea e un bungee jumping fără sfîrşit
staz zwei
teama de iubire e la fel ca teama de moarte
trupurile sunt doar pijamale
păşiţi dincolo de buzele fiinţei
aruncaţi-vă cu braţele, cu pieptul înainte
inimile oamenilor adevăraţi sunt asemenea găurilor negre
se deschid brusc
te absorb cu o putere uriaşă
călătoreşti prin cosmosuri neştiute prin tunele în care
fiecare secundă trăită se multiplică la infinit
precum o muzică perfectă
care se propagă în vid
căderile se termină doar pentru o clipă
în inima ta
– e momentul acela în care simţi că zilele se fac tot mai lungi & că pe spate
îţi cresc aripi ale durerii, mari şi neputincioase, – ai încredere, cazi mai departe
dincolo de îmbrăţişări
dincolo de sărut
dincolo de efemer
dincolo de timp
dacă te întrebi ce e dincolo de timp, dincolo de toate
lasă vorbele poetului deoparte
urcă piscul cel mai apropiat al unei inimi
apoi aruncă-te în ea
staz tod
cînd călătoreşti cu viteza iubirii
zilele se fac din ce în ce mai mici pînă dispar
spaţiile dintre oameni se curbează
apoi dispar
acesta este punctul în care trecem peste senzaţia relativităţii
ca atunci cînd trăieşti în continuare în umbra unei inimi
căreia îi asculţi tahicardiile ca pe nişte armonii de orgă cu aburi
dar ea a încetat demult să mai bată
staz irrlicht
putem învinge bolile luminii
nu trebuie decît să ne imaginăm că suntem fiecare
altcineva
altundeva
trăind la nesfîrşit
aceeaşi poveste de dragoste
staz freilicht
nu te speria
dacă înoţi contra sîngelui naturii
obişnuinţa lucrurilor e un cîntec de ondină
durerea e stînca pe care aşteapţi precum Loreley
ea are răbdarea dragostei tale
îţi pune la încercare inima
aşteaptă să se tocească piatra
să cobori în mine
să pluteşti în mine
să fi absorbită în mine
ca de un vîrtej
atunci împreună vom naviga în derivă pînă în locul în care
peştii înoată în aer, soarele luminează sub ape,
stelele din cer sunt stele de mare iar luna îşi arată ambele feţe
în grădini de alge vei asculta cîntecul mut al ciocîrliilor cu branhii
& îţi voi spune poveşti minunate despre o lume altfel
în care soarele apune ca şi cum ar răsări pentru dragoste
staz achtung
nu vă aplecaţi în afara dragostei, spunea poetul
nu crede în vorbele sale
iubirea nu are altă margine decît iubirea
& nu există mai mult de o iubire
ascultă îndemnul meu
păşiţi dincolo de dragostea voastră
mergeţi dincolo de marginea prăpastiei
iubirea e ca un pod nevăzut sub tălpi
un pod cu ambele capete înfipte în fiinţa noastră
un pod de pe care putem sări fără teamă
acesta este podul peste rîul iubirii
ce se varsă în marea iubirii
unde ne putem scufunda la nesfîrşit într-o fosă
către adîncul absolut al iubirii
acolo unde pămîntul de sub ape întîlneşte străfundurile cerului
pentru a crea o nouă linie a orizontului care ne înconjoară
der Sieg
acesta este regatul meu
acesta este pămîntul pe care l-am cucerit pentru tine
064.028
0
Poate mai ales pentru cele menționate, ”achtung” și ”frielich” las, anume, în special, însemnul meu cu stea. Dar și pentru modul de concepere și de individualizare a poemului, care este unul original.
Mai citim! A...da, interesant cum te-ai gândit tu, spunând ”staz traum”! :)