Ion Diviza

ochiul de pește care nu plînge decît sub oglinda retinei să nu spele cu lacrima sa apa oceanului dulce

I. un fulg in fulgarin negru II. luc(i)eferi cazand in sus III. ochi de apa inghitindu-se IV. zbor scurt cadere lunga a-bis

o fulgerare lumina (sin)ucigand blondul pamantiu

mi-am luat lumea în cap am ticsit-o cu greu e mare lumea asta mare și rătăcită ca mine mi-am luat lumea în cap și am pornit prin tine hai-hui de dincolo îmi venea în întâmpinare

Înăbușă-ți primul impuls Te culcă pe o aripă Să nu te mai prinzi că ești muls De clipă Sărută-i urmele lui tezeu Scoate-ți prostiile din cap Vei deveni perfectul zeu Cu handicap Adună-ți

nu mă tem să fiu călcat de trenul iluziilor ca o ană carenină revin mereu descălțat de sine pe acest peron al eternei sinucideri

țipă lăstunii isterici gheață în piept uscăciune în gură ard icoanele din biserici îngerul meu de tortură exilat între aure de sfinți subiectul își mistuie predicatul încât își iese din

uneori din îngemănarea celor două se naște a treia \"mingea săltând din solul unei planete în cerul alteia\" încremenește în vid fulgerată sedusă răpusă de soare de lună de stele de

copii jucându-se cu păsări de hârtie pe care n-a fost scris nici un cuvânt iar în sângele meu plânge înnebunită sarea viitorului bunel

pe aleea de lumină în văpaia dimineții pe o pârtie alpină de pe tâmpla cărunteții lunecam în vis de ceară cu patinele de rază ochiul tău de întuneric o lalea uscata-n vază pe aleea de lumină

Plimbându-și nurii afroditici, Ele se-ntreabă și socot: Să meargă cu bărbați politici Sau cu bărbați care... mai pot.

Avand coloana cât un munte, Prelungă cum e la Brâncuși, Pe-americani, pe nemți, pe ruși I-am fi pupat numai în frunte.

Adevărul amintit Mie-mi pare fără rost: Din prostie m-am trezit, Din beție... Da ce-s prost?!

planetă de dor soare de nu-mă-uita renasc din tine

nu vreau să văd crini îmbătați de întuneric pe virgina pernă a zorilor plapuma cer înnorat înnoptat înăbuși-va din fașă tunetul în revărsare al furtunii ce moare senin trâmbița de

te iubesc ca pe o apă neîncepută ca pe un cer necuprins ca pe un vânt nealinat ca pe un foc nestins ca pe un dor neîmpărtășit ... ca pe un cuvânt spus de miliarde și miliarde de

(...) bucuria ta m-a bucurat mai mult decât tristețea mea (...) doar s-aprinde în piept floarea iubirii că vine diavolul invidios să mi-o stingă (...) să nu mă învețe nimeni cum se

neputința dragonului de a nu mai slobozi pară pe nări atunci când se zbate nebun rotindu-se în jurul cozii s-o muște de vârf urmându-și chemarea ființei nici măcar sisif blestem pentru cei

când sunt plin de tine până în tainele cerului până în miezul pământului până în inima focului până în sarea oceanului până în steaua norocului spune-mi unde m-aș mai putea revărsa