Ion Diviza

Alaltăieri noaptea iarăși m-a chinuit prin somn diavolul care mă lăsase parcă în pace încă din copilărie când îmi umplea visurile de coșmaruri noapte de noapte Luând chipul unui țap, m-a

îngerul a plecat în Misiune cu un scooter. era grăbit dar nu mai avea nevoie de catarg. deși din spate îi sufla vântul iubirii

aura ta înfășând un alt trup de femeie un copil gângurind pe dinafară poetul

două orbite doi ochi de abis două răni picurând în adâncimi ceara nimicului clipă locul de unde-a zburat locul ce l-a săpat cuvântul nenăscut întru a se naște

s-au exilat somnambuli într-o oază de flori cuvine de hârtie picturi policrome executate în agonia narcisului care nu se poate sătura decât cu foamea de sine un singur ghimpe din mărăcinele

Am tot zburat prin galaxii Pe unde n-au pătruns nici magii. Dar ne întoarcem la soții Căci ni s-au terminat... posmagii.

iar la noi la papuași poveștile nu-s ca la toți papuașii mă trezește într-o noapte cu urletul său câinele fiziologului Ivan Pavlov javră sfântă care-o făcea pe cobaiul în laboratoarele

de atâtea săruturi câte au curs peste perna atinsă din întâmplare de aripa ta coșul pernei e numai găuri înnebunite penele zvâcnesc prin ele ca lăstunii din malul râului pe a cărui apă îmi

între \"da\" și \"nu\" răstignit sufletul meu

Un mărțișor acum, de Paște, I-aduc poetului cel trist: El în Lumină va renaște Redevenind... epigramist.

Înțepat de toți la rând Pentru vorba sa pustie, De-acum tace și în gând ...Să nu spună vreo prostie!

patima jocului nu mă mai scoate în stradă din turnul de cochilii (lumea e un teatru viața e un joc prostii mursecate de oameni de geniu sau de proști geniali) jocul patimei!?! sunt lut

dacă te temi să te ascunzi ascunde-te măcar de sine e atât de stânjenitor să te vezi gol înainte de a face un duș de cuvinte reci ca ideea de focul sacru sacru-lacru-simulacru dacă te

cheia cu două găuri încă n-a fost inventată bulversată gaura se cercetează din interior hăul este mai înalt decât înălțimile înălțimile sunt mai adânci cât e de simplu totul și cât

. . . cu geana-mi pană de corb pe lumina nopții tale scriu nevermor nevermor nevermor e devreme fiindcă-i târziu

când nimic nu mai aștepți de la viață vine viața într-un ozeneu bătut cu diamante de iluzii scumpe se rotește ca orice ozeneu în jurul axei tale te proiectează ca pe un star pe

E între noi a-t-â-t de mare Încât de-ar fi și ne-am urca - Pe umeri - unul altuia - Nu l-am ajunge ca valoare. Oricum, ne lasă-un loc sub soare Să ciugulim și noi un bob Când între noi va fi

e bine să fii îndrăgostit de o iluzie e foarte avantajos iluziile se nasc și mor iar tu rămâi nemuritor ca iluziile

tot ce simt că voi simți știi tot ce gândesc că voi gândi știi tot ce am fost și voi fi știi tot ce știu știi știm din care matrice vine această atotștiință de noi în