Asta spunea și Schopenhauer, în \"Fundamentele moralei\" pare-mi-se, că omului îi vine ușor să simtă compătimire pentru cel în necaz, pentru că se simte bun și asta îl încântă, dar nu-i place să-i vadă pe alții fericiți. Schopenhauer recomandă ca să ne ascundem fericirea, spre a nu trezi invidia unanimă. Să te bucuri cu cel care este mai fericit decât tine, când tu te simți frustrat, da, iată o provocare. Dar nu mi se pare creștină, ci general-umană. Însă nimeni nu e fericit, fericirea altora e doar aparentă. Ca și nefericirea personală.
de acord in mare parte. in ce ma priveste, crestinismul e valabil pentru toata umanitatea, clar, fara a se impune altfel decat prin bine si frumos. apoi, fericirea sau nefericirea, ca stari aparente in viata omului, cred ca sunt doar efectele unei oarecare indepartari de Dumnezeu.