Irina Vendis

îmi place, are o tăietură niponă în materia sa brută, e chiar mai ușor decât un haiku, și nu obosește cititorul, plus că e memorabil

oh, domnule Porta (nu mă pot abține de la calamburul ăsta, scuze :))
cu domnia-ta nu se știe când o începi pe poezie și o deraiezi rău de tot în proză...
ce o tot sucești și învârți de nu se mai înțelege om cu persoană, lasă învârtelile în ceaunul metatextual și mai trântește-ne o proză, acolo, cu făcături așchilopate care ne storc dramul de lacrimi cetățenesc din restul de suflet, hai că te citesc!

iarăși nebunia ta în haine globe-trotter, amestecată cu after eight, \"mint enrobed in dark chocolate\" (știai alberto, nu?).

plăcut: \"sânge cioburi pantofi și portbagaj cam ce are omul adică\",
\"străzile sunt o scenă teribilă
pentru blind date mentă cu ciocolată pentru femei și bărbați\"

prima strofă este o lecție inubliabilă. dacă mergeți la ocazie, sub nicio formă nu vă urcați într-o mașină unde sunt: un nas cu punctele negre, preșulețe cu noroiul uscat, unghii jegoase&nelipsita manea.
:))


neplăcut: sincoparea exagerată a frazării, fragmentare peste răbdările cititorului, ca un puzzle de nefăcut, abandonatoriu, un text ca o vază în cioburi de nelipit
poveste să fie, dar să o știm și noi!
una peste alta, rămân cu solidaritatea de fiare ce dospesc, frumos accident de cuvinte, și frica de disconnect...

iar ce spui tu, alberto, no tiene gracia.

Leonard, văd că ești un adevărat fan.
Un fan căruia îi plac chiar și primele albume, cele psihedelice, cu Syd. Puțini sunt cei care le ascultă ȘI PE ALEA. De obicei sunt preferate cele de la The Dark Side of the Moon încoace.

Eu îl vedeam pe Richard Wright tot timpul alături de Nick Mason, pe plan secund. Îmi părea că Pink Floyd e lupta pentru control dintre Gilmour și Waters. Ba îl simțeam pe Waters, ba pe Gilmour. Dar textul tău spune altceva.
Parcă îl văd altfel pe Wright. Mai conturat. Abia acum mă gândesc ce ar fi fost Pink Floyd fără Wright, fără interpretarea sa extatică din The Great Gig in the Sky sau Shine On You Crazy Diamond.

M-a surprins textul tău, deși mi-a dat o veste tristă. Da, eu numai acum am aflat. Mă bucur că mai există real fans.

Poate merita să amintești de carte, \"Inside Out: A Personal History of Pink Floyd \". For the fans.

\"pachetul cu alune trece dintr-o
mână bătrână în una de copil
ai grijă să nu-ți muște degetul!
strigă doamna în etate\"

se înțelege că doamna e speriată de agresivitatea pachetului cu alune, care ar putea ronțăi sadic degetele copilului, dacă n-ar fi ea să salveze situația printr-un semnal sonor

\"prima îmi băgam mâinile în balega proaspătă\"
versul ăsta e suculent, îmi place

tamara, m-a înduioșat bunica ta cu sânii revărsați
oare nu își legau pe vremea aia o fașă lungă care le susținea sânii?
că era păcat de ei, sărmanii, să se reverse așa, fără socoteală

mi-au mai plăcut și ciorile care se uită în aceeași direcție, sunt foarte motivate
mai trec pe la tine, îmi place cum scrii!

adriana, titlul mi se pare vetust, iar textul cam diluat, cu metafore desuete (\"conturul discret al unei iubiri\", \"e toamnă devreme\", \"parfum de duminică\", \"toamna iubirii\" etc)
încearcă să fii mai originală, să te joci cu combinații de cuvinte, pentru a evita figurile de stil uzate. astfel îți vei crea un stil personalizat.

mai este un typo la \"azi petru\"

am remarcat \"picioare goale și tălpi întinse/ peste mersul bunicului\". o imagine autentică, suculentă. mersul copilului desculț în spatele bunicului.
o poezie foarte plăcută și calmă.

\"într-un bar fără nume\"

care e barul ăsta fără nume din brașov, că mor de curiozitate, trebuie să fie ilegal, altfel nu poate să funcționeze fără certificat de înmatriculare la Registrul Comerțului, mi se pare un bar underground, cu bărbați decupați din benzi desenate, pectorali indecenți și parfumuri aspre de trabucuri, jazz languros și cocktail-uri supraetajate, un pianist ce cântă cu gura întredeschisă de fericire, femei inteligente și cu nasturii descheindu-se singuri, vreau și eu să descopăr barul ăsta fără nume când mai trec prin brașov, că dacă n-are nume e mai greu de găsit

\"lumina e în piua\"
piuă?
face piu piu piu? ca robinetul de la baie?

\"cântec de lebădă\" mi se pare desuet, aș modifica, păstrând imaginea auditivă a țevilor bolborosite

\"drumurile sunt niște alei\"
uf... cam tautologic... nu se poate găsi altceva în afară de \"alei\"?

în rest poemul e direct și touchant, mi-au plăcut toate figurile
te votez!

Ca tehnică, textul e bine scris, captivant, argoul e colorat, strunit, personajele credibile, stilul dinamic, etc.
Am de făcut o remarcă: eroul nu e consistent, se contrazice în valori și viziuni.
Utilizând contrastul, aproape tot textul personajul ni se prezintă ca un șmecheraș de cartier deprins cu subcultura cocalarilor și grabnic aruncătoriu la sânge nevinovat de curvă, după care, la final, face o pivotare grațioasă și aruncă hainele de băiat de după blocuri, ca un Superman autohton, și își umflă mușchii de om bun, generos, detectivu lu pește improvizat care e de fapt moral și etic și civic și cu simț cetățenesc ridicat.

Așa deci, în final eroicul nostru ni se revelează ca un TaxiDriver neaoș, ce salvează minora virgină de 11 ani, un fel de JodieFoster balcanică, pentru ochii ei verzi și mari și vii.
Personajul pozează în Batmanul local cu relații la PNA, ce îndreaptă lumea salvând un suflețel pierdut, deși știe că fapta lui nobilă e doar o \"picătură în oceanul\" de fărădelegi al lumii mlăștinoase.

Dar întreb și eu, ca toată cititoarea, de ce în pasajul anamnezic și pur autobiografic de mai sus a avut cu totul alte seturi de valori:
\"Hei, știu camera asta, aici era sechestrată puștoaica rockeriță, în noaptea aia dementă din ’99, avea de plătit o datorie pentru droguri, sau ceva de genul ăla, era total atipică, avea carnea tare și fragedă, 18 ani, mirosea încă a liceu, am futut la ea până dimineață\"

Adică amărâta aia de PUȘTOAICÃ nu era și ea un suflețel rătăcit în oceanul de rahat al lumii? Cu ce era ea mai prejos decât MINORA VIRGINÃ? A, poate nu era virgină, deci nu mai putea fi SALVATÃ? Dar nu era și ea o drogată, adică decăzută, cu discernământul diminuat, pusă într-o situație dificilă ca SECHESTRATÃ, având DATORII la traficanții de carne vie pentru DROGURI (stare în care a ajuns tot căutând fericirea, ca și virgina de 11 ani)? De ce pe atunci eroul se comportă ca un șmecheraș cu seturi de valori B.U.G. Mafia și \"fute la ea până dimineață\"?
Mi se pare o contradicție gravă în construirea textului. Atenție pe viitor la astfel de detalii!

e frumos tâlcul piesei de teatru care reprezintă pe scenă chiar viața amanților
plus accelerarea tramei până la deraiere
mi-au mai plăcut versul doi și finalul

repetarea lui \"fiecare\" de la început mă obosește, cred că putea lipsi
în rest e plăcut aici la tine, un aer blajin, cumsecade, de cumințenie a pământului, de mume, de pacturi solomonare cu diavolii necuvintelor, de lumină înnădită în plase de pescuit vise

un text șăgalnic, ce seamănă cu un dans nupțial neotradiționalist, discret, timid, elegant, reiterând tramele căutării, tatonării, aproprierii, proximității legăturilor periculoase, tangaj pe sârma adolescenței

\"panul\"
panoul?

ce se mai poate peria
\"mirosul tău, esență a ființei tale\" e prea explicit
\"râzând zgomotos, ca doi copii\" e banal spus
\"un calambur plin de măiestrie\" e didactic


mi-a plăcut învârtirea pe acoperiș, seamănă cu un dans din lituania pe care l-am încercat și eu, plus finalul tăios, concasant

\"clare călcâie topite pe nisip\"
dacă sunt topite, e greu să mi le mai imaginez și clare
\"un fel de piele topită\"
se repetă \"topit\", nu e indicată redundanța de imagini
\"venele dinăuntru\" pare tautologic, aș fi remarcat o construcție de genul \"venele dinafară\"
\"procesul de aer al cărnii\"
metafora mi se pare desuetă, prea nichitiană
\"parul sălbatic\"
părul?
repeți de multe ori \"un fel de\"
poate e voit, dar încarcă inutil atenția
\"veștejite buze\", \"fruste raze\"
ai putea renunța la antepunerea epitetelor, erau necesare pe vremea rimei și a ritmului, acum sunt bavură

m-a lovit plăcut partea asta
\"șaua lor găurită, caii scăpați în apă- își înșiră
zâmbete, măști de plasă de pește, umbre
desprinse din gura somnului prins\"
\"Foamea de mosc și izul strident al nărilor
- S-asculte, să ia aminte la peșterile verzi ale
melcilor\"

textul îmi lasă o senzație de dans grațios, de balerină degas-iană ce se înclină spre public, de finețe a tăieturii
mai trec pe la tine

Asta spunea și Schopenhauer, în \"Fundamentele moralei\" pare-mi-se, că omului îi vine ușor să simtă compătimire pentru cel în necaz, pentru că se simte bun și asta îl încântă, dar nu-i place să-i vadă pe alții fericiți. Schopenhauer recomandă ca să ne ascundem fericirea, spre a nu trezi invidia unanimă. Să te bucuri cu cel care este mai fericit decât tine, când tu te simți frustrat, da, iată o provocare. Dar nu mi se pare creștină, ci general-umană. Însă nimeni nu e fericit, fericirea altora e doar aparentă. Ca și nefericirea personală.

aș fi lăsat doar \"ca serile în care vei veni beată\"
\"îți voi scrie pe spate povești despre stele\" mi se pare desuet, aș schimba expresia din final
m-aș feri de \"lacrimă\" și \"rouă\" și \"căi de vis\" și \"trompeta îngerilor\", din păcate sunt cam demonetizate

mi-au plăcut
\"ascunde-mi vorbele sub preșul de la ușă\"
\"ne vom scufunda în lanurile de grâu\"
\"Venus între palme împreunate, precum în dansul căluților de mare\"
\"atunci când dormi, fâșii de suflet se scurg printre pleoape\"
voi mai trece pe la tine

o acuarelă marină, cu note dezolante și ruliuri onirice, în care privitorul resimte poignant cizelarea fiecărei tușe, alegerea atentă a formelor și nuanțelor
\"așa sunt despărțirile, corpuri fragile, rupte unul de altul
bărci părăsite, un lemn putred\"
pasajul acesta mi-a amintit de o povestire a lui maxim gorki în care eroul, un vagabond, întâlnește pe o plajă umedă o tânără cerșetoare a nimănui, și face dragoste cu ea sub o barcă răsturnată ce-i apără de burniță
fiecare plecare vestește o neputință din care imploră mâini de copil, o îndepărtare spre ultima sentință a nopții
mi-a plăcut

găsesc aici lucruri plăcute vederii
\"univers decorat tandru cu piese de muzeu îmbrăcate în iederă\"
\"acvariul de toamnă\"
\"am trăit într-o aripă de pasăre cântătoare\"
\"purpura ei îmbracă târziul și ni-l încântă mereu\"

curgător, textul te poartă cu tangajul unui vas scuturat de valuri până la piatra albă a memoriei de fum.

mi-a amintit de filmele lui David Lynch, aceeași impresie de grabă, de luciditate disperată în zborul distrat al lucrurilor, al evenimentelor, de poveste spusă pe nerăsuflate cu multe imagini percutante.

plăcut: \"grația picioarelor încrucișate în mimica dezamăgirii\", \"nimic nu-i pe lume mai viu ca sângele-n apă\", \"stă pe marginea căzii dă scrumul pe jos\".

în prima strofă nu văd niciun joc de cuvinte.
jocul de cuvinte este o glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit. or, aici nu văd nimic de acest gen, nicio corespondență de sunete.

\"și știm bine că prima strofă e cea mai importantă. Și ultima.\"
și nu am înțeles de ce prima strofă e cea mai importantă? pentru impresie?
iar dacă prima e cea mai importantă, cum poate fi ȘI ultima?