La curve

Merg pe bulevardul care rămâne întunecat oricâte felinare ar pune primăria, pe bulevardul plin de umbre, de porți căscate înspre curți înguste, colcăitoare, bulevardul cu nume de filosof și renume de înjurătură, Mircea Vulcănescu, Bulevardul Muii. Ce dracu caut pe aici? Da, am plecat de la Operă, după o discuție ratată cu niște prostituați gay, mi-am propus să merg pe jos spre casă, până la dracu-n praznic, în Bucureștii Noi. De parcă mersul pe jos și aerul împuțit de București mi-ar putea schimba starea de frustrare… O umbră avansează spre mine, prelingându-se de pe lângă o casă care îmi pare cunoscută… „Domnu’ vrea un fetiț?” Mă opresc ezitând… De unde știu casa asta?... Și intrarea, e familiară până la… „Avem de toate felurile, domnu’, pe alese, cu țâțe mari, nu cordeli, și boboci de 16 ani…” „Negrese, asiatice aveți?” întreb, încercând să câștig timp. Mi s-a pus pata să-mi aduc aminte ce și cum… Da! 1999, prima comandă grasă la firmă, Sorin ne-a îmbarcat pe toți, vrând nevrând, să mergem să sărbătorim, să luam niște fete… Doamne, ce vremuri, eu aveam audiul ăla 100, cât o vacă, mergeam beat pulbere prin oraș, eram ieșit complet pe geam, cu curul pe portieră, răcnind cu mâinile rășchirate, cu sticla de Jim Beam într-o mână și cu maceta în cealaltă, Sorin mă ținea de mijloc, aplecat de pe locul din spate, să nu pic în freză, conduceam cu picioarele, noroc că volanul mergea ușor, și Fazanu’, de pe locu’ mortului, cu picioru’ răscrăcărat peste schimbător, călca accelerația până la fund, dând din cap ca dementul în ritmul lui „God gave Rock’n Roll to You”… Ce putea să facă mașina aia în a treia, că cine să mai schimbe vitezele, am călărit Bucureștiul cu 140 la oră, în urlet de motor de 2000 supra-alimentat și supra-turat, când ne apostrofa cineva fluturam maceta către el și dispărea instant, am dat de băut la toți cerșetorii, aveam bani, Doamne, eram liberi să călărim ca în Vestul sălbatic, America on-line live in Bucharest… Ne-a oprit de trei ori poliția în noaptea aia, aruncam în ei cu hârtii de 20 de dolari… Îmi aduc aminte de un plutonier gras, hămesit, cu vestonul descusut, puțind a transpirație și a lăcomie, cum îi dădeam peste obraji cu teancul gros de hârtii de o sută, și avansam spre el clătinându-mă, dădea înapoi transpirând și mai tare, lingându-și buzele pofticios, m-ar fi rupt în bucăți, dar vroia și el, măcar o hârtie din visul american, și cum l-am pus să latre, și pe colegul lui, o piticanie, să urle la lună, pentru câte o sută de dolari… Doamne ce-am mai râs!... După aia ne-au dus cu girofarul până în capătul Bulevardului, acolo s-au oprit, să nu sperie fetele, și ne-au zis că între 102 și 108 găsim ce-i mai bun, grăsanul era chiar emoționat, cred că simțea bancnota ca pe o minune în buzunarul unsuros, mi-a spus să zic că m-a trimis Bucălatu’, să ne dea sănătoase, că dacă apare vreo problemă s-a supt cu patrularea la ore fixe… Da, chiar la casa asta am aterizat atunci… Coloratul se uită intrigat, și deja cam nervos la mine… „Ce-ai zis?” mă hlizesc la el. „Auzi, ești vrun gabor? Nu prea pari, da vezi!... N-ai nimerit-o aici, noi suntem băieți salon, suntem cu cotizația la zi…” și se-nfățoșează către mine belicos, deja alte două umbre se desprind de zid, căcam-aș pe amintirile mele, e momentul pentru vraja mării… „Nu frățioare, n-am mai fost de mult p-aicișilea, mă frecam la cerebel să-mi aduc aminte ce găoază mi-a plăcut ultima dată, mă luasem cu amintirile… Auzi, Lili mai e?” Pufnește în râs și se destinde vizibil, ok, am scăpat fără buzunar pe burtă, băga-mi-aș curiozitatea unde știu eu… Umbrele fac stânga-mprejur și se topesc în curte. „Băi, da tataie mai ești… Te-au ascuns ăștia sau ce? De ce n-ai zis că ești pârnăiaș?... Da cu ochelari, pari mostrofloc de baltă… Auzi, n-oi fi d’ăla obsedatu’ care taie fetele!...” se îngrijorează din nou, „că dacă ne strici vro boarfă, o plătești de nouă, clar?!” „Nu frățică, m-au găjbit pentru dat cu jula în contabilitate, stai blând… Zi de Lili…” „Pai aia era în floare acu’ 10 ani, când eram io puradel de autobuz, a mai mozolit-o p-aici până acu trei ani, da’ s-a ofilit bre, are și trei floștoroci, s-a tirat la țară, că ținea camera ocupată degeaba, n-o mai alegea nimeni…” „Sic tranzit gloria mundi” mă trezesc vorbind ca vaca. Se uită chiorâș la mine. Mda, l-am enervat din nou… „Auzi, băi, vrei un pizdoc să-ți versi coaiele, sau ce pula mea vrei?! Că mă ții din treabă!...” „Da, văd că e coadă de cleenți!” încerc o strategie de dur. „Dacă nici io nu știu cum s-a pus ăștia cu paru’ pe vrăjeala din stradă…” A mers, se-nmoaie… „Da, băi coaie, e nașpa, și ne ia și pielea de pe noi cu cotizația dă moravuri! Și după ce-i plătim, mai vine și-n razii surpriză și ia fetele la secție câte 2 zile… Cică să dea bine la presă… Păi gura mea ce mănâncă două zile, teveu la tavă?!” „Zi ce ziceai de negrese și chinezoaice” încerc eu să par credibil… „N-am, frățioru’ meu, am doar o vietnameză, da’ e cloacă rău, n-aș da-o decât la presari… Da’ pentru tine, că văd că ești salon, îți dau niște bunăciuni, fragede și cu patalama de la medic!” „Ete canci, acu’ aveți și patalama de la medic?!” „Bă, a-nebunit cleenții, vine și cere certificate d-alea, că e fata sănătoasă, le-am dus la control pe toate, să mor io… Acu’, mai punem și noi d-un certificat pen’ alea cu vâj, da astea merg la ăia abțiguiți, că nu mai vede ce și cum… Þie-ți dau pizdică curată, zi vrei? Hai că-ți fac și reducere, că ești pârnăiaș, cine știe de când n-ai văzut rozulia la față…” Vreau? Hai să vreau… „Auzi, da’ nu mă bagi în curte și pe urmă o aburești că asta nu, că uite-o pe ailaltă, că astea le-am fumat de mult, și nu mă bag la putreziciuni…” „Nu, mâncați-aș portofelu’, ce-ți face ție cu ochiu’, aia-ți dau… Hai la coteț!...” „Ce mișto era pe vremuri”, mă trezesc făcând conversație, „erau fetele la stradă, treceai ușurel cu mașina și alegeai din mers…” „Da, era…” spune nerăbdator, „hai să-ți arăt mandravelele…” Avansăm în curtea îngustă, cu zidurile atârnând hâde peste cap, cu ferestrele oarbe, cu obloane scăpând ici-acolo un fir de lumină. Ajungem pe la mijloc, fojgăială mare, vreo șase fete, numărate după jarul de la țigări, întuneric beznă. „Ia zi, care-ți place?” „Băi frățioru’ meu, ți-am zis să nu mă iei de prost, că nu-mi place, ce vrei s-aleg aici, să le luminez cu bricheta, sau ce vrei?” „Păi aici e locu’ lor…” cârâie agitat. „Loc, neloc, eu m-am cărat dacă nu mergem la lumină” și dau să mă-ntorc spre ieșire. „Unde la lumină, băi, cardel, unde vrei să mergem?” șuieră, de data asta agresiv pe bune. N-am la mine decât vreo 2 milioane, ceea ce n-ar fi mare nenorocire. Dar ar putea să-mi spargă ochelarii în procesul de „prelucrare” și asta chiar ar fi o problemă. Mă-ntorc și pășesc spre el cu tupeu. „Auzi băi glumețule, ți-am zis de la început că nu mă faci, în spatele curții, unde e intrarea în casă, e bec afară, și e lumină, n-ai decât să apeși pe întrerupător, și e și după colț, nu ne vede nimeni din stradă…” Se pare că frica mi-a sprintenit brusc memoria… „Așa e frățioru’ meu” se-nviorează din nou, „ești dăștept, pupate-aș! Acu’ chiar știu c-ai mai plimbat ștanga p-aici, haidi fă la lumină!”… Chicoteli, hihăieli, târșit de pași, dau cu piciorul într-o cutie de conserve goală care face un zgomot infernal, scap o înjurătură, mă simt cam încordat, m-am băgat într-un rahat mediu spre măricel… „Fă, bagaboantelor, nu v-am zis să măturați curtea?! Ale dracu, până nu le dai la ficat nu-nțelege!...” zice corcodelul cu ton de scuză… Ajungem în spate. Bâjbâie după comutator, îl găsește, zdrang! becul chior îmi arde retina, îmi feresc ochii cu palma încercând să zăresc ceva printre petele negre care îmi joacă în față. „Ia zi! Hai că acu’ ai și lumină, ai dă toate…” Încearcă să pară binevoitor, dar e clar că au început să-i încolțească idei de rezervă în cap, trebuie să preiau inițiativa… „Hai fă, ia treceți aici la lumină, să vă văd. Hai blondo, treci, că nu te iau la casting… „Auzi, meștere” mă-ntorc spre el agresiv, „vezi că poate vreau să dau și la rozetă, sper că n-are vreuna figuri în cap să-mi spună ca vreo doamnă că ‘Eu nu fac sex anal’, că-i mut fălcile, și după aia vedem cum ne-npăcăm…” „Nu mâncați-aș, toate fac de toate… Da’oricum, dacă-ți vine să pocnești vreuna, dă-i la ficat, că dacă-i pocești moaca, nu mai e bună pe urmă… Uite, roșcata are șaișpe, cre’ că e fix ce-ți trebuie…” Merge stratagema, văd respectul crescând în el cu cel puțin cinci grade… Mă uit în ochii, fetelor, ochii mă interesează de fapt… „Hai fă, privirea sus, ce, oi fi rușinoasă, hai, că mie-mi place să mă privești în ochi când o iei la răsfățat…” Ouch, asta n-a fost prea reușită, peștele se uită cam ciudat la mine, da’ nu zice nimic, tot e bine… Mă uit repede și cu atenție flămândă în ochii lor, toate au privirea aia adâncă, obosită, bătută, furată și reinventată în povești melodramatice reimaginate de atâtea ori încât nici ele nu mai știu care e adevărul, care e istoria lor, priviri de obiecte care ar spune orice își imaginează că vrea să audă stăpânul momentului, orice numai să fie bine, să fie mai ușor de data asta, să nu mă bată, poate câștig dintr-o oră 20 de minute de vorbit, e greu să fi futută non-stop, ți se duc dracu’ toți mușchii vaginali, ca să nu mai vorbim de perversu’ ăsta din fața noastră, care probabil sigur o să-mi spargă curu’, și pe urmă o să vrea, ca mârlanu’, sex oral după anal, are și ochelarii ăia de broască, și de obicei intelectualii ăștia sunt perverși rău, o să-i spun povestea cu fetița, poate… Pe toate le-am privit din poarta sufletului, și mi-era milă, dar nu aveam ce face cu ele, nu erau ce-mi trebuia… Deși, probabil va trebui să aleg una, de aici nu scap cu banii nedați, însă categoric prefer să scap nebătut… Deodată se aude ușa scârțâind în spatele meu, pe sub bec. Mă-ntorc, gata de primejdie… în prag o slăbătură cafenie, cu niște țâțe de capră împungând un tricou jerpelit, cu pantaloni scurți, roz spre gri de jeg, fluturând pe ea, probabil pomană de la una dintre fofoloancele cu creștere de kilograme… Și ochii! Ochii verzi, mari, sorbind inacceptabilul încă cu sete, speranțe lucind în iriși, privire neînfrântă, un om real într-o lume ireală, aici ai miză, aici e ceva viu în suflet, aici pot să fiu vampir, pot să-mi satur setea bolnavă, de-abia mă stăpânesc să nu sar pe ea… „Uite p-asta o vreau” indic arătarea din prag. Proxenetul face ochii mari, fetele pufnesc într-un râs pe care-l suspectez isteric, o aud pe una șoptind „Þi-am zis eu că e pervers…”, nu-mi pasă, n-am ochi decât pentru puștoaica din ușă, căreia îi ia două secunde să înțeleagă ce se-ntâmplă, până să-ncerce s-o șteargă înapoi în casă, prea târziu, coloratul a prins-o cu o mișcare iute de încheietură, și o ține zdravăn… E uimit, dar e hotărât să negocieze, se vede că afacerile au mers prost în ultima vreme, inclusiv după fardurile fetelor, au aceeași nuanță de ruj și sunt toate date cu albastru la ochi, sunt în pană de mălai, e clar… „Băi tataie, ești sigur că o vrei pe Gina, bre?” „Îhâm” mormăi încruntat, „ce, e vreo problemă? Ai zis că pot să aleg ce vreau, și ți-am zis din start că…” „Da, băi, dusule, da’ asta are unșpe ani și nici nu știe ce să facă cu pula, încă n-am scos-o la produs. Tu nu vezi cum arată?! Și cred că-i și neîncepută…” „Foarte bine. Deci vă fac un serviciu, nu?” rânjesc eu, cât de lupește pot. „Ho, că nu-i așa! Virginele e mai scumpe, că odată-n viață spargi boboc de fată…” Gina tremură în mâna lui ca apucata, a început, să i se vadă frica, oroarea în privire… Doamne, ochii ăia, o să mă reped ca lupul în ei!... „Mi se rupe mie de virginitatea ei! Adu-mi una la fel, ca asta, slăbătură să fie, și pe la maxim doișpe. N-are decât să fie spartă pe toate părțile, nu-mi pasă, asta vreau.” „Haidi, bă, uită-te și tu ce fete frumoase, nu vrei una d-asta?” Mă-ncearcă, să vadă cât de tare o vreau pe puștoaică. Fetele deja au început să se foiască, ușor cocârjate, e clar că m-au declarat nebun de tot, nici una n-are chef să rămână singură cu mine în cameră. „Băi, prietene, dacă vroiam găletușă, îmi luam de-acasă. După șapte ani de ascunziș, vreau ceva care să pârâie când intru în ea, înțelegi?! Babe de-astea, de-mi vinzi tu, am și pe stradă, și-ar dă năvală fără mofturi, n-am nevoie să le plătesc. Hai, îmi aduci alta ca ea? Că pe asta văd că nu vrei s-o dai, parcă ți-ar fi rudă, ceva…” Mă risc, mă risc enorm, dar altfel, dacă mă miroase cât o vreau pe Gina, pur și simplu nu o să am bani s-o plătesc. „Bine, bă, nu te poți căca în gustul omului… 3 milioane, și vă duce Alberta în camera ei…” Scot portofelul încet din gentuța atârnată la gât, m-apropii de el, Gina încearcă să se smulgă dar o ține bine, o zmucește înapoi, dă să o pocnească, ridic un deget: „Nooo!... Nu deteriorăm marfa înainte de livrare, nu?” Rânjim unul la altul. Îi desfac ostentativ portofelul în față, scot toți banii dinăuntru, să se vadă că rămâne gol, și zic: „Două douăsute, asta-i tot ce am. Îi iei p-ăștia, sau am plecat” Îi lucesc ochii, înghite în sec, am mizat corect, am câștigat… „Bine, frățioare, cum zici tu, că am zis că-ți fac și reducere, ia-o… da’ vezi, apuc-o zdravăn, că n-am chef s-o fugărim prin toată șandramaua…” înșfacă banii și se-apucă să-i numere… „O oră, da?... Știi regula…” O apuc de mână ferm, cu stânga, și mă aplec la nivelul ei, întorcându-mă cu spatele la asistență. „O să fie bine” zic, „o să vezi, n-o să te doară de loc” și de îndată îi fac cu ochiul. Tresare, teroarea îi piere din ochii o clipă, înlocuită de curiozitate. Profit ca să-i zâmbesc cu toată căldura, un zâmbet larg de om bun, învățat la cursurile de non-verbal. Se relaxează, un om care zâmbește așa frumos nu poate fi un om rău, nu, nici un om bun nu ar face o asemenea oroare unui copil… Mă privește întrebător, strâng ochii a complicitate, și, mimând așezatul ochelarilor, profit de faptul că „frățioru’ meu” vorbește cu bruneta, probabil Alberta, îi dă instrucțiuni, și îi fac Ginei semnul de „Șșșșt…” apoi zâmbesc din nou. Gina se relaxează, ce ușor sunt de manipulat copii dacă știi care sunt instrumentele la care să cânți, e perfect, am nevoie de ea liniștită ca să mă bucur pe deplin de ceea ce are de oferit. Mă-ntorc spre ceilalți. „Mergem sau o frecăm toată noaptea?” „Gata, băi, vă aranjează acuma Alberta…” Bruneta dă din cap c-a înțeles și se strecoară pe lângă mine, cu grijă să nu m-atingă, de parc-aș fi un păianjen veninos, mă umflă râsul, nu mă așteptam să obțin un efect dramatic atât de accentuat… Urc pe scările soioase, înecate în lumină roșie, în spatele Albertei, cu Gina de mână… Intrăm în a treia cameră pe stânga… Hei, știu camera asta, aici era sechestrată puștoaica rockeriță, în noaptea aia dementă din ’99, avea de plătit o datorie pentru droguri, sau ceva de genul ăla, era total atipică, avea carnea tare și fragedă, 18 ani, mirosea încă a liceu, am futut la ea până dimineață… Sorin și Fazanu’ au făcut schimb de partenere, dar eu n-am vrut să mă dau jos de pe ea, așa de bine mi-era… ce ironie, după nouă ani, în același loc, o întâmplare la fel de proaspătă, de nouă, de neașteptată ca cea de atunci… nu mai fusesem la curve înainte, iar acum e prima oară când sunt într-o cameră cu o fetiță de unsprezece ani, în nobilul scop al satisfacerii poftelor mele perverse… Camera asta e mișto, are și baie, de obicei e folosită de mai multe cupluri odată… Alberta se oprește în mijloc și-mi zice: „Ok, Jony se pare că a prins drag de tine, mi-a zis să ți-o livrez curată și la cheie.” Deci Jony îl cheamă pe pește… Mă privește ciudat, intens, ca și cum s-ar aștepta să zic nu. E ceva necurat la mijloc, corcodelul mă bănuie de ceva, asta nu-i bine deloc. Nu pot să refuz, trebuie să joc inteligent. „Bine fă, ce mai aștepți, prestează…” „Gina, hai la baie” zice matracuca uitându-se în continuare țintă la mine. Gina se uită disperată în ochii mei, nu pot decât să privesc în gol și să zâmbesc vag. Vaca asta o să strice tot, în loc să am o fetiță cuminte, așteptând surprize, o să am un copil speriat și isteric. Trebuie să scap de ea rapid, dar după ce o conving că nu reprezint nici un pericol. Îmi aprind o țigară, încerc să dau bice la neuroni, hai, ceva neașteptat, să-i fută creierii panaramei… Încă gândesc când ies amândouă din baie, Gina are părul umed și e îmbrăcată într-un halat transparent, i se văd formele subțirele, de copil, sânii țuguiați, de virgină, și ochii ăia mari, verzi, gata să mă înghită… Stop. Acum, sau pierd inițiativa. Mă ridic exuberant de pe fotoliu și pășesc repede spre ele, descheindu-mă din mers la curea. „Ia să vedem, ce avem noi aici…” Gina e înghețată, incapabilă de reacție. Smulg halatul de pe ea și-l azvârl în moaca Albertei. Surprinsă, îl primește drept în figură și vreo două secunde se luptă cu el, suficient cât să-i fac un semn energic Ginei, cu degetul la buze și o încruntătură suplimentară de „taci orice-ar fi” Mă-nvârt ca un lup flămând în jurul ei, stă nemișcată, cu mâinile pe lângă corp, sfârcurile i s-au întărit, bucile mici îi tresar ritmic, într-un spasm nervos. Am terminat de desfăcut cureaua, now what? Alberta pare că n-are nici un gând să se tireze, la cum își linge buzele pare chiar că s-a excitat de ineditul pervers al situației… Improvizăm… „Ia pune-o pe pat să vedem ce abera Jony de virgină și alte alea… Că dacă e, nici nu mai pun prezervativ, bonus!” Stârnită ca o hienă în apropierea unei gazele eviscerate, bruneta o împinge pe Gina pe pat, și mă ia de mână, trăgându-mă mai aproape. Pune mâinile cu gheare lungi, violete, pe genunchii Ginei, și-i desface cu încetinitorul picioarele. Smocul de păr cafeniu se despică, dând la iveală un roz surprinzător. Gina are cei mai mari ochi pe care i-am văzut în viața mea. Pare că nici nu mai respiră. Alberta îmi ia mâna în mâna ei, ca o iubită, o simt cum tremură de excitare, îmi aranjează cu cealaltă mână arătătorul, întins și lipit de al ei, și încet, mână-n mână, pătrundem în Gina… Îmi dirijează degetul… „Aici, simți, aici e himenul…” Se apleacă să vadă mai bine. „Auzi, vrei s-o sparg eu pentru tine?...” aproape că miorlăie ca o pisică în călduri… Îmi trag mâna înapoi, îmi bag arătătorul în gură și-l sug tacticos, Alberta mă privește prostită, e momentul să supralicitez. Încep să mă deschei la șliț. „Mmm, gustoasă fată, Gina voastră… Auzi, dacă tot vrei să rămâi prin preajmă… Am clar o obsesie pentru curu’ tău, mi-a plăcut de când te-am văzut, pot să ți-o trag un pic pe la spate? Da’ fără cremă, că nu mai e nici o sfârâială, una d-aia, adâncă, să pârâie, cum îi spuneam lui Jony că-mi place. Încep cu tine, că după ce o lucrez pe Gina, s-ar putea să se blegească definitiv. Ia zi, ai Durex Arrouser?” „Du-te dracu, imbecil bolnav!” sare ca arsă de pe scaun, împiedicându-se în șlapi spre ușă. „Sper să-ți moară la intrare!” îmi urează înainte să trântească ușa. Mă duc tiptil spre intrare, ținându-mi cu o mână pantalonii deja desfăcuți. Trag zăvorul și mă-ntorc spre Gina. Stă în continuare pe pat, cu picioarele desfăcute. Sper că nu e în stare de șoc. Mă închei la pantaloni, fir-ar să fie, toată vorbăria asta despre futut mi-a încioropsit zdravăn brebenelul, închid șlitul cu chiu cu vai, cureaua, așa… Când ridic ochii, Gina stă în capul oaselor, cu picioarele lipite, ușor îndoite de la genunchi… E încordată ca un arc, dar nu pare șocată, asta e bine. Culeg de pe jos halatul, i-l arunc ușor pe pat, și-mi trag un scaun la margine. „Pune-l pe tine, că e cam răcoare, a venit toamna. Ia zi, care-i povestea ta? Da’ stai, să nu ne grăbim aiurea, mai avem 55 de minute, vrei o ciocolată?” Scot Snickers-ul dublu din gentuță, purtat pentru cazuri de hipoglicemie urgentă, îl desfac, îi dau o jumătate și încep să cioflăi la cealaltă. Ne zâmbim, cu gura plină de ciocolată și alune. Parcă am în telefon numărul tipului de la PNA, care mi-era dator o favoare, dacă nu, e acasă, în agendă. Mi-a zis să-l sun o singură dată, doar pentru probleme serioase. Cred că am dat peste ceva serios. „Gina, tu n-ai vrea să pleci din locul ăsta?” Dă din cap fericită, mestecând de zor, înghițindu-mă cu niște ochi mari, verzi, care mă mint că lumea e bună de trăit, că sunt un om bun de îndrăgit, îmi vine să mă iau la palme în fața speranțelor lucind acum viu în iriși, e doar o picătură dintr-un ocean, și tu știi asta, măgar bătrân ce ești!... În fine, om vedea, terminăm ciocolata, apoi povestim și punem un plan la punct, să rămână întreagă până mâine dimineață, când apare cavaleria… Doamne, în ce criză de subiecte eram!...