ioana negoescu

am citit undeva mai sus într-un comentariu cum că tu ai fi buricul poeziei contemporane. așa o fi, nu am argumente contra. aș avea cîteva pro, tot de mai sus, dar din text, unde zice că \"nora este iubita lui noru\".
în poemul 1 îmi place că inima ta e gata să se încalțe în teniși,
în poemul 2 că ai legat cu fundiță colții și cerurile maxim albastre,
în poemul 3, care e unul dintre preferatele mele, îmi place împărțirea cu tot felul de camere decomandate, fiecare cu până la cerul ei și înapoi.
în poemul 5 studiul dublu-orb randomizat despre fluturi și alte lighioane absolute a dus la o concluzie superbă ca o mirare,
în poemul 6 e ceva cunoscut mie, că am încercat și eu. nu mi-au ieșit stelele anul acesta, cred că sămânța era de piatră sau ceva...tare de lună.
în poemul 7, în sfârșit am găsit un viciu, un eminoviciu pe care l-am citit de prea multe ori pentru că mi-a plăcut mult de tot.

dacă nu erau toate acestea credeam că e doar un poem cu 7 strofe cu mulți fluturi aripi stele și inimioare. Dar ele sunt, deci ești susceptibil de a fi considerat cel mai și mai… cum se afirmă puțin mai sus.

Adina, cred că în fiecare există această parte care ne conduce pe drumul unor norme. noi acceptăm uneori prea mult să o urmăm și ne facem din ea un scut împotriva propriilor noastre vise. îți mulțumesc mult pentru comm.

Mihai, a început să-mi placă să te las fără cuvinte...:) mulțumesc!
cu drag,
ioana.

Andrei, iarăși mi-ai lăsat un poem. pot să încep duminica de aici:
\"e duminica de patru ore patru ore de pasari si nici un vis nu se mai intampla pe o raza de un kilometru.\"
mulțumesc!

Dan, mă bucură mult trecerea ta. ai dreptate, am simțit și eu că uzez de aceleași simboluri. cred că nu ar fi tocmai rău dacă aș reuși să le dau un context nou, dar asta e cam greu atunci când nu faci altceva decât să scrii același poem...nu sunt obiectivă nu-mi văd textele nicicum. când le recitesc îmi amintesc de mine. ele sunt doar vehiculul care mă transportă în acele stări. de aceea te rog să-mi spui care ți se par neinspirate. mulțumesc mult!
cu drag,
ioana.

Elia, îți mulțumesc mult că ai trecut într-o sâmbătă prin textul meu despre duminici...

Corneliu, cred că am o vagă idee despre ce vorbești. am văzut un asemenea ochi magic, dar nu știam că face acordul fin. era să mă hipnotizeze...îți mulțumesc pentru aprecieri. te mai aștept cu drag,
ioana.

Raluca, mă bucur că ai înțeles că până la urmă în fiecare din noi se ascunde trist și meditativ cel mai iubit dintre pământeni.Îți mulțumesc mult.

Daniela, mă bucur că ai și tu un ochi verde. numai cu el putem să vedem nevăzutele și numai el poate să plângă pe ascuns. îți mulțumesc mult.
cu drag,
ioana.

Raluca, m-a impresionat această bucată de realitate pe care ai pus-o tu aici pe bancă în parc. ce pot să-ți spun este că deseori sfinții fumează. uneori eu mă așez cu ei la o țigară și vorbim despre vreme ca și cum ar ea exista...

Daniel, trebuie să recunosc că nu citisem poemul tău, dar l-am citi acum și voi reveni în pagina ta. chiar dacă este foarte uzitată și chiar uzată, eu continui să folosesc tema labirintului în textele mele. sunt unele simboluri care pot fi resuscitate dacă sunt utilizate în anumite contexte.

îți mulțumesc mult pentru apreciere. voi trece pe la tine să-ți spun ce și cum cât de curând.

Și dacă eu sunt încă uimibilă? dacă pur și simplu cel mic din mine a rămas mai mare decât viața asta a mea? Stau și mă întreb cum poți să disimulezi așa de frumos o nostalgie?

Costin, ai presimțit bine că numai episodul1 contează; asta mai ales pentru că e episodul \"unu\". și eu sunt \"invidioasă\" când te citesc:) așa i se spune acum? te mai aștept cu drag.

Mae, crezi că am luat-o de la capăt? se prea poate, dar nu știu exact de la care. Da, am un secret...

așa este. un fior cumplit. l-am trântit aici în drum, pe DN câtva, unde mi-e acasa...

vii cu mine mai departe? urmează o curbă periculoasă...

Vă mulțumesc mult, dragii mei. mă bucură mult comentariile acestea, mai ales pentru că ele se deschid spre cutia de rezonanță a sufletului...ați lăsat adevărate poeme aici sub textul meu...vă mulțumesc!

uite un cireș cum n-am mai văzut! e cotropit de poftă e plin de nostalgii \"noi\" dacă se poate așa ceva.

uite un poem care se rotunjește și se coace sub ochii mei și se deschide în antiteze subtile.

Cât de frumos construit...sau crescut acest cireș care de dragul și de pofta cuiva așează adevărul său schimbat în locul lumii. apoi îl strânge în pumn.
un poem care smulge exclamații. cu adevărat un poem care te cotropește...

sunt atentă. e un text personal. dar sunt și foarte subiectivă. deci putem trece și acest comentariu tot la personale. la ale mele sau la ale tale. se pare că adevărul este totuși undeva la comun. am putea să-l deținem oricare dar asta ne plictisește de moarte. e mult mai cinstit să relativizăm lumea să o răsucim după colțuri să privim șui...a fi sau a nu fi nu mai este o întrebare. nici măcar retorică. mistificările devin esențiale. ne țin loc de realitate, de viață, de hrană, de apă, de orice. devine simplu și chiar onest să mistificăm lucrurile. trădarea își pierde consistența și devine un simplu decor, recuzită.
poemul acesta a pus degetul pe rană. desigur aș putea să mai spun multe despre text, care e în sine foarte bine scris, cu un final superb, dar aș vrea să rămână un comentariu ce să se poată înscrie la personale.

Ela, eu sunt aici un fel de Șeherezadă care își prelungește viața cu fiecare poem. desigur, acesta este un jurnal. mă bucur mult că rezonezi cu textele mele.

Bianca, mă bucură mult că te-ai hotărât să lași semne...îți mulțumesc.

Adina, nici nu știi cât te-am așteptat...ai surprins esența. te citesc cu mare plăcere și sunt foarte încântată că azi ai trecut pe-aici. sunt sigură că ne vom mai auzi. mulțumesc!

Lucian, revin la \"bagatelele\" tale cu certitudinea că voi descoperi esențele unor clipe...și de această dată am avut revelația pe care o speram, am descoperit că
\"fericirea-i un fel de bucurie ciudată
ca un stol de rațe sălbatice
plecând

mereu plecând\"

și încă nu am îndrăznit să spun nimic despre a ta \"femeie nordică\" pentru că am și eu o \"femeie din nord\" în texte, care e simbolul destinului, deținătoarea începutului și a sfârșitului dintr-o perspectivă subiectivă și înghețată. am putea să vorbim totuși în termeni asemănători despre nordica ta care îmi pare totuși mult mai vitală, cu demonii ei cu tot.
revin cu drag,
ioana.

mă bucur că ți-a plăcut acest poem de dragoste care a început să vorbească despre vremuri...îți mulțumesc.

Mae, îți mulțumesc pentru semn...te știu aproape.

recunosc, nu am văzut acest poem decât la o a doua citire. asta mă irită uneori. de ce nu văd, de ce nu tresalt...poate pentru că acest text are câteva scări. am privit orbitele atomilor de oxigen, lângă ei plămânii obosiți numărând electronii ca pe o povară. apoi am înțeles că e tot un poem despre dragoste și despre singurătate. despre iubire. tresar...