erai prea frumoasă ca să nu mori
rănită de aripa unui fluture
instigată de morbul nimicului
clipa sparse oglinda veșniciei
cu un ciob al icoanei tale
am scrijelat chipul pe care îl beam
din
Cum să nu fiu amărât
După-asemeni lecție:
Eu, Cel Unic, nu-s decât
Unul din colecție.
Mi-a înfipt, în insectar,
Þeapa cupidonică,
Umple-oceanul planetar
Lacrima agonică.
Nu am coarne, nu
Pretext:
La sfârșitul lui iunie, la Cluj, în cadrul Festivalului Național „Eterna Epigramă”, am făcut cunoștință cu epigramistul ieșean Constantin Iurașcu-Tataia, creațiile lui epigramistice
înfășată în aura bolnavă a gândurilor
ai început să îmbătrânești subit
nu-ți mai văd decât ridurile
zâmbete cosmetice se cojesc de pe față
ca tencuiala retorică de pe murii
Poetul X
Pe bulevardul Agonie
Poetul se plimba ades –
Pe jos cu muza fistichie,
Cu-amanta doar în Mercedes.
Poetul Y
De cititoare ignorat,
De editori nefrecventat;
Așa-i destinul celor
caii înfometați
ai sângelui tău de mustang
îmi devorează pajiștea umbrei
vrei să mă naști
așa cum nu am mai fost
fiind
să mă ucizi în fiece clipă cu amintirea
că exist că exiști
că vom
un sentiment demonic și divin
în agonie-și află exprimare
iubirea mea de tine e un chin
iubirea mea de mine e mai mare
cu ochii mintea mi-o oprești în loc
iar inima-mi nechează la
Dezamăgirea poetului
Plaja plină de imbolduri
E a prozei univers:
Vezi pe ea atâtea șolduri
Și nici un picior de vers.
Plimbări cu muza pe litoral
Iubita-mi protejez de soare
Cu un
…Și horeau bețivi cu țațe
Umbrele-i pișcau din zbor,
Eu stăteam cu ea în brațe
Cu femeia de ne-dor.
Mă scurgeam sub stea polară
Vin cu sânge diluam,
Pe genunchi juca sprințară
Fericită
Suna-voi inima mea în nadir
ca pe o pungă de cristaline dovezi
roșii globule mărgele de sticlă
rostogoli-voi cu patima artei
de hoț magician loterind adorata minciună
câteva bile cuvinte
Razele răsăritului cădeau oblic.
Clădirile de la periferia de sub balcon mă priveau pieziș.
Am înclinat capul să le văd vertical.
Știam că n-am să mă îndrept niciodată.
ID