Poezie
Jocul cu mărgelele de sticlă
1 min lectură·
Mediu
Suna-voi inima mea în nadir
ca pe o pungă de cristaline dovezi
roșii globule mărgele de sticlă
rostogoli-voi cu patima artei
de hoț magician loterind adorata minciună
câteva bile cuvinte spre tine
ce-o să-ți cadă iubito
din poala norocului meu
un surâs și o lacrimă sper
roșii globule mărgele de sticlă
nici negre prea multe
nici albe prea mari
nici prea calde
să topească
o nu
inima ta
înghețată
la timp
0105624
0

suna-voi, rostogoli-voi te duc cu gandul la o stare de visare catre solitudine de parca ar proiecta actiunea intr-un viitor imperfect (cu valoare atemporala) intrerupt cu brutalitate desi, in acelasi timp, poate fi definit ca un fenomen continuu ce pandeste destinul.
o traire mistuitoare, unica si inevitabila...nici nu stiu ce sa scriu mai intai, atat e de frumos.
spre final se redobandeste, parca, identitatea sinelui sugerand o posibila refacere a intregului pierdut prin aparitia iubirii (care nu e nici alba, nici neagra nici prea calda...)