Declarativ și (ne)intrinsec, în grădină

Îs țărancă și iubirile mi le țin, pe fiecare, într-un ghioc printre straturile grădinii, status quo o rochie foarte roșie, și obrajii în lacrimi, am trecut ca de obicei în picioarele goale desculță, mă fac acum levănțică și toate dorurile îmi spăl și îmi scobor busuioc drept din cer căci iubire este semințele ei sunt și e în plinătate din ele peste ele am turnat un pic de parfum de uns, cu el, gleznele drept de lângă gleznă, l-am luat și l-am rădicat ca să ung, cu el, tulpinele florilor o să pun acum stratul din care vor îzvorî din vrejurile unei vrăjitorițe înțelepte pentru că Ioan și cu Petre erau amândoi vraci iar poveștile îi vin, doar ei, râu, împotrivind-se; și tânără foarte de tânără voi planta desigur usturoi păsări de ciocănit cireșele prieteniile sunt despre ai graurilor și planta care untișor se numește și nu vei mai ști despre mine decât în septembrie; (când mă voi întoarce, cu mers legănat, din grădini) (când îmi voi lăsa, cu un pas, paradisul, grădina viețile informale sunt indiscutabil plictis) nu vor mai fi prea multe de spus.