nici vânt
nici catarg
doar o pereche de vâsle
înloc de aripi
pe undeva trebuie să fii și tu
\"nurlie îngeră\" sau o esență mai diluată
pe care o beau zeii
și o visează poeții începători
Alaltăieri noaptea
iarăși m-a chinuit prin somn diavolul
care mă lăsase parcă în pace încă din copilărie
când îmi umplea visurile de coșmaruri
noapte de noapte
Luând chipul unui țap,
m-a
două orbite
doi ochi de abis
două răni picurând în adâncimi
ceara nimicului clipă
locul de unde-a zburat
locul ce l-a săpat
cuvântul
nenăscut
întru
a se naște
s-au exilat somnambuli într-o oază de flori cuvine de hârtie picturi policrome executate în agonia narcisului care nu se poate sătura decât cu foamea de sine
un singur ghimpe din mărăcinele
iar la noi la papuași
poveștile nu-s ca la toți papuașii
mă trezește într-o noapte cu urletul său
câinele fiziologului Ivan Pavlov
javră sfântă care-o făcea pe cobaiul
în laboratoarele
de atâtea săruturi
câte au curs peste perna
atinsă din întâmplare de aripa ta
coșul pernei e numai găuri
înnebunite penele zvâcnesc prin ele
ca lăstunii din malul râului
pe a cărui apă îmi
patima jocului
nu mă mai scoate în stradă
din turnul de cochilii
(lumea e un teatru
viața e un joc
prostii mursecate de oameni de geniu
sau de proști geniali)
jocul patimei!?!
sunt lut
dacă te temi să te ascunzi
ascunde-te măcar de sine
e atât de stânjenitor
să te vezi gol
înainte de a face un duș de cuvinte
reci ca ideea de focul sacru
sacru-lacru-simulacru
dacă te
cheia cu două găuri
încă n-a fost inventată
bulversată gaura
se cercetează din interior
hăul este mai înalt
decât înălțimile
înălțimile sunt mai adânci
cât e de simplu totul
și cât
mașina
de compus poezii
va salva universul
poetic
de patimi
de doruri
de prostii trăite
copy paste
copy paste
paste paste paste
mașina
de compus poezii
un pentium 6
ori 666
va
când nimic nu mai aștepți
de la viață
vine viața
într-un ozeneu
bătut cu diamante
de iluzii scumpe
se rotește
ca orice ozeneu
în jurul axei tale
te proiectează
ca pe un star
pe
E între noi a-t-â-t de mare
Încât de-ar fi și ne-am urca -
Pe umeri - unul altuia -
Nu l-am ajunge ca valoare.
Oricum, ne lasă-un loc sub soare
Să ciugulim și noi un bob
Când între noi va fi
tot ce simt
că voi simți
știi
tot ce gândesc
că voi gândi
știi
tot ce am fost
și voi fi
știi
tot ce știu
știi
știm
din care matrice
vine această
atotștiință
de noi
în