Irina Vendis

un poem plăcut, cursiv, suficient de obscur pentru a captiva atenția, îndestul de complex pentru a trimite pe piste înfundate cititorul

prima prescurtare a lui \"foarte\" în \"f\" mi-a atras atenția, celelalte două au devenit stridente într-un text atât de redus, păreau că strigă: \"uite ce truc tehnic suntem\", cred că s-a pierdut astfel impactul micii șmecherii haioase cu \"f\"

m-a mai intrigat și repetarea imperfectului, \"pregăteam, strângeam, băleam\", se putea evita, fură atenția cititorului, rupe atmosfera confesivă

Mie mi se pare plotul inconsistent, iar personajele neveridice.

1. De ce ar fi stat fata cu un cuțit în burtă fără să spună nimic, fără să strige, dacă nu era drogată? Reacția primară e de a striga, de a-ți apăra integritatea. Instinctul de conservare e nemilos. Dacă nu crezi, Teodor, încearcă să te asfixiezi singur, să vezi cât poți. Nu te joci cu propria viață, e tot ce ai. Ceri prea mult de la fata aia, un autocontrol demn de un samurai, pe care e evident că nu avea de unde să-l primească prin educație, și nu avea de ce să îl pună în practică. Un samurai care își face harakiri o face pentru că nu i se dă altă opțiune, pentru că numai așa își poate recâștiga onoarea pierdută sau câștiga un plus de considerație din partea celorlalți samurai. Nu e cazul fetei, care e pusă să moară împotriva voinței sale. Sau era adepta unui club de sinucigași? Se înscrisese la rând pentru a muri, și tocmai în condiții atroce, când o putea face singură în liniște? Nu reiese din text, și, iarăși, e neverosimil.

2. E penibilă faza din final când \"buldogul ras\" devine brusc o ființă umană și îl intimidează pe marocan ca să salveze viața fetei. Hai că nu putem crede o asemenea gogomănie, nu putem marșa. Personajul e neveridic. De ce s-ar schimba cu 180 de grade? Nu ai pregătit o astfel de schimbare bruscă de macaz psihologic prin tot felul de \"cârlige\".

3. E improbabil ca marocanul să fie intimidat de un client, până acolo încât să asculte de el. El era doar un cerber, patronii erau alții, așa că siguranța lui Alexandru că marocanul va asculta de el și va duce fata la spital e de o naivitate hazlie. Marocanul ar fi anunțat patronii, care ar fi ales mai degrabă să-l lichideze pe Alexandru, ca un tâmpit care e gata să-i dea în gât.

4. Nici un patron care are o așa afacere n-ar risca să ducă o fată rănită în burtă de un cuțit la un spital. Dacă rămâne cu ea ca s-o intimideze, apare poliția și îl ia la întrebări. Dacă o abandonează, atunci nu are siguranța ca fata nu cedează la interogatoriu și spune tot, adresă, portrete-robot, etc.
Așa că mai degrabă ar scapa de fată.

5. O astfel de casă a morții nu ar avea la intrare un amărât de marocan ieftin, ci niște mafioți masivi și înspăimântători.

Părerea mea e că dumneata citești multe cărți de genul ăsta, și te-ai pus să scrii și tu, ca să vezi cum o fi. Dar nu ai finețea aia psihologică de a te transpune în pielea tuturor personajelor ca să înțelegi cum ar reacționa puse în situații limită. Poți să ne torni orice povești, dar trebuie să fie credibile. Până și alea fantastice, ăsta e trucul. Aștept alte povestiri de la dumneata, mai atent construite.

colajele de pe photobucket sunt făcute de tine?

mie cel mai mult mi-au plăcut \"cur matur\", \"joben oligofren\", \"pirat reiat\", \"colecist marxist\", care se apropie de spiritul dada

textul mi se pare ratat, inserțiile tristanești nu se justifică în context, iar tu puteai să scoți muuuuuuult mai mult din combinațiile de cuvinte

te-ai limitat singură prin rimele astea simpliste

de pildă \"colecist marxist\" sau \"cur matur\" puteau fi elemente de structură pentru colajele de cuvinte ulterioare
mai joacă-te cu mixaje, mon Dj Dada!

Traiane, ai dreptate cu \"ciuruitul\", voi schimba, mi-a scăpat din ochi ditamai repetiția

încapsularea e mai mult inconștientă decât voită, mă obsedează gestația în perioada asta
ah, eu mi-aș dori un tată pirat, e toată aventura pe care cotidianul ți-o refuză
titlul nu are legătură cu oprirea rasei umane, ci cu infertilitatea lirică
oprirea rasei umane vine din lehamitea mea

îmi place că vezi chestii dincolo de simbolurile comune pe care le inserez
mai hai
:)

felul în care Little John a gustat din ciorba ta plescăind satisfăcut are clare conotații machiste, joc la intimidare, tupeu de cocalar american
e așa iritant, eu i-aș fi dat foc la barbă
de parcă nu putea hali farfurii la minut dacă nu știa ce e în ele
de parcă se temea că s-au pișat chelnerii în ele, sau mai rău, acte gen Fight Club, și avea nevoie de degustători înainte să-și ude el botul de hipertiroidian

eu i-aș fi turnat supa în cap, ca să o poată degusta în liniște
în cel mai rău caz, chelnerii erau obligați să-ți schimbe farfuria, așa e regula

iolanda, scrii captivant, cu tăieturi incitante, funny, dar subiectul ăsta mi se pare mărunțel pentru tine
uriașul care sforăia ca un cetaceu constipat și nesimțit e neveridic, și, chiar dacă fazele ar fi reale 100%, tot nu creionează un personaj care să merite pierderea a 5 min. din viața cititorului

atenție mare la alegerea subiectelor!
vezi să fie picante, ca și ciorba aia de pește!

\"și-ai afla că asta e toamna în principiu ceva frumos ca
o ortografie un secret congelat\"
asta e frumos spus

\"aș fi împărțit cu tine banii pe sticle am fi stat în întuneric la coadă\"
melancolic, fără a fi patetic

\"așa brusc o mulțime de alți oameni total necunoscuți
își solidarizau astfel intimitățile
nesalutându-se vreodată pe stradă\"
chestia asta e adevărată, și dă patina realului, genul care te face să te gândești că te puteai gândi tu la asta
dar azi nu se mai prea duc intimități la \"nufărul\"
iar spălătorii ca americanii la colț de stradă încă nu avem

bigul, bijuteria, nufărul, magazine de dinainte de revoluție, eu așa amușinez
deci ai un public-target sărit bine de 30
ei te vor gusta, dar tineretul emo cu urechile înfundate de căști va ridica din umeri

finalul e consistent, bun

ce nu-mi place la tine e că ai un stil abracadabrant, trebuie să le încâlcești tu pe toate așa, de fentă, ca să ne batem capul să descifrăm ițele, mai ceva ca într-un roman polițist, și să căutăm pe google \"nufărul\"
:)
trebuie să citesc textele tale de 3-4 ori ca să mă prind cam ce și cum
nu toți au răbdarea asta...

\"aș fi cedat ce-aveam mai scump
posibil o carte\"
asta e cu schepsis...
;)

typo: lampă arsa

aș fi spus \"jivinele astea speriate
ne vor deveni prietene bune\"

\"departe de huruitul puternic al puștilor\" sună ca
\"departe de lumea dezlănțuită\", ceea ce e banal, iar \"puternic\" e în plus

întoarcerea asta la grădină stil rousseau mi se pare stranie în contextul modernist
parcă e doar o contaminare de la eliot, miros asta, deși tonul e convingător

se repetă \"curățat, îndepărtat, pregătim\", e supărător

ai tendința să explicitezi: \"ne vor păstra visul în siguranță\"
\"ne vor păstra visul\" nu era de ajuns?
astfel se poate derapa ușor în proză

atmosfera asta voit vetustă e bine pastelată de altfel, adresarea la persoana a doua e emoționantă
îmi place

primele trei versuri sunt interesante, deși din cățelușa în călduri se putea scoate mai mult
ultimele două mi se par ratate
aș fi citit mai mult la poemul ăsta

typo: fiebinte

\"iubirea mi s-a oxidat pe inimă plămînii nu mai respiră decît regrete\"
mi se par banale

\"un fel de liniște care de regulă se întîmplă numai peste morminte răsuflu fierbinte în geam apoi îl lustruiesc cu palma asta numesc eu a privi prin ochii tăi\" pasajul ăsta mi-a plăcut, e expresiv

\"cerurile sunt la cît de înalte într-atît și de apăsătoare\"
sună foarte contorsionat și interesant ca topică

tonul direct și naturalețea m-au captivat, finalul mi se pare bun

aș mai șlefui bucățile banale de genul \"e noapte din ce în ce mai grea\", care nu mai transmit nimic, așa de uzate sunt

typo: și l-a fiecare, e lihnite, o coradă

am impresia, leo, că uneori scrii prea cerebral, prea căutat, în detrimentul naturaleții, ca mai sus

ai aici și faze f.faine, cum e cea cu piatra aruncată înapoi spre cer, sau cu țiparii prin sânge, lumea ca animal veninos, becul aprins de intensitatea dorinței, tentația de a fi un stejar, dar și clișee de genul mâinile îngropatului de viu, patetisme ca \"nu-ți voi da drumul niciodată\", prețiozități regizorale de genul \"până și esența nimicului a ieșit din sine ca dintr-un costum de clown\"

cred că nu-ți recitești îndelung textele, te grăbești să postezi
lasă textele la dospit câteva zile, vei simți singur ce nu merge
de pildă, ce nasol sună: \"să îmi înfig\"
spune asta de mai multe ori, să vezi cum îți zgârie timpanul
tu-ți citești textele cu voce tare? ți le reciți?
ai putea câștiga în fluență
ai șlefui bucățile de genul ăsta: \"creșteau femei pe mine cum mușchiul de copac spre nord\", care sună afectat

dar pasaje ca moartea pe care o îngrijești precum un pui de pisică pierdut sunt interesante, dacă scapi de balast
te mai citesc

Domnule Gorun, eseul domniei-voastre este foarte interesant, deși nu aduce nimic nou pentru cei familiarizați cu problema. Am să citez totuși o afirmație pe care o faceți, pentru a o dezbate potrivit principiilor logice aristotelice enunțate în text. Iată afirmația dvs.: \"îmi crescuse un morcov în fund\".

Dacă analizăm afirmația dvs. potrivit primului principiu al logicii aristotelice, și anume cel al \"identității\" (\"cum, eu nu sunt același cu mine însumi?\"), atunci se pun niște probleme incitante: sunteți același cu dumneavoastră înșivă dacă aveți sau nu un morcov în fund? Schimbă acest amănunt datele identității logice în mod semnificativ?

Dacă abordăm afirmația potrivit principiul al doilea al logicii aristotelice, și anume cel al \"necontradicției\" (\"nu pot, simultan, să fiu și aici și în altă parte\"), atunci se ridică anumite întrebări dificile: morcovul din fundul domniei-voastre este sau nu în fundul domniei-voastre? Adică este el exact acolo sau în altă parte? Dacă morcovul este acolo și nu în altă parte, atunci este el real, un morcov cu care v-ați jucat înainte de culcare, sau este doar un morcov platonician, adică preluat din lumea ideilor pure, un morcov platonician înfipt într-un fund platonician, un concept penetrând un alt concept, într-o lume Ideală plină de Idei jucăușe?

Dacă analizăm afirmația dvs. conform principiului al treilea al logicii aristotelice, și anume cel al \"terțului exclus\" (\"ceva nu poate fi decât «adevărat» sau «fals» - altă posibilitate este exclusă\"), atunci se ridică următoarele probleme: afirmația \"am un morcov în fund\" este ea falsă sau adevărată dpdv logic?

Dacă morcovul nu este acolo, atunci de ce faceți această afirmație falsă dpdv logic, și anume că există un morcov în fundul pe care îl posedați? Dacă morcovul este acolo, atunci se pun alte întrebări logice: cum a ajuns acolo? Cum poate fi extras, știind că orice obiect scăpat acolo nu poate fi recuperat decât cu intervenție medicală la Urgență? Există o oarecare atracție pato-logică pentru inserarea de vegetale roz aerodinamice în fund, ca un fel de perversiune total nouă și care ar putea genera o modă în viitorul apropiat printre căutătorii de absolut? Vă generează prezența unui morcov în fund delicii care se apropie de infinitul numerabil cantorian prin intensitatea lor? Acest morcov în fund poate fi localizat cu absolută precizie, având în vedere principiul incertitudinii al lui Heisenberg?

Vă mulțumesc pentru lămuriri, și sper să aducă multe lucruri noi pe marginea acestui subiect foarte interesant.

Mihaela, ești pe aproape. Atmosfera e onirică. Dacă te-a impresionat textul, mi-am atins ținta. Mai treci.
Silviu, suprarealism tantric, frumos ai cuvântat. Păzea!
:)
Diana, apocalipsul interior e cel mai neplăcut. Finalul e un fel de \"deocamdată\"... Sincer, sincer, te mai aștept.

... ai dreptate cu sincoparea, era intenționată, ca să pun cititorului piedică, e amuzant.
:)
\"prin coastele împreună\" voi schimba, mi se părea și mie greoi.
Mersi de sugestii și te mai aștept, părerea ta contează.

Claudia, eu sunt curioasă dacă imaginea păpușii îți aparține. Pentru că dacă ai preluat imaginea de pe net fără să menționezi sursa, atunci vizuala ta e plagiat fotografic.

Iar dacă tu ai făcut o poză unei opere artistice a altcuiva (am eu o presimțire că statueta asta legată cu sârmă în stilul SAW3 nu ai creat-o tu), atunci trebuia să menționezi sub fotografie numele artistului care a creat-o. Pentru că dacă nu faci asta e ca și cum ai fura munca altuia ca să adaugi câteva cuvinte peste ea și să te împăunezi cu impactul pozei asupra publicului.

Aștept lămuriri.

Eu cred că domnul Manolescu s-a supărici rău de tot pe mine pentru că i-am atras atenția că a greșit în cazul lui Philon din Alexandria. Care a fost răspunsul său? M-a făcut cu subtilitate „gâscă”. Îl citez: „Din punctul de vedere al unei singure gâște într-o traistă în care s-a băgat singură, ai, totuși, dreptate”.

Mai apoi, domnul Manolescu afirmă în mod eronat că aș fi cerut ca să „ne apucăm să punem în cârca lui Cantor toate aporiile existente și viitoare care au fost (sau vor fi) exploatate în mod literar”. Nici vorbă! Asta era chiar greșeala pe care o făcea domnul Manolescu atunci când îl eticheta pe Philon drept „teolog creștin”, „punându-i în cârcă” unui evreu toată gândirea creștină viitoare! Eu, care am avertizat asupra acestui mod păgubos de abordare istorică, ceream doar să se facă trimiteri la alți gânditori și creatori ulteriori care puteau să aibă aprofundări interesante ale SUBIECTULUI infiniților propus de Cantor.

Dar, dacă pentru domnul Manolescu „Borges, Blake, Bohm” nu sunt decât „o mulțime de gâște” (probabil în comparație cu el), înțelegem de ce nu se obosește să o facă. De ce s-ar încurca domnul Manolescu cu niște „gâște”? Totuși, domnule Manolescu, ați încadrat textul dvs. la categoria „eseu”, însă e cam subțirel, și seamănă mai degrabă cu un referat de liceu de pe site-ul www.ciorna.com. Ar trebui reîncadrat la „personale”, pentru că nu satisface pretențiile unui eseu.

Mă mai întristează și faptul că, deși nu am ripostat la jignirea sa atunci când m-a făcut „gâscă”, domnul Manolescu m-a jignit din nou în următorul său comentariu, de data asta pe față, spunându-mi „iubito, stai blând în traista aia în care ai intrat singură și nu mai măcăni semidoct”.
Probabil că, atunci când domnul Manolescu rămâne în pană de argumente logice și de cultură generală, recurge la argumentul prostului, respectiv atacul la persoană, într-un stil de intelectual macho: „ești gâscă semidoctă”, adică gata, nu mai ai autoritate prin zonă, lasă bărbații adevărați să stea la masa discuțiilor culturale între ei, femeile la cratiță! Reamintesc că atacul la persoană și recursul la autoritate este un sofism, nu un argument valabil dpdv logic. Acum, domnule Manolescu, ce ar trebui să fac, să vă etichetez și eu drept „gâscan bătrân și nesimțit”? O, nu, eu nu voi face asta, pentru că sunt bine crescută! Dar e trist că o polemică interesantă pe un site de cultură degenerează așa de repede în denigrări și invective, chiar dacă anumite corectări și discuții sunt necesare.

Domnule Manolescu, dacă ați fi invitat la TVR Cultural, să polemizați cu domnii Patapievici și Pleșu pe tema infiniților cantorieni, tot așa de repede v-ați pierde cumpătul când ați fi corectat, și v-ați apuca să-i numiți în direct „gâscoi inculți”? Dacă în revista „Idei în dialog” ați fi fost corectat pe eroarea cu Philon drept teolog creștin, ați fi ripostat disprețuindu-i pe partenerii de discuții drept „gâscani proști”? Nu cred!
Asta nu e cultură, domnule Manolescu. Îmi pare rău, dar nu se face așa. Data viitoare când mai greșiți să știți că nu vă mai zic nimic! Vă las să persistați în eroare, ca să nu mai risc să atrag atitudinea asta de machist cultural, care mă mâhnește cumplit.

P.S. Eu cred că de data asta, domnule Gorun v-ați încălcat „a opta poruncă”. Vă citez, pentru savoare: „nu da din cur când nu te fute nimeni”. Chiar așa, domnule Gorun. Chiar așa.

Domnule DDD, ați spus foarte frumos: \"pacat ca in mijlocul nostru nu este o masa... iar in mijlocul ei o flasca de vodca... niste femei gingase si o muzica mefistotelica!\"

Iată că am venit eu, gingașă, am pus o muzică mefistofelică (doar de aceea făceam aluzie la oja violet, a se vedea împletirea de sacru și malefic în \"Là-Bas\"), iar domnia-ta mă trimiți la plimbare atât de nepoliticos: \"Irina, nu am impresia, sut convis ca ai intrat intr=un spatiu care nu te imbraca, autorul eseului era total departe de ce spui tu... am impresia ca te zbati in propriul trup\".

Păi, dacă e să vorbim pe text, domnule 3D, eu cred că expunerea infiniților lui Cantor în textul de mai sus m-a lăsat rece și nesatisfăcută, deoarece o cunoșteam deja din tratatul lui John Barrow, \"Cartea Infinitului\", unde e prezentată pătimaș lupta infiniților \"numărabili\" ai lui Cantor cu rigida gândire a lui Leopold Hronecker, fostul profesor al lui Georg din Berlin.

Aș fi vrut să se precizeze că Georg a înnebunit nu pentru că s-a apropiat nepermis de misterul Marelui Infinit Divin (se putea face referire la filosofia blagiană, cu \"Cenzura Transcendentă\" și \"Marele Anonim\", de inspirația masonică, apropo), Marele \"Infinit Absolut\" care îi conține pe toți ceilalți infiniți numerabili, ci Georg a intrat în clinica din Halle din cauza crizelor de depresie și a sărăciei în care l-a aruncat persecuția lui Hronecker, care a reușit să împiedice publicarea articolelor lui Cantor în revistele matematice ale vremii, făcându-l pe acesta să renunțe definitiv la matematică în 1885.

Aș fi vrut ca eseul să aprofundeze raportarea lui Cantor la Infinitul-Tată divin, prin teoria sa a transfiniților, și convingerea lui Cantor conform căreia prin el \"filosofia creștină va primi pentru prima dată teoria adevărată a infinitului\", precum și \"dovada matematică a existenței lui Dumnezeu\", văzut de Cantor ca Absolutul care a făcut să existe ierarhia transfiniților, a infiniților numerabili, și totuși finiți în raport cu \"adevăratul infinit\".
Aș fi vrut devieri delicioase spre xilogramele lui Escher, spre tribarii lui Penrose, spre arta lui Dali, spre reflectarea lumii în cartea lui Cărtărescu care, odată terminată, ar fi trebuit să înlocuiască realitatea, spre Alephul borgesian (așteptam mai mult aici!), spre paradoxurile matematice de genul \"și dacă de fapt zero este infinitul\" de care vorbește Hans Seife, etc.

Dar, pentru că domnia-ta este cu adevărat \"în acest spațiu care te îmbracă\", aștept să-mi faci dumneata trimiterile astea, pentru că eu nu am detectat în comentariile tale decât truisme de genul \"excepția întărește regula\" (un mit demolat de mult în gândirea științifică). Mersi pentru trimiterile pe care mi le vei face! Mă duc să-mi pun între timp un must, dacă tot nu am primit de la dumneata \"o flasca de vodca\" pentru o femeie gingașă și mefistofelică precum sunt.

Domnule Gorun, fac precizarea, ca o dulce scumpă ce sunt, că eticheta \"teolog creștin\" e alunecoasă și nu îi șade tocmai bine lui Philon, care era evreu neaoș, și nu avea treabă cu creștinismul pe vremea sa nici cât e negru sub unghiile mele pictate cu simboluri masonice.

Că ulterior gânditorii creștini au tras spuza la oala lor, și, dintr-un soi de whiggism direct interesat, i-au făcut până și pe veselii Aristotel și Platon \"creștini avant la lettre\", pictându-i în biserici, iar în trupa lor a intrat fără voie și Philon, ca un vrednic neoplatonician ce era, asta e altă treabă. Dar teologii actuali se feresc de a-l categorisi pe Philon \"creștin\".
Iată un exemplu;
\"În ciuda empatiei totale cu subiectul pe care îl trateaza, Ioan Chirila nu face din Filon un gînditor crestin. Ferindu-se de tentatia oricarei lecturi subtextuale sau înrudiri exagerate, teologul ortodox ne spune: \"El nu are în discurs o hristologie propriu-zisa, ci are un discurs cu elemente tipic mesianice\". Este evident ca, în ciuda lecturii pe care o putem face astazi prin prisma a doua milenii de valorizare crestina a învataturilor filosofice, opera lui Filon Iudeul pare mai degraba ca \"are o mergere hristologica, o înaltare spre Logos\", decît sa fie o intuitie precrestina a continuturilor învataturii eclesiale de mai tîrziu. Gîndirea filoniana ramîne una esential iudaica dar, ca tot ceea ce este iudaic, este susceptibila sa fie asimilabila, în numele unei continuitati revelationale pe care crestinismul o reclama. Asupra acestei continuitati exista, însa, o permanenta stare conflictuala între traditia iudaica pe care o valorifica Filon si traditia crestina careia Filon i-a oferit articulatii importante în structura de rezistenta a teologiei.\"
http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_2/sandufrunza-recenzie2.htm

Dar mă duc să-mi fac și unghiile de la picioare cu ojă violet și simboluri oculte, iar între timp aștept cu nerăbdare hermeneutica gândirii lui Victor Potra!

\"Philon din Alexandria (primul teolog creștin)\"
Aduc un amendament gândirii neogoruniene: Philon nu era teolog creștin, ci filosof evreu, un elenist iudaic & neoplatonician.

Pentru cei care am citit John Barrow, \"Cartea Infinitului\", și Charles Seife, \"Zero\", introducerea lui Cantor a fost ca gaura la macaroană. Interesant era pasajul cu linkurile spre Borges, Bohm, Blake, dar s-a oprit avântul infinit al cercetătorului tocmai acolo.
;)

Aștept cu nerăbdare prolegomenele la exegeza filosofiei puriciene...

personificarea soarelui, cerului, norilor dă impresia de animism tribal. ca și când ai căuta să vezi culorile adevăratei realități, pe care ți le oferă, în final, creștinismul.
dar asta numai dacă găsești un înger binevoitor care te lasă să-i furi un ochi.

deci așa văd eu poezia, simbolic: o căutare a adevărului din perspectivă animistă (care pentru tine a fost incompletă), apoi creștină. cea din final te satisface. de ce?

totuși, pentru logica textului, îngerul ar fi trebuit să îți dăruiască ochiul său.
de ce ai putut să te rogi soarelui, cerului și norilor, dar pentru înger nu ai avut niciun cuvânt de adresat?
așa se tratează îngerii?