alunec alunec alunec
pe două raze
una de întuneric
cealaltă de lumină
slalom uriaș pentru pitici
păzește-mă Doamne
la cotituri
să nu-mi fugă
de sub picior
lumina
sau
mi-am luat lumea în cap
am ticsit-o cu greu
e mare lumea asta
mare și rătăcită ca mine
mi-am luat lumea în cap
și am pornit prin tine
hai-hui
de dincolo
îmi venea în întâmpinare
Înăbușă-ți primul impuls
Te culcă pe o aripă
Să nu te mai prinzi că ești muls
De clipă
Sărută-i urmele lui tezeu
Scoate-ți prostiile din cap
Vei deveni perfectul zeu
Cu handicap
Adună-ți
țipă lăstunii isterici
gheață în piept uscăciune în gură
ard icoanele din biserici
îngerul meu de tortură
exilat între aure de sfinți
subiectul își mistuie predicatul
încât își iese din
uneori
din îngemănarea celor două se naște
a treia
\"mingea săltând din solul unei planete
în cerul alteia\"
încremenește în vid
fulgerată sedusă răpusă
de soare de lună de stele
de
pe aleea de lumină în văpaia dimineții
pe o pârtie alpină de pe tâmpla cărunteții
lunecam în vis de ceară cu patinele de rază
ochiul tău de întuneric o lalea uscata-n vază
pe aleea de lumină
se ia o foaie curată de caiet
se taie cu foarfeca cele patru colturi
proporțional spre centru
se aduce la mijloc fiecare al doilea unghi
patru unghiuri din opt
se fixează cu o țintă
de
nu vreau să văd
crini îmbătați de întuneric
pe virgina pernă a zorilor
plapuma
cer înnorat înnoptat
înăbuși-va din fașă
tunetul în revărsare
al furtunii ce moare senin
trâmbița de
te iubesc
ca pe o apă neîncepută
ca pe un cer necuprins
ca pe un vânt nealinat
ca pe un foc nestins
ca pe un dor neîmpărtășit
...
ca pe un cuvânt spus
de miliarde și miliarde de
(...)
bucuria ta m-a bucurat
mai mult
decât tristețea mea
(...)
doar s-aprinde în piept
floarea iubirii
că vine diavolul
invidios
să mi-o stingă
(...)
să nu mă învețe nimeni
cum se
neputința dragonului
de a nu mai slobozi pară pe nări
atunci când se zbate nebun
rotindu-se în jurul cozii
s-o muște de vârf
urmându-și chemarea ființei
nici măcar sisif
blestem pentru cei
când sunt plin de tine
până în tainele cerului
până în miezul pământului
până în inima focului
până în sarea oceanului
până în steaua norocului
spune-mi
unde m-aș mai putea revărsa