Poezie
poem sarazin
1 min lectură·
Mediu
în zi de nisan luminoasă
coborând în tăcere
din munții verzi
ca privirea de malahit
pe spinarea calului pag
ai ajuns aici sub ninsoare
s-a înfiorat uluită
pielea arsă de soarele konyei
unde e primăvara
cea plină de bujori și lalele
minunate precum veșmântul
prea înțeleptului
slăvit în veci fie-i numele
unde canarii voioși
gâdilând cu glas fermecat
urechile credincioșilor
unde blândele capre
cu ochi nevinovați
și unde pisicile van
mătăsoase
văd întinderi reci
nori cenușii
zăpezi nemiloase
și liniște
mai înspăimântătoare
decât pumnalul iutac
dar fața ta e albă ca luna
părul de aur
luminează noaptea de gheață
vorba ți-e miere și inima bună
aici voi rămâne de-a pururi
căci un suflet pereche
este comoara cea mai de preț
pe care omul o poate găsi
pe pământ
așkim
044.380
0
Ce căutau totuși pisicile? Ce ghem, parcă, acolo, cu fir de mătase albă? Îmi pare un pic forțat, pentru că turma de capre, parcă, o văd...
Ce iarăși nu am înțeles, părul galben, de poveste, pitulată printre cadâne cu părul ca noaptea, sau, cel mult, castaniu, dar ca esență concentrat-eterică, e frumos! De sunt cumva captive, ele, ”galibinele”, șeicului, sau vreunui padișah tânăr! Mă raportez, mai tare, înspre trecut, de acolo vin de fapt, tot felul de povești, și păstoritul...
Pentru construcție, pentru esențele bine dozate, pentru impresia generală, de sticluță cu parfum, las însă însemn. Pun stea, cu gândul de a se corecta și de a se lucra, cu același curaj, pe unele imagini! Semnul meu de mult curaj! Să se aibă, mult! Curajul e frumos!