azi am ridicat zidul

duminică, 17 august vizualul ochii tăi rotunzi, care mi-ar părea anormal de mari în lumina asta slabă a stației de metrou, m-ar sfredeli, privirea ta mi-ar intra în toți porii și m-ar ameți ca atunci când ne-am învârtit pe un acoperiș. eram doar noi doi, ne țineam strâns de mâini și ne învârteam repede, tot mai repede, cu ochii strânși și râzând zgomotos, ca doi copii. tactilul degetele tale mi-ar atinge în-tâmplător în-șelător în-joacă genunchiul drept sau umărul sau un oarecare centimetru pătrat de piele, îndeajuns încât eu să tresar și mii de gânduri să-mi alerge uluite prin minte și atunci m-aș întoarce spre tine și ți-aș vedea zâmbetul acela șăgalnic. expresia aceea a celui mic când a făcut o boacănă. degetele și-ar relua cuminți locul, apoi am continua să vorbim banalități. olfactivul aș zâmbi fără să-ți spun de ce atunci când, aplecându-te peste mine să vezi ora pe panoul de la metrou, aș simți acel miros al tău, de păr de copil, de liniște, de căldură. un miros de armonie. aș zâmbi ca atunci în somn când, dormind lângă tine, am visat că mirosul tău, esență a ființei tale, mă îmbracă din cap până în picioare. dimineața mi-ai spus că ai stat la pândă și nu mai văzuseși până atunci pe cineva zâmbind în timp ce doarme. cuvântul câteva cuvinte pe care le-ai rosti senin direct peste zbuciumul inimii mele mi-ar lumina obrajii și aș zâmbi stingher pentru ca apoi printr-un calambur plin de măiestrie sau o completare neașteptată să schimbi sensurile. și inima să-mi ofteze și să se ghemuiască mai tare în ea, palpitând de durere. Dar eu nu merg spre casă pe același drum cu tine. Azi am ridicat zidul.